Él es Dios

„Puneţi-vă centurile!” Cel din stânga mea îşi făcea o cruce mică, discret, şi cel din dreapta mea, iar mai la dreapta, o femeie murmura ceva. Câte nu se pot întâmpla cu un avion care vine la aterizare!? Este şi acesta un moment din viaţă când ajungi să invoci pronia cerească. Când să mă rog şi eu cumva, se stârnise un ropot de aplauze, avionul aterizase. Nu simţisem decât o uşoară legănare. Mare minune! Cel de Sus o fi fost cu noi, or nu-I sunt pe plac spaţiile mici? Ca omul care se vede cu sacii în căruţă, gândul mi-a zburat dincolo de aeroport. „Oare ne va aşteapta acel microbuz gen Taxi, aşa cum convenisem înainte de a pleca din Braşov spre Barcelona?” Totul a mers ca uns. Am urcat în Taxi împreună cu alţi microbişti. Muzică, glume, comentarii după El Clásico, Barça vs. Real. Tavi vorbea la telefon, şi din felul cum tot repeta că el este în drum spre casă, se deducea lesne că el venise cu o zi mai devreme, trebuia să mai rămână în Barcelona o noapte. Nu mai stiu când m-a prins somnul, îmi găsisem un loc pe bancheta din spate. Visam, tresăream, aţipeam, visam. De fiecare dată cădeam în acelaşi vis, mă plimbam prin imensa catedrală Sagrada Família.Este adevărat că o vizitasem înainte de meci. Însă în acel vis eram mult mai uimit faţă de ceea ce văzusem în realitate. Era ca o imagine deformată, văzută printr-un mare ochean. Vedeam numai coloane uriaşe, care se legănau peste marea de oameni. Capetele oamenilor erau ca ca nişte sfere, doar cu un ochi mare şi o gură lăţită. Toţi ochii aceia priveau spre cupola catedralei. Se stârni un vuiet. „Él es Dios!” „Él es Dios!” „He is God!” „Il est Dieu!” „Hij is God!” Am privit şi eu acolo sus, printre colonade şi ornamente irizate, doar-doar L-oi vedea. Am şi strigat: „Unde este Dumnezeu?” Toate sferele cu un ochi s-au rotit spre mine. Se vedea pe ochiul lor doar dezamăgire, ceva de genul, te-ai găsit tocmai tu să nu vezi ceea ce noi toţi vedem. Atunci mi-am zis cum să fac să ajung acolo sus, mai aproape, eu nu am un ochi aşa mare ca a lor, ăsta o fi motivul de nu văd ceea ce ei văd. Am încercat să dau din mâni ca atunci când eşti sub apă şi vrei să ajungi la suprafaţă ei, şi am văzut că mă ridic, că zbor pe deasupra acelor sfere numai cu un ochi mare, fiecare. Mă ridicam sus, tot mai sus. Când era să dau cu capul de tavanul acela sclipitor, m-am trezit. Din discuţii am dedus că şoferul frânase brusc ca să nu calce un câine. „E un suflet şi el, dacă se poate să-l eviţi, îl eviţi! N-am călcat nici măcar o pisică de când am pus mâna pe covrig.” „Eşti mare, nene, cu ce drumurile de rahat avem!” Apoi, când Taxi şi-a reluat mersul, motorul torcea monoton, am aţipit din nou. Interesant e că am reluat visul de acolo de unde îl lăsasem, de parcă îl oprisem şi-l pornisem ca pe un player, cu o mică diferenţă de poziţie, nu mai eram cu capul lipit de cupola irizată, ci undeva mai jos. Pluteam pe lângă coloanele mult prea înalte ale catedralei, înecate într-o lumină nefirească. Deodată din acea lumină se ivi un chip de parcă cineva developa o peliculă foto. O imagine cu totul şi cu totul aparte. Imaginea aceea pulsa, apărea, dispărea.  Şi vocea era modulată, auzeam şi n-auzeam.  „Visez!? Este Dumnezeu? Ce să-i spun?” Nu ştiu dacă erau gândurile mele sau chiar El îmi vorbea. „Omule, nu trebuia să  vii până aici, sus,  să te convingi că Eu exist. Sunt peste tot, şi-n cadedrale, şi-n biserici mici, de lemn!” Voia să-i spun că într-adevăr în oraşului meu este o biserică mică, construită numai din lemn. Poate că aş fi reuşit să mă fac auzit dacă Tavi nu m-ar fi trezit. El îmi luase fesul de pe ochi după ce mă zgâlţâise bine. Taxi intrase în parcarea de la Aro. De unde ne-a luat, acolo ne-a lăsat. Iată un şofer care ştie să îşi facă cum trebuie meseria, nu ca alţii care se bagă unde nu le fierbe oala. Él es un Taxista! Él es Dios!