Lică și Tică, bibanul… caraliul (11)

Lică și Tică, amici de-o viață, s-au trezit dis-de-dimineață ca s-ajungă pe baltă cu mult înainte de a se arăta soarele la față. Au luat cu ei scule fel de fel, lansete, mulinete, undițe, cârlige și momeli bine meșteșugite ca să ademenească crapul, somnul și bibanul, chiar știuca și cleanul, aceștia, fără discriminare, vor avea locuri rezervate în mincioguri și juvelnice, închisori vremelnice.

Cei doi bravi pescari au stat ore bune pe baltă, doar a fost a lor plăcere. Tică, ba stând pe scăunel cu ochii pe plutele firelor întinse ale undițelor înșirate ca la paradă, ba în picioare, gata să tragă cu mulineta prada prinsă în firul smucit de peștii curioși sau chiar flămânzi de pe fundul bălții. Lică, ferindu-și ochii de fumul stârnit de vreascurile pesemne insuficient de uscate din vatra amenajată din bolovani, se chinuia să rumenească fâșii de slană și fleici prinse în țepuse din lemn de alun, frigărui ce răspândeau un miros îmbietor, numai bune pentru astâmpărarea foamei, amândurora.

Pe la vremea când soarele a ajuns cam de-o prăjină sus pe cer, cei doi pescari s-au hotărât să se-ntoarcă la casele lor, căci au prins destul cât să poată găti o ciorbă de pește, și ce pește: caras și plătică, crap și stiucă, biban și somn!

Când Lică a ajuns cu mașina sa de teren în apropierea casei, a început a claxona, a dat claxoane după claxoane de a stârnit câinii și orătăniile, de s-a făcut o hărmălaie de toată frumusețe, dar și de toată spaima.

– Omule, tu chiar ai bolunzit? Trebuie să știe tot satul că te-ntorci acasă? îl luă in focuri Lia, nevastă-sa, ea ieșise la poartă speriată de sunetele stridente și de hărmălaia câinilor si găinilor din curțile vecinilor. Tita, nevasta lui Tică, ar fi ieșit și ea daca ar fi fost acasă, se pare că de dimineață, după ce bărbații lor au plecat la baltă, ea s-a sfătuit cu Lia ca de data asta să meargă ea la piață să cumpere legume, zarzavaturi, ingrediente și condimente numai bune pentru o ciorbă de pește.

Lică, după ce a glisat geamul, cu o voce deloc arțăgoasă – doar atât cât să transmită ușoare accente de autoritate, pesemne că n-a auzit destul de clar ce i-a spus pe un ton ridicat nevastă-sa din poarta casei-, îi vorbi:

– Dragă, hai deschide poarta, mai repede te rog, să intru în ogradă cu-ntreaga pradă de la baltă. În timp ce nevastă-sa mânioasă fără motiv întârzia să deschidă poarta, Lică îi spuse lui Tică, acesta stătea tolănit pe scaunul din dreapata:

– Amice, de data asta gătim peștele la mine-n ogradă…, stai liniștit, o să împărțim totul frățește.

– Cum să nu, bătrâne, întru-totul de acord, îi răspunse el de-ndată.

– Cred că-ți convine! Da, ia fă bine și coboară și du-te fuguța de adă de la tine din cramă vinul și țuica, căci vom avea treaba multă, îi porunci pe un ton amical Lică, cine nu l-ar cunoaște ar crede că el n-ar avea destulă băutură în pivnița casei.

În ograda casei lui Lia și Lică , era zor mare, aerul vibra de sunetele melodioase ale cântecelor izvorâte din difuzoare, bărbații curățau peștele iar nevestele, cu ochii în lacrimi, tăiau felii-felii ceapa, curățau cartofii, tăiau mărunt ardeii și roșiile, îndeletniciri și mai plăcute când erau întrerupte pentru a se cinsti, băieții cu țuică, fetele cu vișinată.

În ceaunul pe jumătate umplut cu apă de izvor, ceaun proptit pe vatra improvizată dintr-o jantă de tractor, Lică a răsturnat din oval peștele curățat și tranșat.

Fetele, Tita și Lia, șușoteau, oare ce discutau?, de fapt ele așteptau momentul când va trebui să adauge în ceaun, cartofii, ceapa, ardeii și roșiile.

– Ia să vedem cine e cel mai mare bucătar, peștele a fiert, zarzavatul la fel! Ce facem acum, fetelor? Oare e gata ciorba de pește? îi luă la intrebari pe un ton de pedagog, nimeni altul decât bravul bucătar Lică.

– Cum să fie gata? Cine a mai văzut ciorbă de pește neacrit cu oțet, nesărat și necondimentat din belșug cu leuștean! interveni repede Lia, ca să nu i-o ia înainte Tita.

– Răspunsul ar fi fost de toată lauda dacă draga de ea mi-ar fi spus că e musai să scot din ceaun tot peștele fiert și sa-l pun pe platoul de lemn de pe masă, o corectă cu un tot de superioritate, nimeni altul decât atotștiutorul Lică.

– Hai, nu te mai da mare, cumnate, ai uitat ce-i mai important! Unde e mujdeiul? Mujdeiul, unde e? Mujdeiuuul! se făloși Tică, strigând cât îl ținea gura, de se duseră vorbele peste văi, peste dealuri, stârnind lătratul câinilor, o hărmălaie ce se răspândi până la ultima casă din sat.

Povestitorul Nică nu mai apucă să le spună „pofta bună!”, căci el văzuse pe Lică, apoi pe Tică dar și pe Lia și Tita cu fețele întoase spre drumul din fața casei, unde un musafir nepoftit bătea de zor în poartă. Când acesta primi permisiunea; ” Dapăi intră, poarta-i descuiată!”, ei se treziră că le intră în ogradă nimeni altul decât organul statului, șeful de post. Nici n-apucă gazda să răspundă la „bună ziua!” organului, căci acesta de îndată le grăi așa:

– Am primit o reclamație nesemnată (pauză) cum că în această dimineață (pauză), doi tipi îmbrăcați in haine de camuflaj (pauza mai lungă) așa cum de fapt eu văd acum că și voi purtați, au pescuit pe o baltă care e proprietate privată!

Se lăsă o liniște de se auzea doar musca, doar albina, prima atrasă de mirosul puternic de pește, a doua atrasă de strălucirea polenului florilor din iarbă.

Noi nu suntem stăpânii adevărului – M. Eminescu

La Davos, o stațiune elvețiană la altitudinea de numai 1500 m, are loc reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial. Forumul cu sediul în Cologny din Geneva este o fundație non-profit, înființată în anul 71 al secolului trecut, de către economistul și inginerul german Klaus Schwab, 84 ani, un adept al globalizării.

Anul acesta la Forum sunt prezente peste 2000 persoane, printre acestea lideri, oameni politici, oameni de afaceri, regine, oameni din servicii secrete, americani in primul rând! De reținut prezența președintelui R. Moldova, a Dnei Maia Sandu, și a Dlui Bogdan Aurescu ministrul de externe în guvernul N. Ciucă.

Deviza forumului este „cooperare într-o lume fragmentată”. Altfel spus o lume tot mai greu de controlat. Acum urmează partwa nevăzută, cică în taină, pe sub masă, se discută despre măsurarea amprentei de carbon. Ce mai este și asta? Dacă ai o activitate intensă, poți fi văzut cu o amprentare de carbon mai mare, ca atare vei fi numai bun pentru a fi taxat suplimentar. Se pare că exista o aplicatie pentru măsurarea amprentei de carbon, de exmplu omului care scoate bani de la ATM. Astfel se dorește îngrădirea „omului rotund”, a omului liber. Big Brother-ul lui George Orwell este printre noi. Omul robot lipsit de suflet este descris în poemul „Ucideți omul rotund” al lui Alexandru Petria. Mare e grădina Ta, Doamne!

Mentorul Klaus Schwab nu este așa de mult îngrijorat de războiul din Ucraina cât este de încetinirea globalizării, idee lansata cu ani în urmă tot la la acest forum.

Surpriză sau nu, prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenski, a vorbit de la tribuna forumului. A vorbit in limba natală. „Știți cu toții că agresiunea rusă nu a avut niciodată intenția de a se opri la granițele Ucrainei. Acest război poate merge mai departe și poate declanșa crize mai ample dacă Ucraina pierde”. Acestea le auzim de la începutul războiului. Nimic despre „căi și mijloace” pentru oprirea lui. Viitorul nu are culoarea optimismului.

Discursul video, aici!

Cand pomenești pe Eminescu, pomenești întreg neamul românesc

Astăzi, duminică 15 Ianuarie, este ziua de naștere a poetului Mihai Eminescu. Este și Ziua Culturii Naționale. Mihai Eminescu, genialul poet, unii îl mai numesc și poetul nepereche, născut cu darul de a alătura vocabulele, lăsând impresia că o face cu ușurință, și de îndată ce sunt prinse în hora versurilor ele capătă muzicalitate, sunt însuflețite, încântă inima și mintea celui ce le citește, celui ce le ascultă.

„Bate vântul frunza-n dungă / Cântăreții mi-i alungă / Bate vântul dintr-o parte / Iarna-i ici, vara-i departe” (Ce te legeni…?)

„Să plutim cuprinşi de farmec / Sub lumina blânde-i lune / Vântu-n trestii lin foşnească, / Unduioasă apă sune!” (Lacul)

Ea îl privea cu un surâs, / El tremura-n oglindă, / Căci o urma adânc în vis / De suflet să se prindă. (Luceafărul).

„ […] Eminescu e sfântul prea curat al versului românesc.” (Tudor Arghezi, 105 ani de la naștere)

„Îmi este rușine că am trăit mai mult decât Eminescu.” ( Poetul Nichita Stănescu)


Poetul nascut la Ipotești, a plecat din Cernăuți la doar 16 ani, colindând provinciile românești pentru a vedea cum trăiesc și gândesc românii. A fost în Ardeal, a fost la Blaj. Poetul a fost nationalist de avangardă!

„În toate articolele lui, fie de sinteză istorică, fie polemice privind Ardealul, Eminescu dovedeşte o vastă cunoaştere a diplomaţiei imperiale, socială, spirituală, istorică a temei, mergând până la tratate secrete, corespondenţa particulară a vârfurilor politice, congrese arheologice, geostrategii habsburgice, legiuiri, ordine de cancelarie, o documentare de arhivar lacom de totalitate, pe care geniul lui a topit-o în sintezec ublicistice de mare actualitate şi astăzi“, scrie Radu Theodoru.

Într-un articol „Influenţa austriacă asupra românilor din principate”, publicat în revista Convorbiri literare, 1 august 1876, Mihai Eminescu scria:

„…Austria există prin discordia popoarelor sale. Pentru a le ţine vecinic lipsite şi vecinic în discordie, are nevoie de un element internaţional fără patrie proprie, fără naţionalitate, fără limbă, de un element care să fie acasă în Tirol, ca şi în Boemia, în Galiţia, ca şi în Transilvania. Acest om pur cosmopolit, per excelentiam, a fost pentru această ambiţioasă Casă preotul catolic. Din punct de vedere austriac ar fi nedrept însă a pretinde că Austria să ne cruţe pe noi. Pentru orice patriot austriecesc e o datorie de a deschide porţile Orientului pentru colonizarea prisosului copiilor săi şi desfacerea mărfurilor sale… atacând prin agenţi economici nu forma statului, ci pe fiecare membru în parte”.

În articolul „Pretenţiuni maghiare“, publicat tot în ziarul „Timpul“, în 15 iunie 1883, scria „Civilizaţiunea ungurească este egală cu zero; zero ridicat la orice potenţă posibilă române tot zero… poporul acesta pare încă atât de inept în toate privirile încât ne vine a râde când Românii pretind a vedea în ei adversari serioşi. Maghiarul e un adversar comic, e ca Tersides din Iliada lui Homer.”

În lupta pentru unirea tuturor romanilor Eminescu a fondat în 1881 Societatea secretă Carpații. Menirea ei era: „să producă o schimbare radicală în politica României față de românii din teritoriile aflate sub administrație străină”.

„Ideia națională la dânsul era imaginea cea mai sfântă a cugetării”, avea sa spuna, la înmormântarea lui Eminescu, Dimitrie Laurian, colegul său de presa de la „România liberă” și totodata tovarășul de conspirație pentru „Dacia Mare” de la Societatea „Carpatii”.


Pentru simplu motiv că își iubea neamul și țara, poetul a fost persecutat, a fost hărțuit, a fost internat in spital cu un diagnostic discutabil care până la urmă i-a adus sfârșitul.


Față de trădătorii de țară și neam poetul nu avea îngăduință, îi demasca în articolele și editoriale ziarului „Timpul”, în revista „Convorbiri literare”.

Consulul ungur și-a permis să ceară pedepsirea poetului pentru că instiga pe românii din Transilvania.

Eminescu avea un mare simț practic, era bun organizator.

Studenții ardeleni aflați la studii în București primeau broșuri prin care răspândeau ideile unioniste printre românii din Ardeal.

Poetul a fost sufletul Adunării de la Putna, la 400 ani de la ctitoria mănăstirii de către domnitorul moldovean. Atunci, la Putna, a venit tinerimea română, animată de idealul unirii sub acelasi stindard.

Versuri din poezia „Doina” închinate domnitorului Ștefan cel Mare:

„Cine-au îndrăgit străinii,
Mânca-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia,
Și neamul nemernicia!
Ștefane Măria Ta,
Tu la Putna nu mai sta,
Las’ Archimandritului
Toată grija schitului,
Lasă grija Sfinților
În seama părinților,
Clopotele să le tragă
Ziua ‘ntreagă, noaptea ‘ntreagă,
Doar s’a ‘ndura Dumnezeu,
Ca să ‘ți mântui neamul tău!
Tu te ‘nalță din mormânt,
Să te aud din corn sunând
Și Moldova adunând.
De-i suna din corn odată,
Ai s’aduni Moldova toată,
De-i suna de două ori,
Îți vin codri ‘n ajutor,
De-i suna a treia oară
Toți dușmanii or să piară
Din hotară în hotară –
Îndrăgi-i-ar ciorile
Și spânzurătorile!”

Când îl pomenim pe Eminescu pomenim întreg neamul românesc!

Am crezut si cred in Nasterea pruncului Iisus!

Deși prin ceea ce fac zi de zi sunt un păcătos!

Astăzi s-a născut Hristos
Mesia chip luminos,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă luminaţi.

Mititel şi-nfăşăţel
În scutec de bumbăcel,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă luminaţi.

Maica sfântă îi zâmbeşte
Şi cu dragoste-L priveşte,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă luminaţi.

Cine-Ţi va asculta povaţa
Îşi va mântui viaţa,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă luminaţi

Şi de-acum până-n vecie
Mila Domnului să fie,
Lăudaţi şi cântaţi şi vă luminaţi.

Vă doresc să vă bucurați de sărbători, să aveți un Crăciun minunat și un An Nou plin de speranțe!