Tâlharul cel smerit, spânzurat pe cruce lângă Iisus

Din evanghelii știm și cu ochii minții îl vedem pe Iisus răstignit pe o cruce de lemn, iar deoparte și de alta, foarte aproape, alte două cruci din același lemn ( de ce, nu?) pe care îs atârnați  doi tâlhari. Ei,  în ultimul lor ceas pe pământ, sau cu câteva clipe înainte de a pleca în veșnicie, gândesc și grăiesc cu totul diferit. Pe când unul  îi spune în batjocură:  „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi!”, celălalt, plin de o smerenie explicabilă și prin  frica de Dumnezeu pe care o are în cel din urmă ceas, îi cere doar atât:  „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta”.  

Cei care asistau la această scenă: soldați, arhierei, lideri religioși,  nu au pus mare preț pe vorbele celor doi  tâlhari. Doar Iisus i-a răspuns celui din urmă tâlhar: „Adevărat  îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!”

O fi ajuns acel tâlhar în rai?

 

Costache Ioanid, poet creștin ( n. 3.12.1912- d. 26.11.1987), ne dă un răspuns  prin versurile pline de har ale poeziei sale:

Tâlharul

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înălţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.

Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da… Departe, printre stele, ca un fulger ne´ntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i… cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam…
Iată… Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în faţa tuturora… ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!… purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!… cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!… dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!“
„Cine-i Împăratul slavei?“ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!“

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
– Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
– Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
– Eu?… răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume… Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad…
– Vai, destul… vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
– Da… acolo… Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba… mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace… şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare… un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?…
– O! Isus? E-aici în slavă… tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
– Rogu-te, o vorbă numai… Nu ştiu cum să-mi spun amarul…
Dacă e Isus aicea… spune-I c-a venit tâlharul.
– Vino!… Poarta e deschisă… Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag…
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul… Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar… privirea blândă… Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
– Doamne, sunt murdar… şi-n zdrenţe. Sunt…
şi-şi frânse vorba-n dinţi…
– Eu… în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod!“
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

Sursa: https://www.crestinortodox.ro

Anunțuri

Intreaba-ma ca sa te intreb

Omule, ce se întâmplă de nu mai ieși în lume,  ai gătat  benzină? Cum să nu, motorul meu VW nu duce lipsă cât timp am pițigoi pe card. Eu mă refeream la motorul WP, pe care  l-ai tras pe dreapta. Nu mai are balta pește?   Ba bine că nu! Și-atunci, ce te oprește să nu-i dai cheie mai des? Mai des, mai rar după chef, coane Fănică!  De când cu invazia  jucăriilor electronice dotate cu un dram de înteligență artificială ar trebui să-ți  fie  mai la îndemână. Doar  deschizi  smartphon-ul,  aprinzi neuronul și prin buricele degetelor îmbraci gândurile în haină nouă, și dacă mai adaugi  o poză îi  gata pașaportul pentru a călători prin lume  copilașul, adică articolașul. Ușor de zis.  Numai că  de multe ori mi s-a întâmplat să nu mai apăs pe butonul magic de lansare.  Eu zic să trecem  la fapte.  Primești o provocare? Nu pot să te refuz! Îmi vin în minte multe subiecte.   Mă faci  curios. Hai, pune-le pe tapet! Să  începem cu lumea fotbalului. Da, la fotbal și la politică se pricepe tot natul. Îmi   amintesc de vocea lui Cristi Mocanu, comentator PRO TV din memorabilul meci al  Stelei cu Dinamo Kiev, din 13 septembrie 2006? : ”Dică, Dică, Dică, du-te, du-te, Dică în fața celui de-al patrulea gol, Dică  …  Goooooool! … Steaua este una dintre cele mai mari echipe ale Europei!” De atunci Steaua nu a mai câștigat niciun meci în Liga Campionilor europeni, iar Dică n-a mai repetat isprava de a mai da nu două ci măcar un gol într-un meci de Liga Campionilor,  el s-a stins ca o stea căzătoare. Greșesc dacă spun că un sportiv român care ajunge la un moment acolo sus, ca nivel de performanță, nu se menține mult timp pe acel palier de parcă ar avea rău de înălțime? Nu greșeti, dar trebuie să ținem seamă de specificul nației noastre.   Uite, un alt caz, însă în altă cheie: Mutu vs. Messi.  Argentinianul are bani de poate să-i întoarcă cu lopata, dar nu are fumuri, nu e fițos, ci este enervant de serios, și nu se satură de marcat goluri.   Nu am auzit, poate mă înșel eu ca Messi să fie alintat cu apelativul briliant și nici cu cel de rege. Am înțeles unde bați. Și  nu am dreptate? Vrei să reiau filmul cu drumul lui Mutu în fotbalul european? Nu-mi aduce nicio satisfacție.  Românul, în general vorbind, se mulțumește cu puțin, aleargă după doi iepuri și îi place să împuște banul. Da, și visează cu ochii deschiși. Să ne amintim ce mesaj a transmis Becali, mai alatăieri, jucătorilor săi înaintea returului  cu Lazio,  după ce  în primul tur, acasă, steliștii  i-au bătut pe italieni cu  1-0? ”Gata, nu mai tragem la titlu de  campioană, campionatul e pe locul doi, îi batem pe Lazio și acasă la Roma, și dacă ne ajută Dumnezeu câștigăm și cupa Europa League.” Ce a urmat a fost ceva de coșmar.  Rezultatul a fost catastrofal, steliștii au primit cinci goluri de parcă nu mai erau cei care bătuse pe italieni la București,   iar  Becali a întors-o ca  la Pipera: ”Nu o să mă mai vedeți voi pe mine să apr la televizor înaintea unui meci.”   Adevărul trist e că  de la Gică Hagi încoace nu mai avem jucători   de talie europeană. Pardon, poate că în fotbal  nu mai avem, dar în schimb avem cu ce ieși în lume, cu fetele, cu fetele din tenis, cu fetele din handbal. Avem o Simona Halep, avem o Cristina Neagu.  Da, că pe aici, pe la noi se face primăvară și cu două flori! Altă întrebare? De ce îți place să imiți?, tu nu ai fost și nu o să fii niciodată ministru!  Altă întrebare, zici! Tu ții post? Omule, nu se strigă în gura mare ca să afle tot natul că  ții post! Fiecare ține cum  poate și când poate.  Unii îl țin  numai miercurea și vinerea, alții numai în prima și ultima săptămână, unii  renunță  la plăcerile trupești, alții nu. Apropo de asta, am citit pe un site că e mare păcat să concepi un copil în postul mare. Omule, îți spun eu, dacă tu nu-ți mai amintești, treaba  asta cu plăcerile trupești în post este cea mai grea de dus! Eu zic că dacă ei  își doresc un copil, și fac treaba asta în  post, nu e păcat, iar dacă suni un preot și ceri dezlegare primești un nu categoric și anatema de rigoare. E mare păcatul, e mic, nu contează, este  păcat! Cum să fie păcat dacă cei doi uniți de preot  își doresc cu ardoare un copil!?  Altă întrebare! Ce te enervează cel mai tare? Boabele de piper în mâncare!