Regresiuni in infrarealitate

Dupa ce am terminat de citit Solenoidul lui Mircea Cărtărescu, am rămas un pic mai mult decât nelămurit, chiar descumpănit, şi-am căutat să mă dreg cu o recenzie bună, care să mă ungă la suflet, şi când colo am dat peste un eseu scris de Iulian Boldea, de la revista Vatra, care în loc să mă redreseze mă dă cu capul de toţi pereţii „arhitecturii labirintice a …  regresiunii în infrarealitate”.

În Solenoid, remarcabilă este revelarea halucinantă a unor lumi posibile, mixajul de identităţi ontice şi de referinţe textuale, din care se întrupează acest paradoxal, aluvionar mecanism ficţional, cu metabolism ambivalent, ce nu poate fi redus la vreuna din formele şi structurile sale singulare. Scriitorul imaginează poteci, căi de acces, inervaţii ale sordidului, amprente ale miraculosului, într-un univers ficţional cu mii de înfăţişări, de forme şi dimensiuni. De la spaţiul comunist, al damnării şi inerţiei, trasat în cerneală obiectivat-realistă, la teritoriile nesigure ale visului, cu tensiuni subtile şi regresiuni în infrarealitate, până la reprezentările fantaste ale redempţiunii prin accederea la sensul primordial, paradigmatic, se înfăptuieşte, în fond, arhitectura labirintică a acestei construcţii epico-poematice impresionante. Imaginile căderii, ale damnării şi disoluţiei, prin care sunt desenate bolgiile umanului se întrepătrund cu vibraţiile metaforice ale extazului, cu irizările unei posibile căi de acces spre mântuire, spre salvare purificatoare de sine. (Iulian Boldea, Vatra)

O, doamne, unde sunt vorbele frumoase şi dulci ca mierea ale limbii româneşti?
M-am dres cu o scrisore veche de prin 1929, o misivă trimisă de poetul George Topârceanu criticului, istoricului literar, profesorului, romancierului Garabet Ibrăileanu:
„Noptile” au mai fost publicate. De aceea n-am îndrăznit să vă trimit pentru V.R.(Viaţa Românească). Le-am trăit şi le-am scris în … tinereţe, la Nămăieşti. Mai am şi altele – am să vi le trimit. Dar nu-s aşa de frumoase – aşa-mi spun poeţii rafinaţi de pe aici: că sînt prea simple faţa de subtilităţile poeziei moderne. Eu ştiu însă din experienţă că: prostul complică, deşteptul simplifică, în orice ramură, în orice chestiune.
Toţi vor cu orice preţ să pară originali, şi deşi aproape toţi sînt bizari.
In literatura poetică de azi, e uşor să fii original: n-ai decît să fii simplu în expresie, normal în sentimente şi modest.
Nu-i aşa? D-voastra ştiţi mai bine decit mine. (Sursa: http://www.georgetoparceanu.ro/opere.php#Postume )

Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Regresiuni in infrarealitate&8221;

  1. Salut maestre ! 🙂
    Decat sa-l citesc pe Cartarescu 😦
    mai bine o reascult pe LUMINITA DOBRESCU

    si inchin un pahar de vin Murfatlar
    acum la CEA ANIVERSAR
    de cand BLOGUL mi l-ai lansat cu succes
    pe siteul faimos WordPress !!! 🙂 🙂 🙂
    Te astept cu drag la sarbatoarea mea ! 🙂
    Salutari prietenesti,
    Aliosa.

    Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s