Mai Intai, traiasca …

A fost odată, de n-ar mai fi fost, când de Întâi Mai, oamenii muncii, unii din convingere, alții din constrângere, adică  de voie, de nevoie ieșeau în stradă, defilau prin fața tribunei oficiale, cu pancarde și steaguri ( ale partidului,  roșii, erau mai multe decât cele tricolore), scandând lozinci, mai întâi traiască conducătorul mult iubit, mai apoi poporul, eroica noastră clasa muncitoare, și  tărănimea, dar fără adjectiv, iar mai la coadă,  să nu fie cu bănat, să trăiască și intelectualitatea patriei noastre dragi!

După marea revoluție, după unii marea revoltă or răscoală din decembrie ’89,  mai toată lumea s-a bucurat de  primul Întâi Mai în libertate, nu tu defilare, nu tu pancarde cu lozinci  aprobate de activistul de la partid.  Din vechea sărbătorea a rămas doar ieșirea în natură, la iarbă verde,  cu bere și fum de la grătarele cu mici, cu  muzică și vin. Astăzi, după 28 de ani de la ultimul Întâi Mai muncitoresc, a rămas zi liberă doar pentru bugetari,  elevi și studenți, iar pentru oamenii muncii din sectorul privat doar dacă vrea  patronul!

Cine mai știe că  primei zi din Mai  i se mai spune  și Ziua de Armindeni?; nici cei din lumea satelor nu cred că mai știu; la sate se mai păstrează obiceiul ca țăranii să împodobească porțile cu ramuri verzi, de tei, de mesteacăn, să se spele pe  față cu roua dimineții,   să intindă ștergarul pe iarba verde, să mănânce miel și caș, să bea vin de pelin.

Una peste alta se vede că de la an la an Întâi Mai  e  tot mai altfel, se trăiește, se petrece din ce în ce mai bine! Așadar, să trăiască!, să trăiască unu’  mai bine decât celălalt!

 

 

Anunțuri