Excusare me!


Trecuse  noaptea de Sânzâiene și-n viața celor  doi prieteni, Aurică și Mitică, nu se întâmplase nicio minune! Ei au fost și vor râmâne tot holtei.

După câteva halbe de bere, așa pe nepusă masă își aruncară unul altuia multe vorbe de ocară. Nici ei nu mai știau de la ce anume începură să se atace cu vorbe nelalocul lor. Aurică, de felul lui mai puțin temperamental,  sări primul să mai salveze ce se mai putea salva din prietenia lor de-o viață!

  • Îmi cer scuze!, spuse, el.  Aurică își reglase vocea ca să pară  un om calm.
  • Serios? Cum vine asta? Tu îți ceri scuze ție?, îl seceră cu o scurtă rafală de  de întrebări, privindu-l pe Aurică mai de sus  și mai dintr-o parte.

  • Te deranjeazăașa de  mult? Te crezi la catedră? Revino cu picioarele pe   pământ. Ce, e prima dată când vorbesc așa?  Te-ai găsit tu să mă iei la bani mărunți. Ce-s cu fandoselile astea, ale tale, de doi bani? N-ai ceva mai bun de făcut?

  • Ho! Gata, potolește-te! Am încercat să te ajut să te îndrepți, să te  perfecționezi, să ai și tu un stil elevat în felul de a vorbi, dar după cum văd, n-am cu cine. … Mă las păgubaș. Uite,  îmi cer eu scuze, dacă cumva  te-am deranjat!, adăugă Mitică cu un glas liniștit, de parcă i-ar fi fost jenă de cele spuse  adineaori.

  • Hă, hă, hă, … hă, hă, hă!  râse Aurică,  dar nu era un râs sănătos. După ce se potoli,  îi spuse:

  • Iată ce-mi aud urechile, domnul pro-fe-sor își cere scuze lui.

  • Poate vrei să spui ”își cere scuze sieși”.  În fine, hai să punem punct. Mai bine discutăm despre fetele alea frumoase de azi-noapte care nu ni s-au arătat defel, sunt scumpe la vedere, nu sunt pentru cei ca noi, să recunoaștem! Gata cu vorbele goale!, și iartă-mi toate ieșirile mele necuvenite, spuse  Mitică și astfel se calmă.

  • De iertat, te iartă Cel de Sus eu doar te scuz! decretă ca un suveran, blajinul Aurică.

  • Aurică, sunt mulțumit  numai cu atât. De unde atâta generozitate la tine!?  Pentru asta, uite,  eu o să-mi mai iau o bere!

  • Tot un Hagi Tudose  ai rămas, amice! îi reproșă imediat, Aurică. Apoi, de teamă să nu înceapă iar războiul vorbelor grele, Aurică, așa, dintr-odată se însenină la față, se ridică  și declamă:

  • Vă rog, chiar  vă implor, comandați  două beri, aburite să fie, dacă eminența voastră considerați că mai suntem prieteni! și se așeză pe scaun cu mișcări largi,  afișând un aer de falsă superioritate.


Pe TVR 2,  invitata Danielei Zeca Buzura, la un  ”Mic Dejun cu un campion”, chiar în ziua de Sânzâiene, a fost Andreea Marin, ”Zâna Surprizelor”. 

SANGULIE


Sangulie! Nu-i vorba de sfânta noastră gulie. A fost o vreme când acest cuvânt era folosit în vorbirea  negustorilor, a boierilor, dar și a metreselor.

Dacă te-ai fi aflat  pe Strada Mare a târgului moldovean de la poalele Pietricicăi, stradă înțesată cu prăvălii, imposibil să nu fi zărit pe acest  june  boier oprindu-se-n dreptul firmei  – Mătăsuri La Solomon. Și  înainte de a da să intre îl vezi cum împarte bănuți purandeilor strânși ciotcă înapoia sa după care  îsi șterge transpirația de pe ceafă și obraz, pentru treaba asta se folosește de batista sa mare cât un ștergar. Abia apoi boierul trece pragul prăvăliei plină cu fel de fel de lucruri,  unele aduse de peste mări, din Indii.

Dacă ești curios ce se întâmplă e musai să intri în prăvălie!

De cum îl vede, evreul îi sare în față,   îl salută făcând temeneli  până aproape de podeaua curățată cu petrol, și-apoi îl invită să aleagă ce-i poftește inima:

  • Poftim la noi,  măriti boier, aicea-s mărfuri cum altele nu-s-în tot târgul.

Boierul se umflă ca un curcan în pene, își desface larg brațele ca și cum ar dori să-l ia pe evreu în brațe, gestul contează, de fapt el se îndreaptă ca un vultur pleșuv spre tejgheaua plină cu valuri de mătase. Trece cu mâna peste ele până se oprește în dreptul celei ce i se pare mai altfel, ridică mătasea  în dreptul dârei de lumină prăfuită ce vine din singurul ochi de geam al prăvăliei, cercetează cu ochiul obișnuit  cu lucrurile fine. În tot acest timp evreul negustor nu-l scapă din ochi pe boier, chiar mimează gesturile acestuia. Boierul se face că nu-l vede, el apucă cu palmele sale mari și moi alt sul de mătasă, o mângâie ca pe o blană de pisică, o saltă până o atinge cu obrazul său proaspăt barberit și neted ca un cur de bebeluș,   zâmbește languros, abia acuma îl caută cu privirea pe evreu, îi face cu ochiul, apoi nu mai așteaptă să-l audă cum își laudă marfa,  trece direct la întrebarea câte parale face.

  • Cât sî facî,  boierule? E cea mai frumoasî mătasî din cele pi care li am, e chiar pentru portofelul     matale, tocmai amu înainti  di Paști!
  • Hai, coane Lazăr, doar ni știm di ceva vremi,  nu m-amețî, zi câti parali faci, șî  cât o sî mai lași di la matali,  dacă cumpăr tot sulul di mătasî?

  • Pentru domnia voastrî mari boier Juvară, dacă iei un întreg val di mătasî, că dară știu că ai multi feti frumoase acasî,  îți dau din partea miea cea mai aleasî sangulie, numai potrivită pentru a matali mândruță! Hai, boierule,  vino după tejghia să-ți arăt moliciuni  di năframî!

  • Tot așa ai rămaș,  un mare pișicher! Ce-ai mai de preț numai sub tejghia țîi!


Ehei, sangulie, sangulie, ce bine îi va sta mândruței, peste a ei frumoasă ie!

Sanguluie, sangulie! Cum se mai LINGUȘEA evreul pe lângă boier ca să-i vândă o SANGULIE!