Chiar, în ce an a murit Poetul din Avon?

În cartea sa ”DE-AMOR, DE-AMAR, DE INIMĂ ALBASTRĂ”, Ileana Vulpescu,  își retrăiește întreaga viață, de-o manieră aparte,  ridicându-se deasupra ei precum sufletul  ce levitează deasupra corpului rămas inert.  Din viața sa dă  viață Adelaidei, o amărîtă de țărancă din inima Olteniei, ce  ne va purta pe aripi de poveste; vom fi martori spectaculoasei ei vieții, o viață începută  într-o vreme când o nouă stare socială se impunea brutal, răsturnând vechile valori, așa cum o furtună smulge un stejar din rădăcinile sale.

”Felul  în care pretinșii oameni ai noului regim încercau să se impună, și anume prin teama semănată ca buruiana rea în sufletul celorlalți, m-a făcut să mă țin de-o parte, în rezerva mea țărănească, plină de bănuieli față de toți și de toate.”

Se întâmplă uneori ca un fapt aparent banal să-ți schimbe cursul vieții. Adelaida ( Argentina în actul de naștere), după ce a absolvit  liceul nu a dat examen de admitere la facultate, ci a ales să-și câștige pâinea cea de toate zilele din munca de infirmieră la Spitalul Militar din capitală.

”Șeful nostru de secție era un general, reputat ca un foarte bun ortoped. Venea de la șase dimineața-n spital și, înaintea raportului de gardă, controla secția din pivniță pînă în pod. Într-o zi, când venea cu suita de medici și de surori la vizita de dimineață, eu i-am ieșit dinainte cu un cărucior în care se afla o urgență, un soldat cu o fractură deschisă, de tibie și de peroneu. Se vede că domnul general – mie-mi venea tare greu să spun ”tovarășe” unor oameni care numai tovarăși nu-mi erau -continua o discuție începută la corpul de gardă, probabil în jurul unei piese de Shakespeare, de curând prezentată la un teatru. Deodată, generalul se întoarce spre suită și-ntreabă:   ”Chiar, în ce an a murit Shakespeare?”  După un moment de tăcere s-a auzit un glas: ”La-nceputul secolului 17”.  Și, nici azi nu știu cum, m-am trezit vorbind: ”În 1616”. Generalul a făcut ochii mari spre mine, iar ceilalți s-au privit uimiți și a-ntrebare unul pe altul. ”Și, mata, drăguță, de unde știi data exactă? că ăsta e anul într-adevăr”.  […]

La o săptămână de la această întâmplare întâlnindu-mă cu domnul general pe culoar în timp ce spălam cu teul pe jos îmi spune: ”Du găleata și bâta asta la locul lor și vin-o la mine-n cabinet”

[…]

-Fată dragă spune-mi cum te cheamă?

-Boboc Argentina.

-Dragă Argentina – auzi ”Argentina!” – ai bube la dosar și-ți dregi originea ca infirmieră?

Mai întâi am înghițit și-apoi m-am silit să vorbesc rar ca să nu-mi tremure glasul.

-N-am nici o bubă, domnule general. Sînt țărancă din Oltenia, cu părinți colectiviști. Am un frate student în anul întîi la drept.Neam de neamul meu n-a avut avere și n-a făcut politică.

-Și n-ai încercat la vreo facultate? sau n-ai reușit?

-N-am încercat, fiindcă n-are cine să mă țină la facultate.

[…]

-Fată dragă, o soră de la sala de operații se pensionează, așa că rămâne un loc liber. Te-aș lua pe mata de pe-acum. Te-ar școli ea, fiindcă e foarte bună.”

Iată cum  ”În ce an a murit Shakespeare” –  aidoma  formulei magice  ”Sesam deschide-te!” -,  schimbă soarta unei fete de la țară.

 

Anunțuri

Cand nu te mai bucuri ca ramai singur cuc

Deja e prea târziu. Ea va pleca!  N-ai cum s-o mai oprești.

Chiar nu te înțeleg! De ce te dai victimă? Cu ceva vreme în urmă, era pe la începutul anului când ea ți-a spus prin viu grai că va pleca înainte de Crăciun, hai, recunoaște,  păcătosule, că-n sinea ta te-ai bucurat! Te și vedeai singur, liber ca pasărea cerului, liber să pleci de-acasă fără să dai cuiva socoteală: unde mergi, cu cine te-ntâlnești, când te-ntorci. Nu voiai tu să vină acele zile când  să vrei să ieși cu băieții la una mică și să nu mai trebuiască să-ți storci mintea, să rulezi filmulețe în regie proprie: ba că te-a reținut șeful după program, ba că cel mai bun prieten al tău a ajuns la Urgență.

Acuma nu ți-a mai rămas decât să numeri, ca pe vremea cătăniei, câte zile mai sunt până ea va pleca și să te rogi, păcătosule ce ești, ca ea să renunțe!

Recunoaște  că pe atunci hotărârea ei de a pleca   îți venea mănușă, era ceea ce tu visai că se va întâmpla odată, însă acu te-ai sucit, nu te împaci cu ideea că ea va pleca. Te înțeleg într-un fel, între timp multe s-au schimbat în viața ta. Vorbă aceea, nu aduce anul ce aduce ceasul! Nu mai stai bine nici cu sănătatea, ești și deprimat, nu mai ai chef de nimic. Și  cum să nu fii când nici bani nu mai ai, între timp ai rămas fără slujbă, ești șomer.  Prieten de pahar, ba,  iar de amantă nici nu poate fi vorba. Pasărea mălai visează. Oi fi tu arătos, dar îți bate vântul prin buzunare.

Așa că roagă-te, păcătos ce ești, ca ea să se întoarcă acasă cu bine, să fie sănătoasă. Hai, că n-o să mori din asta, să stai singur cuc cât timp  va dura pelerinajul ei în Țara Sfântă. Mai bine roagă-te păcătosule, să nu înceapă Intifada – răspuns al palestinienilor la decizia neinspirată a unchiului Sam de a recunoaște Ierusalimul ca fiind capitala Israelului.  Hai, fii bărbat și nu te mai văicări! O să se roage și pentru tine ca să dea Domnul să-ți găsești o nouă slujbă. Hai, fii cu inima ușoară!