Tâlharul cel smerit, spânzurat pe cruce lângă Iisus

Din evanghelii știm și cu ochii minții îl vedem pe Iisus răstignit pe o cruce de lemn, iar deoparte și de alta, foarte aproape, alte două cruci din același lemn ( de ce, nu?) pe care îs atârnați  doi tâlhari. Ei,  în ultimul lor ceas pe pământ, sau cu câteva clipe înainte de a pleca în veșnicie, gândesc și grăiesc cu totul diferit. Pe când unul  îi spune în batjocură:  „Nu eşti Tu Hristosul? Mântuieşte-te pe Tine Însuţi, şi mântuieşte-ne şi pe noi!”, celălalt, plin de o smerenie explicabilă și prin  frica de Dumnezeu pe care o are în cel din urmă ceas, îi cere doar atât:  „Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta”.  

Cei care asistau la această scenă: soldați, arhierei, lideri religioși,  nu au pus mare preț pe vorbele celor doi  tâlhari. Doar Iisus i-a răspuns celui din urmă tâlhar: „Adevărat  îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai!”

O fi ajuns acel tâlhar în rai?

 

Costache Ioanid, poet creștin ( n. 3.12.1912- d. 26.11.1987), ne dă un răspuns  prin versurile pline de har ale poeziei sale:

Tâlharul

Când citeşti Scriptura Sfântă şi rămâi pe gânduri dus,
parcă vezi prin ceaţa vremii cum, pe Golgota, Isus
înălţă spre cer privirea, dornic pironind văzduhul,
până pleoapele-I căzură peste ochii buni. Iar Duhul,
dezlegat, porni în grabă jos, în închisoarea morţii,
în Şeol, să frângă-n două, pentru-ai Săi, zăvorul porţii.

Şi te-nalţi apoi ca gândul în Eden. Şi vezi în zare
o cetate de lumină cu oştiri în sărbătoare.
Vezi pe porţile înalte de cleştar dintr-o bucată
heruvimi cu patru aripi şi cu spada-nflăcărată,
înălţându-se ca zorii peste floarea primăverii.
Dar deodată, din trompete dau un lung semnal străjerii.
Da… Departe, printre stele, ca un fulger ne´ntrerupt,
un convoi străbate largul bolţilor de dedesubt.
Şi curând, de cântec falnic cerul cerului umplându-l,
iată-i… cete după cete, ca-n oştiri ţinându-şi rândul,
vin în haine de lumină şi se-nalţă ca un stol
zecile de mii de duhuri ridicate din Şeol.

Izbăvit de sub pedeapsă, vine primul om, Adam;
apoi Eva, Set şi Abel, Noe, Terah, Avraam…
Iată… Isaac şi Iacov, smulşi din lanţurile grele,
Iosif ca o stea sclipeşte între unsprezece stele,
Moise uşurat de greul lespezilor din Horeb,
— Iosua îi stă la dreapta, iar la stânga e Caleb —;
Ghedeon privind cetatea şi oştirea fără număr,
Şi Samson, lăsând să-i cadă pletele mai jos de umăr;
David, fericit să uite de păcatele-i iertate,
Solomon şi toţi urmaşii casei binecuvântate,
toţi profeţii şi martirii ce-au murit frângându-şi dorul,
de la nepătatul Abel la Ioan Botezătorul.

Iar în faţa tuturora… ce luceafăr glorios
umple cerul de lumină şi de Har victorios?
E Isus!… purtând pe frunte diadema de lumini
cu aceeaşi simplitate cum purtase crengi de spini.
E Isus!… cu mâini întinse într-un gest de raze nins,
cu aceeaşi duioşie cum pe cruce le-a întins.
Vai!… dar poarta cea înaltă dintr-un singur alb cleştar
cum îşi va deschide oare uriaşul stăvilar?
Până-n bolţi un glas răsună larg ca bubuitul lavei:
„Sus acum, voi porţi eterne! Iată Împăratul slavei!“
„Cine-i Împăratul slavei?“ „Domnul tare şi viteaz,
care-a biruit în luptă cel mai fioros grumaz!“

Şi târziu, când Paradisul s-a închis c-un vuiet lin,
printre stele, către poartă, vine-ncet un biet străin.
Ochii lui sunt plini de frică. Păru-n frunte. Faţa suptă.
Peste trupul plin de sânge, poartă o cămaşă ruptă.
– Ce vrei tu? îi spune unul dintre îngerii străjeri.
– Cine eşti? îl mai întreabă iscodind cu ochi severi.
– Eu?… răspunde-ncet străinul copleşit de un oftat,
sunt un păcătos din lume… Nu ştiu să fi fost păcat
să nu-l fi făcut în viaţă. Am ucis. Am jefuit.
De copil m-a prins o vrajă de pahar şi de cuţit.
Mă ţineam ascuns în peşteri şi pândeam pe cei bogaţi.
Sângele curgea ca apa. Apoi galbenii prădaţi,
mi-i luau toţi cârciumarii şi femeile pierdute.
Şi cădeam în zori pe-o vale între brusturi şi cucute.
La altare n-am dus jertfă nici o mierlă de când sunt.
N-am ştiut de rugăciune. N-am avut nimica sfânt.
O putere, un balaur, îmi da brânci să beau, să prad…
– Vai, destul… vorbi străjerul. Locul tău e-acolo-n Iad.
Şi, cu mâna lui întinsă, i-arătă în jos sub cer,
într-o gură de-ntuneric, flăcări vii într-un crater.
Se uită-ngrozit străinul. Iar apoi încet şopti:
– Da… acolo… Dar ascultă. Înainte de-a muri,
osândit fiind la moartea cea mai grea, mai blestemată,
ţintuit pe lemnul crucii, am văzut, hulit de gloată,
un profet murind alături. Ba… mai mult ca un profet!
Nu era un om din lume. Ci, sub fruntea de nămet,
Îi plutea în ochi o pace… şi-o dumnezeire-n grai.
El mi-a spus privindu-mi faţa: Azi vei fi cu Mine-n Rai!
Şi acum o întrebare… un cuvânt mai am de spus:
Dacă tot ce văd e Raiul, nu-i pe-aici acel Isus?…
– O! Isus? E-aici în slavă… tot ce vezi Îi aparţine.
Dar de ce-ţi acoperi faţa hohotind? Sau plângi, străine?
– Rogu-te, o vorbă numai… Nu ştiu cum să-mi spun amarul…
Dacă e Isus aicea… spune-I c-a venit tâlharul.
– Vino!… Poarta e deschisă… Domnul îi vorbeşte-n prag.
Îl priveşte lung tâlharul. Paşii înapoi se trag…
E Isus acest arhanghel în veşminte sclipitoare?
Părul… Nu-i al Lui. Nici brâul. Nici cămaşa de ninsoare.
Dar… privirea blândă… Ochii. El e! Şi-a căzut grămadă.
Cum? Dar cine îl ridică? Ochii lui nu pot să creadă.
– Doamne, sunt murdar… şi-n zdrenţe. Sunt…
şi-şi frânse vorba-n dinţi…
– Eu… în haine de lumină? Eu, tâlharul, printre sfinţi?
Şi luându-l blând cu Sine, strălucitul Voievod,
lângă tron ducându-l, zise: „El Mi-a fost întâiul rod!“
Şi acum să ştie oricine: Unde a intrat tâlharul,
nu-i pe lume om să creadă şi să nu-l primească Harul!
Nu-i păcat pe care Domnul nu şi-a pus făgăduinţa.
Unul singur nu se iartă niciodată: Necredinţa!

Sursa: https://www.crestinortodox.ro

Opriti timpul!

–   Se poate să faci asta acușica, cu o zi înainte de Revelion? Acu după ce am alergat, dar pe unde nu am alergat! Am alergat în stânga, am  alergat în dreapta,  am alergat în sus, am alergat în jos, și ce nu am găsit în stânga, am căutat în dreapta,  și ce nu am găsit în dreapta  am căutat în sus, și ce nu am găsit în sus am căuta în jos, și ce nu am găsit în jos am căutat  în stânga, și ce nu am găsit în stânga am căutat în dreapta, …   și am luat, și am tot luat. Am luat din stânga,  am luat din dreapta, am luat de sus,  am luat de jos. Am luat  nu am furat, am luat pe bani munciți. Pe toate cele ce  le-am luat le-am adus acasă, însă nu pe toate o dată. Descărcam și  iarăși plecam. Am ticsit cămara, și am umplut frigiderul. Pe cele ce nu au mai încăput  pe rafturile din  cămară și pe cele ce-au căzut din frigider le-am dus pe terasă, afară, și pe cele ce nu au mai încăput pe terasă, le-am dus în pivniță. …

Cum să oprești timpul taman acu când nevastă-mea a terminat de gătit toate bucatele?  E plină bucătăria de mâncăruri  care mai de care mai arătoase, mai gustoase, mai rumene, mai aromate, mai apetisante, mai delicioase de-i plină casa de mirosuri care mai de care mai plăcute,  de la miros de friptură de porc până la miros de plăcinte poale-n brâu, de la  miros de cozonac cu nucă și stafide până la miros de sarmale, de la miros  de friptură de curcan la tavă  până la miros de cârnați afumați,   de la … până la … .

Corina, dacă poți   să oprești timpul, atunci oprește-l în noaptea dintre ani! De nu, nu-i bai! La anul și la mulți ani!

nscutaru.wordpress.com

PASCA de PASTI

Paște fericit! este formula pe care o folosesc în schimbul de mesaje de Paști. Unii sunt adepții formulei Paști fericit! parcă nu sună bine.  Când citești or auzi: Paște murgule, iarbă verde! nu văd cum te-ar duce gândul  la Paște – sărbătoarea Învierii. N-are cum, dacă ești român.
– Păstorule, să nu te pască gândul ca de Paști să lași oile să pască pe pajiștea mea!
De Paști să ai pască și ouă roșii pe masă!

Câmpul alb,  oile negre cin’le paște le cunoaște!
Paște Fericit și …

urez celor care trec pe aici!