Zilele Babei Dochia

Sunt 9 zile, fiindcă tot 9 a fost numărul cojoacelor Babei Dochia. Cred că dacă ar mai fi îmbrăcat încă 3 atunci am fi avut 12 zile ale Babei. Cum Babei nu i-au trebuit mai multe decât a putut ea duce, iată că la început de lună Martie, de pe întâi până pe nouă, ne alegem una dintre Babei, ne testam norocul, daca ziua aleasă e frumoasa, adică cu mult soare, cică așa ne va fi viața tot restul anului.

Se spune că Baba s-a certat cu noră-sa, nimeni alta decât una dintre fetele care nu i-a fost ei pe plac ci fiului acesteia, nimeni altul decât faimosul și frumosul Dragobete.

De supărare, Baba Dochia și-a luat lumea în cap în plină iarnă, ținta ei fiind muntele Ceahlău. Cum s-a întâmplat că exact pe 1 martie Baba a ajuns la poalele muntelui nu ne putem explica, însă ce se știe e că fără să stea prea mult pe gânduri Baba a început urcușul muntelui. În timp ce urca, Baba se incălzea, erau zile călduroase cu mult soarere. Așa se face că Baba și-a scos cojoc după cojoc din cele nouă pe care le îmbrăcase când în plină iarnă plecase de acasă. Cum Baba nu credea că mai e posibil ca vremea să se întoarcă, taman când a ajuns sus pe munte a trebuit să facă față vremii capricioase cu frig, îngheț și zăpadă. Așa că nu a durat prea mult până ce Baba mai întâi a înghețat apoi s-a transformat în stană de piatră. Nici oile care urcase împreună cu ea nu au ajutat-o, în sensul să o înconjoare, să se adune ca un ghem de lână, s-o încălzească, pesemne că așa frig se făcuse încât și oile că și Baba Dochia au devenit nemuritoare, ele au rămas pe veci pe loc sub forma unor stânci, care se văd și astăzi sus pe muntele Ceahlău.

Morala este că în zile ale lui Martie nu aruncați toate cojoacele de pe voi, măcar unul păstrați-l pentru vreme rea!

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s