Coliva din vis (2)


A fost cu mama doar în vis.

Odaia, unde Ana încă mai dormea, era inundată de lumina soarelui de vară. În livadă, aproape de gardul de la drum, Petru trăgea la coasă în iarba ce-i ajungea pe alocuri până la brâu. Făcu o  pauză pentru a mai domoli bătăile repezi ale inimi,  și pentru a mai da arcer coasei. Apoi în timp ce-și potolea setea cu apa din sticlă se întreba de ce Ana  nu-l cheamă la masă. Cum stătea el așa sprijinit în coada coasei, privirea îi căzu  pe iarba abia cosită, unde  două turturele ţopăiau, se jucau, se apropiau, îşi lipeau  ciocurile, ce mai încolo-încoace, se drăgosteau şi ele aşa în legea lor. Petru  urmărise  jocul cu gândul  la dragostea lui cu Ana aici în casa de la ţară. Deodată i se înveseli faţa. Aruncă coasa pe brazdă şi plecă grăbit spre casă. Intră în bucătărie. Niciun miros de mâncare, nicio aromă de cafea, nimic din astea nu-i gâdilară nările. Focul nu ardea în vatră. Deschise uşa odăii din faţă, unde în acea dimineaţă o lăsase pe Ana dormind. Abia trecu dincolo pragul,  că se şi opri de-ndată. O văzu pe Ana căzută din pat, dormea cu capul pe covorul miţos, era acoperită doar cu o parte de plapumă. Speriat se duse repede spre ea. Cu mâinile amândouă îi cuprinse faţa, îi clătină capul. „Ana, trezeşte-te!” Ea suspină, apoi deschise ochii, la început îi avea mici ca de pisică, apoi tot mai mari, ea se miră de parcă în faţa ochilor ei ar fi fost un străin nu bărbatul ei. Îşi trecu palmele amândouă peste ochi, peste faţă, îşi adună părul, îşi acoperi sânii. Se mai uită odată spre cel de lângă ea şi-i spuse cu reproş în glas: „Ce-ai păţit omule, de dai aşa buzna în casă?” Ca să-şi ascundă bucuria, vedea că  Ana nu păţise nimic rău, el doar o dojeni: „Hei,  tu nu mă recunoşti? Sunt Petru, bărbatul tău! Ce s-a întâmplat cu tine? Ce-ai visat? Cu ce prinţ te-ai luptat în somn, de-ai căzut pe duşumea?”

Ea se dezmetici de-ndată, şi îi spuse cu o voce plângăreaţă: „De-ai şti tu ce-am visat, n-ai mai vorbi în dodii cu mine!” Petru nu dădu importanţă spuselor ei, pe el îl rodea stomacul de foame.  „Hai, gata cu văicăreala! Nu vezi că soarele îi sus pe cer? Poate că ţie nu, însă mie îmi este o foame de lup! Eu trag la coasă de când ziua se îngâna cu noaptea. Am tot aşteptat să mă chemi la masă, să mâncăm împreună, să bem o cafea!”
Pe când vorbele lui Petru  defilaseră  pe lângă urechile Anei, cu gândurile ea  călătorise  în altă parte. Apoi ea se ridică, îşi aranjă cămaşa de noapte, trase de ea în sus, în jos, îşi făcu repede o cruce, ridică plapuma de pe jos şi o întinse pe pat, după care se aşeză peste ea, pe marginea patului şi începu încet a scânci. “Ce ai de te apucă plânsul aşa pe nepusă masă?” o întreabă Petru. Ea se hotârî să-i povestească.

„Petru, te rog să mă asculţi cu atenţie, eu nu mai ştiu dacă a fost vis sau realitate. Uite chiar aici pe pat am stat de vorbă cu mama mea, drăguţa. M-a certat că nu am mai venit la mormântul ei cu o colivă. M-a trimis la Nataliţa, o ştii, femeia aceea amărâtă, ce stă pe o uliţă mai la vale, peste pârâu, era cea mai bună prietenă a ei, m-a trimis la ea după arpacaş pentru colivă. Eu m-am îmbrăcat repede, am făcut focul, ţi-am încălzit mâncarea, ţi-am pus tacâmurile pe masă, ţi-am făcut cafea, am lăsat-o în ibric lângă plită, am ieşit din casă, am trecut pe lângă tine, prin livadă, tu m-ai văzut, ai lăsat coasa, te-ai uitat la mine, m-ai întrebat unde merg şi eu ţi-am spus, la Nataliţa după arpacaş pentru colivă. Îţi mai aminteşti că ţi-am spus să nu mă aştepţi pe mine, să mergi în casă, mâncarea-i caldă pe masă?” Petru nu dădu crezare celor auzite. „Ana, tu glumeşti?” Ana continuă să înşire cuvintele ca pe o poveste [^1]. „Şi-am plecat pe uliţă la vale, cu greu am găsit casa Nataliţei, câinele din ograda ei lătra spre mine de mama focului şi cu toate astea Nataliţa nici gând să iese afară pe prispă. Când am intrat în odaia ei, ce să văd, Nataliţa era aproape dusă, până să-i aprind eu lumânarea, ea şi-a dat duhul în braţele mele. Ce crezi că mi-a spus înainte de asta? Mai întâi a pomenit-o pe mama mea, pe Anica, apoi a zis ceva de arpacaş pentru colivă, şi avea tot timpul privirea spre masa din cameră. Când eu m-am uitat într-acolo, într-adevăr într-un castron de lut era arpacaşul de care îmi spunea. Altceva nu-mi amintesc, nu mai ştiu cum am ajuns aici în oadaie.”

Petru, în timp ce o asculta cum ea povestea, se uita când pe tavan, când spre ferestre, neluând în serios cele ce auzea. „Ana, fata mea, tu chiar vorbeşti serios? Mie îmi este foame şi ţie îţi arde de poveşti cu fantome? Adică ai trecut tu prin livadă şi ai vorbit cu mine? … Bine, dacă este aşa, spune-mi dacă mi-ai zis ceva şi când te-ai întors de la Nataliţa?” Ana nu-i răspunse imediat, închise ochii preţ de câteva secunde, apoi îi deschise şi cu siguanţă în glas îi răspunse: „Nu am mai avut cum, fiindcă ai intrat în casă şi m-ai trezit!”

Petru o privi mai întâi cu vădită seriozitate apoi cu blândeţe, şi-i zâmbi cu toată faţa. Ana de cum îl văzu că el îi zâmbea, se opri din plâns şi îi zâmbi şi ea lui. Apoi pe Petru îl apucă râsul, un râs molipsitor, aşa cum de multe ori i se întâmplă. Ana încercă să râdă şi ea, dar nu-i reuşea, i se părea ceva forţat. Era un fel de râsu-plânsul! După ce ei se liniştiseră, Petru, ca şi cum ar fi descoperit America, exclamă: „Ana, totul a fost un vis. Gata, uită-l! Poate că Nataliţa trăieşte. O să mergem pe la ea, o să-i cerem şi arpacaş pentru colivă. Dar, gata, a fost un vis, Doamne Dumnezeule!”

Şi ca să o scoată din starea ei de supărare şi de confuzie, îi cuprinse obrajii cu palmele amândouă, îi şterse o lacrimă rămasă agăţată pe un fir de pleoapă ca un bob de rouă pe un fir de iarbă, o privi în ochi, o sărută pe obraji, apoi o mângâie pe sâni, şi când  să o sărute pe gură… Ana se feri, îl privi speriată, întrebându-l: “Tu, nu auzi?”  “Ce să aud?” “Tu când te aprinzi nu mai auzi bine? Nu auzi un dangăt de clopot?”  O privi pe ea fără să clipească  până ce auzi şi el dangătul rar al clopotului din sat. “După cum bate înseamnă că cineva a mai încheiat socotelile, aici, pe pământ.”  “Da, bate într-o dungă. Nu cumva a murit …?”

___________

[^1] : Coliva din vis (1)

Anunțuri

Un gând despre „Coliva din vis (2)

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s