De Ziua Poetului


statuia-lui-mihai-eminescu

15 ianuarie este ziua când ne amintim de Eminescu, de cel care ne-a lăsat moştenire un izvor nesecat de hrană spirituală. Am trecut, de curând, în anul 166 de la naşterea Poetului. Geniu său literar îl îndreptăţeşte la titlul onorific de patriarh al limbii române. Eminescu zici, român zici! Eminescu este piatră temporală în istoria literaturii române. Vasile Alecsandri s-a născut în anul 29 înainte de Eminescu, pe când Nichita Stănescu s-a născut în anul 83 după Eminescu.

Eminescu ar fi de trecut în calendar, bine, nu a fost un sfânt, însă o anume sfinţenie a avut în scurta sa viaţă, dar nici un om ca toţi ceilaţi nu a fost, el nu şi-a finalizat studiile, nu alerga după cât mai multe certificate de studii, el nu şi-a întemeiat o familie, nu a urmărit să aibă o slujbă liniştită de lefegiu, a fost un altfel de om, el a iubit cum nimeni n-a iubit, a fost un om ieşit din tiparele vremii.
Iată o răscolitiare confesiune:

„Închin a mea viaţă la scîrbă şi-ntristare
Şi-mi tîrîi printer anii-mi nefasta arătare …
– Prea slab pentru a fi mare, prea mândru spre-a fi mic.
Viaţa-mi cum o duce tot omul de nimic.

Născut făr’de-a mea vină, trăind făr’ mai s-o ştiu,
Nu merg cum merg alţi oameni, nu-mi pasă de-unde viu,
Supus doar ca nealţii le suferinţe grele
Unesc cu el ştirea nimicniciei mele.”
(Bolnav în al meu suflet)

Nefericitul poet nu iubea ca un muritor de rând, el era însetat de dragoste abolută.

„Simţămîntul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre Amor şi Psyche […] Eu iubeam cum iubeşte cineva un tablou”.

Negăsind dragostea absolută,  era neiertător cu femeia iubită:

„Vei înţelege, Doamnă, că nu voi, n-am vrut, n-oi voi să-mpart cu nimene nimic […] Eu voi inimă curată şi amor vecinic, căci dacă aş voi să-mi risipesc viaţa pe curteniri trecătoare, v-asigur, Doamnă, că aş putea-o face şi eu […] Reîntoarcerea din parte-mi nu e decît c-o unică condiţie. Aceasta e: să împarţi soarta rea în care trăiesc eu, să fii a mea oricum aş trăi şi oriunde.[…] De-o împlineşti, bine, de nu, nu.Cred că n-o vei împlini şi de aceea adio, Doamnă,… şi de astă-dată pentru totdeauna.”
(Fragmente din cartea „Eminescu, viaţa” scrisă de Zoe Dumitrescu BUŞULENGA)

Eminescu a atins, cu poezia sa, cea mai înaltă treaptă a spiritualităţii. Eminescu,  om de  geniu – duh  în  mitologie,  este îngerul protector al limbii române.

„Părea un tînăr voievod
Cu păr de aur moale,
Un vînăt giulgi se-ncheie nod
Pe umerele goale.

În umbra feţii străvezii
E albă ca de ceară –
Un mort frumos cu ochii vii
Ce scînteie-n afară.

– Din sfera mea venii cu greu
Ca să-ţi urmez chemarea
Iar cerul este tatăl meu
Şi mumă-mea e marea.

Ca în cămara ta să vin,
Să te privesc de-aproape,
Am coborît cu-al meu senin
Şi m-am născut din ape.

O, vin’ odorul meu nespus,
Şi lumea ta o lasă;
Eu sunt Luceafărul de sus,
Iar tu să-mi fii mireasă.

Colo-n palate de mărgean
Te-oi duce veacuri multe
Şi toată lumea-n ocean
De tine o s-asculte.

– O, eşti frumos cum numa-n vis
Un înger se arată,
Dară pe calea ce-ai deschis
N-oi merge niciodată;

Străin la vorbă şi la port,
Luceşti fără de viaţă,
Căci eu sunt vie, tu eşti mort,
Şi ochii tăi mă-ngheaţă.”

(Fragment din poezia  Luceafărul, 1883, aprilie)

MARI ROMANI – EMINESCU  documentar TVR prezentat de Andrei Gheorghe

N.S.
14.01.2016

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s