Cu toamna …

el se îmbracă în cel din urmă veac al tinereţii,
pe ea el o poartă ca pe o neînvechită carte.

ei îi este dor de  mirosul lui de mosc
şi de must scurs de sub teasc.

lui îi este dor de mirosul ei de strugure zemos,
şi de mere domneşti sărutate de roua dimineţii.

şi ei şi lui de mirosul gutuiei mătăsoase
rămasă de veac sus pe dulapul din odaie.

toamna se strecoară printre meri şi nuci
cu trena ei din colorate frunze jucate de vânt,
ca filele răsfoite ale neînvechitei cărţi.

în nopţile reci de toamnă,
el îşi face culcuş între filele ca frunzele viţei-de-vie,
să-i ţină de cald sufletului şi de neuitare minţii.

ca pe o neînvechită carte,
toamnă de toamnă,
veac de veac,
haină cu buzunarele aşa de largi,
că numai în unul ar încăpea,
numai  de-ar voi şi ea,
pisica de pe prispa casei,
ce toarce, toarce şi iar toarce
timpul în fuioare de mătase,
şi ea, iubita din primul veac al tinereţii sale.

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s