Ne vom iubi pana ce Marte ne va desparti

creator-adam-maini
Radu a fost selecat în lotul de o sută de persoane din care după zece ani de antrenamete şi testări se vor selecta doar patru pentru a pleca într-o misune spaţială de colonizare a planetei Marte. Radu, trecând de prima selecţie, se şi vede printre primii locuitori ai planetei Marte. Va scrie istorie. Va rămâne în istoria planetei Marte. Este în al nouălea cer de atâta fericire, de parcă l-a prins  pe Dumnezeu de un picior.

Acasă îl aşteptau Melania şi cei doi copii, Sorin şi Felicia. Lor le spusese  prin telefon de reuşita vieţii lui, şi le promisese că vor sărbători evenimentul la  Aro Palace.

Radu intră val vârtej în casă, şi din hol, după ce îşi dădu jos haina, strigă de bucurie: „Voi pleca pe Marte! Yes! Pe Marte! Yes!  I am the best!”
Melania nu-l întâmpină, stătea comod în fotoliul din sufragerie, se uita la filmul serial „Trădarea” transmis pe canalul K. Sorin se afla cu soră-sa în camera acesteia, ei încercau să se împace cu posibila situaţie ce se va ivi ca sigur în familia lor, când peste zece ani nu vor mai avea tată. Auzise şi ei că cei care vor pleca pe Marte nu se vor mai întoarce niciodată  pe Pământ.

„Unde sunteţi? le strigă Radu, văzând că nu vine nimeni să-l întâmpine. Ca un balon pe cale să se dezumfle, intră în sufragerie.
O văzu pe Melania  stând în fotoliu în faţa unei ceşti de cafea. „Ce-i cu liniştea asta ca de mormânt?” Ea, continuând să urmărească scena de pe ecran – urma ca un tânăr să fie împuşcat -, îi vorbi pe un ton ridicat: „Pentru noi eşti ca şi mort, Radule! Ai vrea să ne bucurăm pentru asta?” Radu sesiză imediat iritarea din tonul ei, se aşeză într-un fotoliu, scoase un oftat de uşurare, după care vorbi încercând să dreagă busuiocul: „Deocamdată sunt în lotul de o sută posibili viitori marţieni. Mai e până departe, până voi pleca, dacă voi fi selecţionat.” Melania privindu-l contrariată îi spuse: „Eu nu iau lucrul ăsta aşa de uşor, eu mă văd în situaţia în care ca şi mâine pleci pe un drum fără de întoarcere, mă gândesc, mă frământ,  nici nu ştiu cum mă voi descurca, cum voi ţine casa, cum voi avea  grijă de viaţa copiilor noştri!”
Văzând că nu e de glumă, Radu întoarse foaia, avea alt ton în glas: „Dacă vrei să discutăm cu adevărat, hai să dăm cărţile pe faţă. Până va fi să plec, eu vă asigur tot confortul material. Nu veţi duce lipsă de nimic, iar peste zece ani, Sorin şi Felicia vor fi la casele lor, se vor căsători, va fi şi timpul, nu?, vor avea, el, douăzeci şi şapte, ea, douăzeci şi cinci de ani. Ok? Chiar îmi doresc ca înainte de a pleca să joc la nunta lor!” Melania, privindu-l cu uimire,  îi spuse: „Să ziceam că aşa va fi. Dar la mine nu te gândeşti? Voi fi o femeie părăsită la o vârstă când trebuie să te bucuri de viaţă, că doar una avem de trăit, nu două!”

Un timp  ei nu-şi  mai spuseră nimic, se auzea doar dialogul în limba turcă a eroilor de pe micul ecran. Radu, rupse tăcerea:   „E relativă singurătatea asta de care zici tu. Eu ar trebui să mă plâng, mai întâi. Pe Marte nu vom fi decât patru oameni,  în costume etanşe, ne vom petrece viaţa sub o cupolă din plastic. Aici, pe Pământ, tu nu eşti singură. În afară de tine mai sunt şapte miliarde de oameni…”
Melania îl întrerupse: „Ce vrei să însinuezi? Că nu îmi va fi greu să-mi găsesc un bărbat? Ai uitat ce ne-a spus preotul când ne-a cununat? Să vă iubiţi până ce moartea vă va despărţi!” Radu nu se emoţionă prea tare, găsi rezolvarea: „Dacă facem o mică derogare de la jurământ, eşti ca şi dezlegată. Să vă iubiţi până ce Marte vă va despărţi!” Melania îl aduse cu picioarele pe pământ: „Nu te juca cu lucrurile astea! Nici n-ai ajuns pe Marte şi te crezi mai mare ca Dumnezeu?” Radu avea pregătit răspunsul: „Chiar pe tema asta i-am convins pe cei din juriul de selecţie. Dumnezeu ne va ajuta acolo pe Marte în tot ceea ce vom întreprinde ca să fie posibilă existenţa omului şi pe acea planetă. Eu cred că aşa s-a întâmplat şi cu primii oameni ajunşi pe Pământ.”

Aici, discuţia a fost întreruptă de apariţia copiilor. Felicia îşi ştergea ochii cu vârful degetelor şi încerca să le zâmbească. Sorin îl felicită pe tatăl său pentru performanţa de a fi în grupul celor o sută de candidaţi pentru Marte. Apoi, privind-o pe soră-sa, continuă: „Tată noi nu credem că această călătorie spre Marte este fără întoarcere. Felicia, spune cum am ajuns să credem asta, doar a fost ideea ta!”
Felicia începu mai timid apoi din ce în ce mai convinsă de ideea sa. „Tată, toată lumea ştie că nu se poate trăi pe Marte. Nu este aer, nu este apă, îţi va fi greu să trăieşti într-o atmosferă artificială, să nu simţi mirosul florilor, să nu vezi cum ninge, cum plouă, să nu te scalzi în mare. Dar pentru asta să nu disperi, să crezi că va sosi cândva pe Marte o navă cu fiinţe din partea unei alte civilizaţii, mult superioară nouă. Ce vreau să spun cu asta! Nu strică să le propui să vină şi la noi pe Pământ. Şi te oferi ca intermediar între ei şi noi pământenii. Ce zici de chestia asta?” La auzul acestor cuvinte, lui Radu îi sclipeau ochii de bucurie. Exclamă: ”Bravo, fetiţa tatei! Sunt şi eu mândru de tine!” Apoi adăugă: „Nu ne opreşte nimeni să visăm frumos, să credem şi în lucuri aparent imposibile! Dar, până voi pleca, în caz că voi fi selecatat, mai e multă vreme. Acu, gata cu vorbele, mergeţi şi vă îmbrăcaţi, aşa ca de sărbătoare, vă invit la terasă în seara asta, aşa cum v-am promis!”

După ce ei plecară, Melania, cu ochii privind dincolo de fereastră, spuse: „Există o speranţă să te întorci!” Radu îi răspunse că există o şansă destul de mică, numai că nu este luată în calcul de cei care conduc acest program. Adăugă: „I-am întrebat ce se va întâmpla cu soţiile noastre după ce vom pleca de pe Pământ? Se vor putea căsători oficial? Mi-au răspuns că se vor gândi şi la lucrul ăsta din toate puncetele de vedere, inclusiv cel religios. Se pleacă de la ideea că o dată ce noi punem piciorul pe Marte, suntem scoşi din actele civile. E ca şi cum nu am mai fi. Aşa că dacă vrei să te recăsătoreşti, o vei putea face, atunci.”

Melania se ridică din fotoliu, se duse până la fereastră de unde fără să-l privească pe Radu îi spuse, zâmbindu-şi uşor: ”Dacă eşti de acord, hai să divorţăm până să ajungi pe Marte, cine ne opreşte?”

Radu sări din fotoliu, ca ars. Se plimbă prin cameră vorbind despre răspunderea ce o au amândoi pentru creşterea celor doi copii, cel puţin până ei ajung la vârsta majoratului. Se opri amintindu-şi de o clauză din contractul pentru misiunea de pe Marte.
Aşteptă până ce Melania se întoarse cu faţa spre el, şi îi spuse: „Nu e soluţia cea mai bună să te căsătoreşti! Îţi complici viaţa. Oricum, eu nu mai contez pentru tine, cât timp voi mai trăi pe Marte. Poţi să faci ce vrei, dar mai mult ca sigur în acest caz vei pierde o sumă frumuşică de bani. Vei primi lună de lună, salariul meu. Eu nu voi avea ce face cu banii mei acolo pe Marte.”

Melania, oftă, apoi îi zâmbi pentru prima dată de când Radu venise acasă, se apropie de el şi-l întrebă: „Tu crezi în posibilitatea unei întoarceri de pe planeta Marte, aşa cum ne spunea Felicia?” Radu o îmbrăţişă pe Melania, o sărută, apoi îi răspunse: „E aşa de mare această şansă ca şi împlinirea profeţiei cu învierea de-a doua! Hai mai bine să ne iubim până ce Marte ne va despărţi!”

 
Oameni care vor sa paraseasca Pamantul pentru Marte

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Ne vom iubi pana ce Marte ne va desparti&8221;

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s