15 IANUARIE


În 15 ianuarie s-a născut POETUL.
Sunt 165 de ani de atunci. Un scurt popas în lunga timpului cărare.

„Deodată se deschise uşa şi văd intrînd un tînăr slab, palid, cu ochii vii şi visători totodată, cu părul negru, lung, ce i se cobora aproape pînă la umeri, cu un zîmbet blînd şi melancolic, cu fruntea înaltă şi inteligentă, îmbrăcat în haine negre, vechi şi cam roase. Cum l-am văzut am avut convingerea că acesta este Eminescu, şi fără un moment de îndoială, m-am sculat de pe scaun, am mers spre dînsul şi întinzîndu-i mîna i-am zis:

– Bună ziua domnule Eminescu! Tînărul îmi dădu mîna şi privindu-mă cu surprindere:
– Nu vă cunosc! Răspunse el cu un zâmbet blînd.
-Vedeţi ce deosebire între noi, eu v-am cunoscut îndată.
– Poate nu sunteţi din Viena?
– Nu!
– După vorbă sunteţi din Moldova… poate din Iaşi?
– Chiar de acolo.
– Poate sunteţi domnul… Iacob Negruzzi? Zise el cu sfială.
– Chiar el.
-Vedeţi că şi eu v-am cunoscut.”

(Iacob Negruzzi, venind la tratament în Austria, se opri în Viena pentru a-l cunoaşte pe Eminescu, „pe miraculosul tînăr”)

Un poet cum altul nu-i.
„Astrul cu plete lungi” vieţuieşte printre stihurile sale.
El este învăţătorul românilor.
Casă i-a fost Ţara Românească de la Nistru pân-la Tisa.
Eminescu, omul,  era conştient de valoarea sa când nu răspundea părerilor răutăcioase ale unor junimişti.
Eminescu nu ţinea morţiş să-i fie publicată opera.
Se spune că atunci când şi-ar fi văzut cartea cu poezii, s- ar fi repezit  să o rupă.
Se revolta geniul ascuns în subconştientul său.
În iubire Eminescu nu era pământean. Voia totul or nimic!
Când pe-o fată o săruta, voia „să-i beie viaţa toată din gura ei.” (Dionis)
Pentru Eminescu, Veronica era un mit erotic.
„Nu ştiu de ce eşti o parte întregitoare a tuturor gîndurilor mele, nici mă preocup s-o ştiu, căci nu mi-ar folosi nimic. … Nu voi să-ţi spun, dar tu nu ştii, nici poţi şti cît te-am iubit, cît te iubesc. Atît de mult, încît aş înţelege o lume fără soare, decît pe mine fără să te iubesc.”

Eminescu nu a trăit în huzur, ci la limita sărăciei.
„Doamna Mite Kremnitz, foarte simţitoare pentru soarta profesorului ei de limbă română, şi pentru care acesta să fi avut o vagă înclinaţiune, crezu că îi poate veni în ajutor, oferindu-i 200 de lei drept onorariu. Eminescu înroşindu-se pînă în vârful urechilor, răspunse cu un rîs nervos: „Nu mi-aş fi închipuit că o doamnă atît de inteligentă ca d-ta nu e în stare să-şi dea seama că mă jigneşte când crede că eu în vederea unui câştig material îmi dau osteneala de a o învăţa româneşte, pentru a putea citi scrierile noastre, între altele şi pe ale mele. Drept dovadă de sinceritate nu ai să te superi pe mine, dacă rump în bucăţele mici aceste hîrtii.” Ceea ce şi făcu sub ochii uluiţii ai sus numitei doamne” ( G. Călinescu, Viaţa lui Mihai Eminescu)

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Tânără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţa în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mândrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!

(Ultima strofă din poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”)

Je suis Roumain!

Anunțuri

2 gânduri despre „15 IANUARIE

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s