Cum de-am ajuns eu sa fiu Mos Crăciun


Satul Fundata are casele răspândite pe culmi de dealuri. Las maşina, îmi pun  rucsacul pe umeri şi-mi continui drumul mergând  pe jos. Urc spre  casa unde locuieşte  moş Petcu. Încă nu  o zăresc. E undeva în pâcla cenuşie. Fără zăpadă, totul în jur îmi  pare trist, şi case şi oameni şi pomi şi garduri.  Câţiva copii  se opresc în faţa unei porţi şi întreabă gazada dacă primeşte cu colindul.  Cei mici încep a colinda de la amiază, să nu-i prindă întunericul. Simt miros de cozonac abia scos din cuptor.  Anul trecut, tot  pe vremea asta, înainte de Crăciun,  zăpada era din belşug, înotam prin ea. Pe moş Petcu l-am cunoscut cu un an în urmă. Era o zi senină de vară.  Coboram de la cabana de la poalele muntelui Bucegi. Coboram  spre satul Fundata. Căutam ceva de-ale gurii. Moş Petcu  păzea vacile. Fuma pipă. I-am dat bineţe. Când să mă apropii, câinele moşului zvâcni spre mine, lătrând de se sufoca. Eu  m-am lăsat jos, m-am pitit. Câinele de înadată s-a oprit din avâtul luat dar nu şi din lătrat. Şi-ar mai fi lătrat  până să i se rupă o venă dacă nu intervenea stăpânul. Câinele nu numai că se potoli, dar se şi gudură pe lângă mine. Moşul mi-a strâns mâna. Avea moşul  o palmă ca de urs. Purta  plete şi barbă, albe ca de nea. Faţa îi era sănătoasă, întinsă şi bronzată.  Dacă nu i-aş fi zărit ochii albaştri printre sprâncenele stufoase nu mi-ar fi trecut prin cap să-i propun afacerea ce-mi încolţi atunci pe loc. N-a fost uşor. Am stat de vorbă împreună  pân-s-a înserat.  L-am luat pe ocolite. Am vorbit de obiceiuri, de copii. Am aflat că nu numai în satul Fundata dar şi în alte sate sunt tot mai puţini copii. Până şi nepotul său a plecat în Italia. Mai târziu a plecat mai întâi tată-său, apoi  mamă-sa. I-am povestit cum este  aşteaptat Moş Crăciun  la oraş. Dacă nu le-ar aduce jucării şi bomboane copiii nu l-ar aştepta cu atâta nerăbdare, chiar  l-ar uita. În ziua de astăzi  copiii sunt emancipaţi. Ştiu multe, fiindcă văd  multe. De mici,  butonează laptopul, tableta. Caută  desene animate şi jocuri. Multe sunt de o violenţă rară, cu monştri, cu dinozauri. Culmea e că nu se sperie de ceea ce văd. Vor să vadă cât mai mult. Moş Petcu mă asculta din politeţe, aşa cum ştiu mai bine oamenii de la ţară. Nu ştiu ce pricepea din toate astea lucruri noi apărute. În fine, am scurtat drumul spre ţinta mea. Copiii din ziau de azi vor un Moş pe care să-l tragă de barbă, de nas, de urechi, să se convingă că nu este nici tăticul nici bunicul lor. Nu mi s-a părut că moş Petcu a priceput unde bat eu. Cu omul de la ţară nu faci afacerea cât ai bate din palme. Trebuie rumegată. Şi a rumegat-o moş Petcu până am ajuns cu vitele pe la casele oamenilor. După ce a mânat vaca în grajd, m-a invitat în casă, să-i fiu oaspte. „O mămăligă, o  brânză, un lapte fiert,  o ogăti ceva baba mea.”  Cât timp baba lui moş Petcu, leliţa Lucreţia, mesteca mămăliga în ceaun,  noi, bărbaţii, cu  paharele de ţuică în faţă, puneam la cale  mica-mare afacere. „Costumul de Moş Crăciun şi sacul e treaba mea.  Moş Petcu, matale doar trebuie să nu-ţi scurtezi barba, ba  să o laşi să mai crească. Vei fi un Moş pe cinste. Şi o să fii cinstit cum se cuvine.”  „Adică ce vrei să spui, matale? Că nu am cinste destulă?” Moş Petcu luă tutun din tabacheră şi-l îndesă în pipă. „Vei primi bani, Moşule. Să nu-mi spui că te dau bani afară din casă!” După ce îşi aprinse pipa, pufăi de câteva ori, apoi moş Petcu, cu un zâmbet larg pe faţa lui îmbujorată îmi spuse: „Bani? Am bani atâţia cât îmi trebuie.” Leliţa  Lucreţia, de acolo de lângă plită, îl auzise bine. „Tu să nu fii mândru acu când  se iveşte oacazia sa faci şi tu un ban. Lasă  că o să am eu grijă de ei, şi stai liniştit că  n-o să mă duc cu ei la crâşmă  cum faci tu cu pensia.”

Când le-am spus că numai pentru o vizită la o familie primeşte un bacşiş de o sută  de lei, moşul s-a înecat,  a tuşit, s-a ridicat de la masă şi a golit pipa  în sobă. A revenit şi m-a întrebat: „Apăi cât dau oamenii  aceia pe cadourile  odraslele lor, dacă sunt dispuşi să-mi dea atât de mulţi bani?”

În cele din urmă moş Petcu s-a prins să joace pe moş Crăciun. Am fost cu el şi pe la alte familii din cartier, aşa cum stabilisem cu mult timp înaite. Afacere, nu glumă!

La întoarcere, noaptea târziu, Moş Petcu nu-mi părea obosit, dimpotrivă. Cum să nu uiţi de bătrâneţe  când ai în buzunar bani mai mulţi decât pensia  pe o lună. Înaite de a intra în casă, unde îl aştepta baba, mi-a făcut cu ochiul, a scuns câteva sute în buzunarul de la spate. N-am zis nimic.  Face omul ce vrea cu banii căştigaţi.  Nu i-am pretins nimic, nici măcar pentru benzina consumată de l aoraş până în Fundata.

Mă opresc din urcuş. O adiere îmi aduce miros de cozonac şi  sarmale. Mă gândesc ca anul acesta preţul îl fixez la o sută cinzeci de lei, iar lui moş Petcu o să-i revină  tot o sută de lei pentru o singură vizită. Doar e o afacere în doi. Eu cred că e bine aşa.

Nu mai am mult până la  casa lui  Moş Petcu. Nu ne-am văzut de un an, era tot   în ajun de Crăciun. Ce-o mai fi făcând ei, moş Petcu şi leliţa Lucreţia? Mi-e poftă de-o tocăniţă făcută la ceaun şi de  un bulz copt pe plită. Văd gardul, pomii, casa. Aerul rece şi umed îl simt cum îmi curge pe faţă.  Mă ustură. Lumina zilei e scăzută. Semn că se va însera de îndată. Nu văd lumină la nicio fereastră. Trag de poartă. Poarta este legată cu lanţul. Câinele mă latră. Vecina lui Moş Petcu vine la gard.  „Bună seară, leliţă! Nu-i acasă Moş Petcu?” „Apoi să fii matale sănătos. Au plecat.” „Unde?” „ Lucreţia s-a mutat în spatele bisericii. Fie iertată. Era femeie tare  vrednică şi cu frică de Dumnezeu”. „Dumnezeu să o ţină în pace! Şi Moş Petcu, s-a dus?”  „S-a dus, dar o să se întoarcă. Înainte de Sf. Nicolae a plecat  la  copii, la nepoţi, în Italia.” „Dar ce l-a apucat să lase casa, animalele şi să plece?” „Mi-a spus numai mie, nu voia să audă tot satul, mi-a zis  că acolo o să joace pe  Moş Crăciun. Cică i-ar fi  spus fecior-su că o să facă bani mulţi, euro, nu lei ca pe la noi.”  Simt că rucsacul mă apasă pe umeri. Îl dau jos. O chem pe vecină şi-i dau ei tot ce adusesem pentru moş Petcu şi baba lui, vrednica Lucreţia, fie iertată! Şi cu asta basta. Afacerea cu moş Petcu  mi s-a  înfundat aici în satul Fundata. Pe unde o să-mi scot cămaşa? Mai sunt câteva ore şi Moş Crăciun este aşteptat de copiii emancipaţi de la oraş.   Pe drum, la întoarcere spre casă, o să am timp să mă gândesc dacă o să mă îmbrac în cotumul lui Moş Crăciun. Nu ştiu de unde să iau barba şi pletele albe  ale lui moş Petcu, şi  ochi lui  albaştri! Va trebui s-o las mai moale cu banii. Dacă omul  o vrea  să dea, să dea,   dacă nu, eu doar  de dragul copiilor o să fiu Moş Crăciun.

„O ce se veste minunată! …” Crciun Fericit, dragi cititori!

Anunțuri

6 gânduri despre „Cum de-am ajuns eu sa fiu Mos Crăciun

  1. La Multi Ani, Nicu ! 🙂
    Un AN NOU , mai bun si mai bogat
    Cu chef mare la dansat
    Pe ritm de muzica populara

    De la noi, de pe la tara !!! 🙂 🙂 🙂
    Cu prietenie vesnica,
    Aliosa.

    Apreciază

    • Alioşa, LA cât mai MULTI ANI cu sănătate şi putere de muncă, iar blogger-itul să-ţi fie hobby-ul de căpătâi! Să ai parte de cât mai multe like-uri! N.S.

      Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s