In loc de ciocolata amaruie

De săptămâni bune soarele nu se arată. Lumina e strecurată de sita norilor. Ziua e tot mai scurtă. La radio o voce caldă mă pune în gardă, cum că într-o atare situaţie, cu zile la rând fără baie de soare până şi omul sănătos  la cap poate cădea în depresie. Vocea zglobie nu mă lasă să-mi plâng de milă, Îmi recomandă ciocolata amăruie! Hm! Cine nu ar vrea! Dacă eu aş avea, câtă ar trebui să mănânc, oare, ca să nu mă prindă depresia? Şi apoi cu atâtea sortimente, una cu mai multă cacao decât alta, amare  şi la buzunar, mi-e greu să mă hotărăsc. Plec să nu mă prindă depresia chiar  în faţa raftului. O să-i fac în ciudă. Nu o să mănânc ciocolată amăruie! Dar nici n-o să aştept să mă prindă nu ştiu ce stare depresivă. Nu-s curios să văd din ce parte vine. Toată ziua alerg de colo până dincolo, mă frământ, mă gândesc cum să fac şi cum să dreg. Aoleu! Nu-i bine! Tocmai astea sunt simptome clare de depresie. Altceva, decât ciocolată amăruie, nu s-o găsi? Hobby-uri! Care dintre ele? La pescuit! Cum ar veni asta? Să stau pe malul apei, în smârcuri, pe vremea asta, nici tu toamnă, nici tu iarnă, să le dau eu de mâncare, să mă rog de un peştoi să iasă de sub cotlon şi  să-mi înhaţe momeala mea îngheţată? Nuu! E cale sigură spre depresie curată. Cu borşul în cazan şi peştele în baltă. Mai bine stau, stau şi aştep până o ieşi soarele. Cică nu-i bună nici treaba asta, adică fără de treabă! Pasivitatea este calea sigură spre depresie. Ai grijă! Cât mai multă mişcare şi dacă se poate sub cerul liber! Care cer, Doamne? Platoşă de plumb! Hai la schi! Îmi place să schiez, dar pe zăpadă adevărată, nu de asta fără viaţă. Pentru schior zăpada artificială e ca fâşul pe ştremeleag. Îi diminuează din plăcerea schiatului. Îl vămuieşte. Altceva? Mă gândesc. Îmi frâng mâinile. Aoleu! Nu-i bine! Am uitat că astea sunt simptome clare ale depresie. Mai bine deschid cartea, ultima cumpărată, şi dacă n-o să mă ţină agăţat, am luat-o mai mult pentru autograful Ei, am pe masă ultimul număr din revista Rebus şi când o să mă blochez la o definiţie cu pistă falsă, şi mai mult ca sigur că o să se întâmple asta, am televizorul deschis pe canalul de sport, în aşteptarea meciului echipei favorite, şi dacă ar fi un meci obişnuit, treacă-meargă, însă în seara asta nu-i suficient ca steliştii să bată pe dinamoviştii kieveni,  ar mai trebui ca o altă echipă din aceeaşi grupă,  să nu se lase bătută. Mă, Depresie, mă laşi?
Altceva nu s-o găsi? Îmi frâng mâinile, mă frământ!  Ehei, depresie!, găsesc eu ac de cojocul tău! Însă la ce mă gândesc eu nu depinde numai de mine! E ca o ecuaţie cu două necunoscute. Numai cu o singură relaţie nu se rezolvă! Ea o fi ştiind cum se alungă depresia? Numai să o văd că începe să-şi frângă mâinile, las pe mine!, ştiu eu ce să-i spun!
N.S.

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s