Ce-ar fi daca Valentine si Dragobete ar fi veri dupa mama (2)

Bărbatul cu părul grizonat, gros la trup şi înalt la stat, o întrebă, era spre seară:
– Pe mine mă cheamă Valentine, pe tine, darling, cum te cheamă şi de unde vii?
Ei îi plăcu cum îi vorbise, deşi ea ştia din interiorul ei că omul plusează. Simţi cum inima ei pulsă în ritm alert.
– Mă cheamă Baba Rada şi vin dintr-o ţară de la răsărit, e frumoasă şi cu oameni bogaţi, sufleteşte vorbind…
Yes! Spiritually!
– …oameni la fel ca mine, care vor să învaţe ce este şi cu ce se mănâncă libertatea.
– Wow, Baby Rada!
– Eu nu sunt be-bi sunt ba-ba, Baba Rada.
– Ba-ba! Ok! Baby Rada. Vino cu mine, să-ţi arăt cum stăm noi cu libertatea spiritului.
Baba Rada fu mai mai greu de pornit. Cunoscu pe Valentine şi lumea sa sub toate faţetele. Nu se mai ştie cine avuse iniţiativa, Baby Rada îşi făcuse mendrele cu Valentine, sau invers. Cei doi trăiră împreună, cum poate să trăiască un boy şi-o baby zână, multe zile şi nopţi, unele de un adevărat desfrâu, şi pe motiv că hainele ei nu mai stăteau strânse cu brâul. Mai ţine-o pe Baba Rada în frâu dacă mai poţi! Orice început are şi un sfârşit. După zile însorite vin zile înnourate. Valentine  îi dădu papucii, asta după ce băgase de seamă că baby a sa, Baba Rada, rămăsese grea. Ea, cu lacrimi în ochi, îşi amintise de vorbele mumă-sii: fie mămăliga cât de rea, tot mai bine-i-n ţara ta.Întorcându-se acasă, Baba Rada se retrase într-o  cavernă a muntelui sacru, lângă cascada Ursitoarea. Aici, la termen, Baba Rada născu un copil, nu prea zdravăn, dar frumos, aducea cu ta-su, yanke-ul. Moaşă şi naşă copilului îi fuse Baba Dochia, soră-sa. De unde ştiuse Baba Dochia când îi vine sorocul soră-sei? Prin telepatie. Telefon avea doar Baba Rada, i-l dăduse Yanke-ul.  Copilul a fost înţărcat după trei luni. Apoi o vreme  a crescut lângă puii unei lupoaice acare avea cuib lângă bordeiul Babei Rada. Când nici lupoaica n-a mai avut lapte, Baba Rada l-a chemat pe Yankeu să vină, chipurile  să-şi vadă copilul.  Veni yanke-ul cu elicopterul şi ateriză pe muntele sacru. De aici, condus de Baba Dochia, coborî la bordeiul de sub cascada Ursitoarea. Nu îi plăcu cum arăta copilul, era sălbăticuţ, îi curgea întruna nasul. Hotârî să-l ia acasă, în America, convenind pe cale amiabilă cu Baba Rada, ca în fiecare an după ce va împlini vârsta majoratului, de ziua lui, Valentine să vină s-o vadă pe mumă-sa.
Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s