Dezlegare

În una din zilele de sfârşit de an, dezlegând cuvinte încrucişate – bun prilej pentru a-mi pune neuronii la treabă-,  am dat peste careul:  Dan Nuţu- 70 de ani de la naştere ( de Dinu-Ioan Nicula,  revista Rebus nr. 1,  2014).  De actorul, de omul Dan Nuţu ştiam doar că a jucat în „Duminică la ora 6”, şi că a plecat din ţară pe la sfârşitul anilor ’70. Uitasem  de alte multe filme şi piese de teatru în care el jucase. Câte nu afli dintr-un careu tematic!

În anul 1964, pe când era student, a debutat în cinematografie cu un rol în filmul „Cartierul veseliei” de Manole Marcus. Ultimul film în care a jucat, înainte de a pleca din ţară, a fost „Întoarcerea lui Vodă Lăpuşneanu” (1979) în regia lui Malvina Urşianu. În aceşti 15 ani, a mai fost distribuit în multe alte filme, uneori şi de câte 3 ori pe an, de regizorii: Lucian Pintilie în „Duminică la ora 6” (1965); Mircea Saucan în „Meandre” (1967) şi „100 de lei”(1973); Nicolae Corjos în „Ora Zero” (1979); Andrei Blaer în „Dimineţile unuii băiat cuminte”(1966) şi „Ilustrate cu flori de câmp” (1974); Nicolae Breban în „Printre coline verzi” (1971); Cornel Todea în „Adio, dragă Nela” (1972); Mircea Mureşan în „Asediul” (1970), „Bariera” (1972) după romanul omonim al lui Teodor Mazilu; Radu Gabrea în „Prea mic pentru un război atât de mare(1969), „Dincolo de nisipuri” (1974) după romanul „Îngerul a strigat” de Fănuş Neagu; „Nu-şi fie teamă Jakobi” turnat în 1982 în RFG, după nuvela „O făclie de Paşti” de I.L. Caragiale; Dan Piţa în „Tănase Scatiu” (1976) după romanul „Viaţa la ţară” de Duiuliu Zamfirescu.

A fost distribuit şi în piese de teatru. În ajunul Crăciunului anului 1970, pe scena Teatrului Mic, a jucat în piesa „Fata care a făcut o minune” de William Gibson şi regizată de Ion Cojar. La Teatrul Bulandra a jucat în piesa „Elisabeta I” de Paul Foster, alături de celebra artistă Clody Bertola, piesa a fost montată de maestrul regiei, Liviu Ciulei. La Teatru Mic l-a jucat pe Octave din „ Vicleniile lui Scapin” de Moliere, alături de actorul Dumitru Furdui, piesă regizată admirabil de Iulian Vişa. A mai fost distribuit în rolul lui Petre Dinu din piesa „Titanic Vals” (1975) de Tudor Muşatescu, montată de marele actor Toma Caragiu. Ultima apariţie în tatru, a fost la Bulandra, în rolul lui Tom din piesa „Menajeria de sticlă” de Tennesessee Williams, montată în 1978 de către regizorul Ioan Taub.

Le-am înşiriut aici, pe blog, şi pentru a-mi aduce aminte de unii actori şi regizori, de unele filme şi piese de teatru din anii ’70.

Din careul tematic dedicat actorului Dan Nuţu, mai aflu că pe timpul şederii în Statele Unite nu a mai jucat în piese de teatru, iar în filme doar în: „Fete muncitoare” de Lizzie Borden, film premiat în 1986 la festivalul de la Sundance! Dan Nuţu a fost taximetrist! Pe atunci, la noi, era ceva ieşit din comun! Din prima căstorie consumată în America, are doi fii. Acum trăieşte în Germania fiind căsăstorit cu Cristina Hofman, actriţă şi cineastă.

Mai aflu că în 2006, Dan Nuţu a inaugurat la Sibiu un atelier de film documentar „Aristoteles Workshop” pe baza a ceea ce a învăţat în şcoala video ce a deschis-o în Statele Unite cu banii câştigaţi din taximetrie!

Şi nu se termină surprizele (pentru mine) ce curg dezlegând careul tematic. Dan Nuţu a scris recent, un scenariu de film după cartea „Rădăcină de bucsau” de Ovidiu Nimigean, carte apărută la editura Polirom în 2010. Cartea a primit premiul pe anul 2010 al USR filiala Sibiu. Dan Nuţu speră să toarne un film cu regizorul Stere Gulea.

În careul „Dan Nutu- 70 de ani de la naştere” am mai aflat ceva interesant!
În 1969 , pe scena teatrului Bulandra, Sorana Coroamă-Stanca a montat piesa „Maria, 1714” scrisă de Ilie Păunescu! Piesa, după cum ne sugerează titlul ei, aduce la lumina rampei suferinţele soţiei domnitorului mazilit de către sultan. Maria este interpretată de Olga Tudorache, iar fiul cel mic, Matei, de Dan Nuţu.

Dezleg şi leg filmul Maria 1714 de evenimentul de anul acesta al Bisericii Ortodoxe Române, când se împlinesc 300 de ani de la moartea voievodului C. Brâncoveanu, şi a fiilor săi.

2014, ANUL OMAGIAL EUHARISTIC  ŞI ANUL COMEMORATIV AL SFINŢILOR MARTIRI BRÂNCOVENI.

Tropar: Cel ce pentru dreapta credinţă şi pentru neam te-ai învrednicit a suferi moarte de martir împreună cu fiii tăi: Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi cu sfetnicul Ianache, drept-credinciosule Voievod Constantin, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Îmi imaginez câtă lume va fi în 15 august la Mânăstitrea de la Sâmbăta de Sus, ctitorie a voievodului Constantin Brâncoveanu. De fapt a doua zi pe 16 august vor fi prăznuiţi Sfinţii Martiri Brâncoveni. În 21 iulie 1992 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat pe domnitorului martir, Constantin Brâncoveanu împreună cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi cu ginerele său, sfetnicul Ianache.

Fiind şi anul euharistic, adică al Sfintei spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii, va trebui să fiu atent … cum cobor pianul pe scări!

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Dezlegare&8221;

Comentariile nu sunt permise.