Pictura murală

Gata, m-am hotărât, până diseară o voi acoperi cu var!
De azi-dimineaţă, de cum m-am trezit, gândul îmi tot fuge la visul de astă-noapte.

Mă văd în somn, sunt culcat pe spate, veioza este înconjurată de o pâclă galbenă, cartea căzută pe covor e ca o pasăre cu aripile desfăcute, tavanul se mişcă, se contorsionează, se scutură, lustra, cu abajurul din frunze de sticlă colorată, bălăngăneşte, aud clinchete, simt o adiere de vânt, presimt că va intra cineva în cameră, simt o apăsare grea pe piept, închid ochii, ce pot să fac altceva decât să mă ascund în mine, încerc să ridic o mână, să mă apăr, mâna o simt ca pe o piatră de moară, renunţ, o răsuflare caldă vine, vine tot mai aproape de faţa mea, simt un miros de păr ud, parcă ar fi de pisică, ba nu, de câine, dar, n-am timp să mă dumeresc, sunt lins pe obraz, de jos în sus, o dată, de două ori, nu simt nicio plăcere, mai degrabă repulsie şi înţepături, ca şi cum m-ar freca cineva cu un şmirghel, încerc să mă apăr, să dau din mâini, mâinile îmi sunt grele ca de plumb, n-am încotro, deschid ochi, dau să ţip, ţipătul rămâne în mine. Ce-mi văd ochii? Un bot lung cu buze groase şi nări largi, ochi rotunzi ca două bile negre gata-gata să cadă, urechi mici şi drepte, două cioturi crescute pe căpăţână, un gât mozaicat, gâtul este prins ca într-o plasă din sfoară albă cu ochiuri mari şi neregulate, un gât lung, lung până în deschizătura uşii. Arătarea încremenise, aşa că am timp să mă întreb unde i-o fi spatele dacă gâtul îi de la uşă până lângă faţa mea, – dacă aş avea o casă tip vagon, atunci ar fi de înţeles că trupul i-a rămas în sufragerie, dar aşa, cum, ucidă-l crucea!, s-a strecurat prin holurile strâmte şi întortocheate. Revin cu privirea de-a lungul gâtului mozaicat până în faţă. Cu botul sus pe lustră, animalul paşte frunze de sticlă colorată. Lasă capul jos. Mă priveşte cu ochii mari şi rotunzi. Privirea mă paralizează. Rumegă. Ronţăie. Aud zgomote ca de concasor. Simt cum mă zgârâie pe creier. Animalul nu mai rumegă. Or a obosit păscând, or mi-a ghicit neplăcerea şi groaza de el. Întinde botul spre mine. Rânjeşte. Are dinţii laţi, galbeni. Printre dinţi i se scurg bale roşii. Presimt că îmi va mânca nasul, dacă nu tot capul. Trebuie să fac ceva! Mă salvează cerebelul. Nu te speria. Este doar un vis! Ridic mâna, mâna mă ascultă, nu mai este grea, o răsucesc şi îi şterg două palme peste bot, mai întâi cu faţa, apoi cu dosul palmei. Capul i se roteşte de jur-împrejurul gâtului, dinţii îi sar prin aer, descriind spirale, apoi toată această imagine de coşmar se sparge în mii de bucăţi ca implozia unui televizor cu tub catodic…
M-am trezit cu privirea în tavan, lustra era la locul ei, nu-i lipsea nicio frunză! Voiam să mă pipăi, să văd dacă n-am urme de bale pe obraz,  mâna îmi este strânsă ca într-o menghină. Căzuse prizonieră în mâna nevestei. “De ce mi-ai prins mâna?” “Cum, de ce? Noroc că nu dormeam, mă trezisem, citeam şi deodată văd că mă loveşti. Ce ai visat? Cu cine te luptai?˝ Cu mâna rămasă liberă i-am arătat pictura de pe perete.

Cu

Anunțuri

4 gânduri despre &8222;Pictura murală&8221;

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s