Cand strugurii sunt acri


Zi, ca multe din aceasta vara, caniculara. Apa de la robinet este clocita. Beau apa racita cu gheata din congelator. E ca o zloata. Am visat ca eram in masina mea, tin mult la ea, n-am bani si timp sa-mi iau alta, am condus pana intr-un loc aglomerat, unde am lasat-o, iar cand m-am intors, n-am mai gasit-o, am tot cautat-o pana m-am trezit. Masina este la locul ei, istovita, greu incercata, lovita de soarele dupa-amezii. Sunt agresat. Strugurilor de sub fereastra, boabelor coapte vrabiile le dau tarcoale, le ciugulesc, le strica, sunt prea mari ca sa le inghita. Asta e, n-am ce le face, doar sa ma fac sperietoare. Sunt plin de zaduf.

La televizor stiri de toate felurile, imi trebuie filtru cu carbune ca sa le separ pe unele de celelalte. Relatii tensionate dintre noi si unguri, ele sunt mai de demult, dar acum din cauza aerului rarefiat se vad mai bine. Nu-i bine domnule Orban! Ungurii o sa vina in septembrie la Bucuresti pe Arena Nationala. Trebuie sa-i batem daca vrem sa avem recunoastere internationala, daca dorim sa ajungem la masa bogatilor masa intinsa intr-o tara mare, frumoasa si saraca. Daca ii batem pe unguri e musai sa-i batem si pe turci, pentru locul doi in grupa, locul intai este ocupat de olandezi. Am avut relatii tensionate si cu olandezii, nu voiau sa ne vada umblanad brambura in spatiul… euclidian.

O fila rupta din jurnal si aruncata la cos.

Nu îmi este clar dacă cu Istanbul sau pentru întreaga sa activitate,  scriitorului turc Orhan PAMUK, nascut in 52, a luat Premiul Nobel in 2006. Cand si pentru Bucuresti un Nobel? Niciodata, desi cele doua orase au ceva in comun, nu numai caini maidanezi ci si ceva din spiritul cosmopolit, dorinta de a trai ca in occident. Istanbul este un jurnal, un memorial al orasului, cartea, cu poze in alb negru, este strabatuta de un fir impletit din alb si negru: melamcolia oamenilor si a orasului. Scriitorul nu vede Istanbulul ca pe un oras exotic, cu haremuri si femei cu fetele acoperite, si nici turistic, asa cum il vedeau occidentalii in secolul al XIX si vor sa-l mai vada si astazi, tot asa. Se poate lua premiul Nobel cu un Jurnal dar nu se poate lua premiul Nobel cu orice carte jurnal. Si nici orice jurnal nu poate deveni carte. Ce interes literar poate starni lurnalul unui anonim?

De Silvius Ciocarlie nu auzisem pana nu i-am citit cartea sa, CU DINTII DE LANA Jurnal 1978-1983. Este scriitor, a fost profesor de franceza, universitar la Timisoara. A fost primit in Uniunea Scriitorilor cand nu era membru de partid. A citit si a scris mult. A trait cu scriitorii mai mult sau mai putin consacrati ai vremii acelea, a stat cu unii la masa, la propriu, la un pahar chiar doua de vin, de vorba cu  Marin Preda, Denisa si Mircea Dinescu, Teodor Mazilu, Eugen Simion, Gabriel Liiceanu, Marian Papahagi, Nicolae Manolescu,  Petru Cretia,  Dinu Flamand, Ulici, Mircea Radu Iacoban…  Stilul cartii este unul deschis,  jurnalul  nu este intr-un ambalaj greu de trecut cu ochii mintii.  Citim si vorbim de anii aceia cand nici nu se visa de internet, de bloguri, de telefoane inteligente…

O caut la catedra, nu-i nici acolo, am venit degeaba, plec catre centru, intru la Telefoane, schimb bani ca sa vorbesc cu Sorin, renunt, asteapta prea multa lume la fiecare aparat. Intru la posta, formez numarul Sorin nu raspunde Ce draci de zi este asta! , nu merge nimic...

In seminar, o fata vorbeste, refuza sa incheie, tot ce vrea e s-o ascultam. Sa ascultam de ea. Lumea e un razboi generalizat al pulsiunilor. Suntem ca niste paianjeni, secretam fire lipicioase in care incercam sa-i prindem pe ceilalti.

(Livius Ciocarlie, Cu dintii de lana, Jurnal 1978-1983)

Asa mi se pare a fi si blogger-ul, un paianjen ce  vrea sa prinda in plasa sa cat mai multi dintre ceilalti bloggeri. A ajuns internetul un paienjenis. I like este ca un lipici, cu un simplu I like esti prins in plasa… bloggerului de-alaturea.

Aflu ca nu mai renteaza sa pastrezi banii in aur, mult mai rentabil este in diamante. Incepe goana dupa diamante! Oamenii bogati n-au timp sa fie fericiti!

A venit seara, este racoroasa, este imbietoare, asa parca iti vine sa mai traiesti.

O alta fila de jurnal aruncata la cos.

Anunțuri

13 gânduri despre „Cand strugurii sunt acri

  1. Faină este fila ta de jurnal!
    Bine că n-ai aruncat-o la coș de-adevăratelea!
    Multe gânduri și multe trăiri pentru o zi caniculară! Noroc că mai vine și seara…
    Internetul are multe în comun cu pânza păianjenului; web chiar asta înseamnă…
    Îmbrățișări!

    Apreciază

  2. Si cel mai rentabil este „la ciorap”!Nu scad actiunile, nu cresc, nu exista decat riscul de a-i cheltui.Si poate, prin absurd, riscul de a te trezi fara ei!

    Inca un blogger prins in plasa construita!

    Sa ai o zi frumoasa!

    Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s