Dulce razbunare


cotofana-2
Foto: eliz.fotonatura.ro

De îndată ce-i mirosi  a primăvară, coţofana nu mai avu altă grijă decât aceea de a-şi căuta loc de casă.  De data asta n-a mai apelat la serviciile agenţiei imobiliare, căci în sezonul trecut ea a luat o ţeapă cât ea de mare (şi e mare coţofana, nu e mică ca o rândunică or ca o codobatură). Cum se întâmplă?

Îi ieşise în cale un cuc,  care i se lăudase  că-i mare şef de agenţie  şi că are de vânzare un cuib confort sporit. Ea nu-l  crezuse până nu-i văzuse cartea de vizită. El o vrăjise cum că hogeagul, golanul de cuc vorbea în argou,   e securizat,  adică e în cel mai stufos arţar,   fără nicio fisură,  bine tencuit de  nu trece nici vântul,   mai are  şi acoperiş – o pungă de plastic. Coţofana, fără să meargă la faţa locului ca să vadă cu ochii ei că aşa arată hogeagul cum îl descrise fandositul de cuc, ea ncheiase pe loc afacerea,  bătuse şi aripa cu cucu, acceptându-i  preţul: un colier de aur. Atunci coţofana realizase că ea purta la gât un colier. Aşa se obişnuise cu el încât uitase de el. Îl scoase de la gât şi i-l dase de îndată. Parcă fusese hipnotizată. După asta cu adresa în cioc  a căutat, şi a cutat,  şi a căutat  cuibul  până a înnebunit!  De fapt copacul dispăruse în urma defrişărilor masive.  Când îşi revenise deja era prea târziu ca să-şi mai zidească un cuib nou, aşa că de voie de nevoie  se mulţumise cu un cuib părăsit, la margine de codru,  în bătaia ploilor şi a vântului. Ea, pentru locuinţa asta insalubră, lăsând la o parte  mândria ei de coţofană, îi mulţumitse proniei cereşti, spunând bogdaproste. După această păţanie, devenise mai temperată, poate şi mai înţeleaptă, dar nu tare mult, doar atât cât poate fi de înţeleaptă o coţofană.
Acum, după un an, mai are un dram de înţelepciune ca să o ajute să se întrebe cum de a fost aşa naivă, ca să nu-şi  zică  proastă, să dea colierul în schimbul unui cuib aflat aiurea, la dracu’ în praznic. Colierul îl primise cadou de ziua ei.
Îmi aduc aminte, zburam, era un zbor de agrement, în deşert, în preajma piramidelor. M-a scos „coţofanu” în lume, a fost prima noastră ieşire în străinătate.  Numai coţofanu’ meu ştie cât a riscat. Şi-a pus viaţa în pericol ( turiştii erau protejaţi de militari înarmaţi), atunci când s-a repezit la gâtul acelei doamne rămasă singură tot admirând înălţimea piramidei. Coţofanu’ meu cel curajos mi-a povestit, de câte ori nu mi-a povestit!, de norocul  chior ce l-a avut, taman atunci, doamana cu colierul strălucitor la gât  avea soarele în ochi. Of-of-of! O mai trăi cucu’ ca să-mi recuperez colieru’? Coţofanu’  meu de-ar şti, nu ştiu ce mi-ar face! Chiar sunt curioasă, m-ar bate or m-o părăsi? La naiba, cu gândurile astea negre. Vreau, ca în sezonul actual să mă descurc singură, fără niciun cuc – şef de agenţie imobiliară. Oricum, bijuterii nu mai am. Tot ce-am mai găsit pe aici, pe dincolo, da, se găsec bijuterii şi la groapa de gunoi dacă ştii cum să le cauţi, mi le-a luat coţofanu’ meu, nici nu l-am întrebat ce a făcut cu ele, cred că le-a dat amantelor, că de băut prin pub-uri cu alţi păsăroi nu  mai obişnuieşte.
Coţofana zbura din copac în copac, din creangă în creangă, cât e ziulica de mare ,zi de zi, de dimineaţă până la asfinţit, ca să găsească locul cel mai potrivit, şi pe gustul ei, unde să-şi pună cuibul. Şi coţofanul ei ce făcea în acest timp? Se ţinea după ea, mai mult ca să o giugiulească.
Într-o zi,  dis-de- dimineaţă,  când se apucase de treabă, ea i-a spus verde în faţă: „Mai întâi munca şi apoi giugiuleala!” Deşi coţofana era convinsă că e bună la ceva şi giugiuleala sau drăgosteala, dar  toate la timpul lor. Nu-şi pierduse înţelepciunea. Ştia foarte bine că de nu s-ar drăgosti cu coţofanul, ouăle ei ar fi fără bănuţi, şi din ouă fără bănuţi nu ies pui nici cu slujbe, nici cu vrăji. Sunt bune doar să arunci cu ele în cuci.
De fiecare dată când coţofanul ei  se întorcea cu un pai în cioc, el aştepta de la ea o favoare, dar, nu!, coţofana îl aducea cu aripile în aer, ciripindu-i: „Mie nu-mi arde de giugiuleală până nu-i gata cuibarul. Fugi de-mi adă paie, frunze şi beţe! Până vii tu, eu pregătesc eu zidesc pai pe pai, nu mă ţin de subsuoară cu nimeni”.
Văzând el că ea nu renunţă la  cerbicia sa,  el nu se mai înfoi ca un curcan, îşi luă de îndată zborul ca să caute paie şi vreascuri, materiale pentru ridicat cuibarul. În primăvară aceasta, ca niciodată, copacii înfrunziseră devreme, şi  de la o zi la alta  codrul tot mai mult se îndesea.  Aşa de mult   încât coţofana nu mai vedea până departe, de acolo de unde coţofanul venea plutind cu aripile întinse aducând beţe şi paie în cioc.
Cuibul lor era aproape gata, pe ici pe colo mai trebuiau făcute câteva finisaje.
Coţofana n-avea stare, n-avea timp să stea la soare, era tare îngândurată.

A plecat de dimineaţă, acum e amiază şi el nu are de gând să vină. Unde, în puii mei,  s-a împotmolit? Şi-o fi găsit vreo coţofană? Ce-a înţeles el din morala pe care i-am făcut-o anul trecut? Era tot pe vremea asta când l-am prins, se încurcase cu o codobatură pe malul unui pârâu! M-am stropşit la el, rău de tot, pe tot drumul de întoarcere la cuibul nostru:
„Mă, dacă tot mă înşeli, înşeală-mă, în puii mei!, cu o coţofană! Ce-ai găsit, mă zevzecule, la tuta aia de codobatură? Na-i văzut-o cum arată? E o sfrijită! Ştie numai să dea, deauna,  din coadă. Altceva nu-i nimic de curul ei. „
Trebuie să apară! Când o veni, îl plesnesc peste ochi din prima, fără să-l mai întreb de sănătate. Dacă o avea curajul să mă întrebe de ce-l plesnesc, o să-i spun: „Ştii tu foarte bine de ce!”  Şi-i mai pleznesc una! Ce proastă sunt! N-are rost să-mi stric ziua, să-l întreb pe unde şi cu cine a umblat. Dar văd că n-am pe cine întreba! Ia pe coţofan de unde nu-i!
În codrul înfrunzit prea devreme, păsările cântau pe diferite voci şi tonalităţi. Dar cel mai strident cânta cucul. Când îl auzi cum se apropie lăudându-se: cu-cu! cu-cu!, coţofana de îndată îşi aminti de colierul ei de aur şi plănui cum să se răzbune pe cuc. De când cucul îi dăduse acea ţeapă imobiliară, ea se jură că se va răzbuna pe fiecare cuc ce-i va ieşi  în cale.

Când s-o apropia de cuibul meu, o să-l ademenesc, o să-l las să vină mai aprope, tot mai aproape, şi, poc! îi trag un dos de aripoă de o să vadă stele verzi.
Cucu cânta de zor, dar nici gând să se apropie de cuibul coţofenei. Din senin mintea coţofenei se limpezi, un declic, ca în telefonul cu fisă. 
Cuibul e gata? E gataaa! Eu ca mâine voi fac primul oou! Dar ce fel de ou e ăla  fără  giugiuleală, fără drăgosteală, fără să mă calce coţofanu’? Din aşa ou n-o să iasă pui, oricât de mult şi cu mare grijă l-aş cloci eu. Dacă coţofanu’ nu se mai întoarce la cuibuşrul meu?! Dacă coţofanu’ nu se mai întoarce, eu, cât mai repede, trebuie să pun la cale ceva. N-am timp să caut un alt coţofan. Asta mi-e destul de clar! Afurisitul ăsta de cuc, de ce oare  cântă  tot mai aproape de cuibul meu?  O fi ştiind el ceva? Ştie tot satul, adică vorbeşte tot codrul, şi eu nu ştiu nimica. Să-l las să vină şi să-l trag de limbă? Şi cu asta ce rezolv? Musai trebuie să mă calce cineva, da!, dar nu oricine! Dacă ar fi cucul mai mare, aşa ca să ne potrivim, aş închide ochii şi aş accepta, numai de dragul de a avea urmaşi… Nuuu! Niciodată! Ar fi o prostituare din partea mea, parcă aşa îi auzeam pe oameni spunând: Fă, ce-ai căutat la ăla, de ce te-ai prostituat?
Cu-cu! Cu-cu! Coţofana se ridică deasupra cuibului gol, nu mai departe, ca să vadă cât de aproape de cuibul ei este cucul. Văzu doi cuci. Coţofana aşa  gândi:
Sunt doi cuuci! După felul cum numai unul parcă se alintă, sau  aşteaptă ca să fie mângâiat, mi-a clar că el este ea, metresa cucului. Un cuc şi-o cucă se giugiulesc, se drăgostesc! Îmi vine şi mie, dar n-am cu cine. Asta e viaţa. Viaţa bate filmul! Tot de la oameni am auzit vorba asta. Ca mâine cuca va trebuie să ouă. Ferice de cuc. Ca să vezi cum e lumea asta a noastră a păsărilor. Poate o  fi şi a oamenilor, dar nu mă duce mintea până acolo ca să o înţeleg. Cucul e deştept, nu-şi face cuib, cântă toată ziua de te înnebuneşte, şi când e să depună ouă,  dă târcoale, nu cuiburilor goale, nuuu!, celor cu ouă, că de! el este artist, gurist, cântă zburând din creangă în creangă, nu-şi pierd el timpul moţăind pe ouă.
O să-mi calc pe inimă şi o să fac un compromis tacit. Sunt disperată! În ce hal am ajuns! Să fac un compromis cu cel care pesemne că m-a ţepuit, şi asta doar  pentru a mă răzbuna pe golanul meu, nimeni altul decât un coţofan înamorat. Aşa o să-i fac, ca să să-l învăţ minte! O să-i dau o lecţie de viaţă. Cum?… Va hrăni puii de cuc până la maturitate, până o zbura din cuib! Aşa o să-i fac, de o să mă ţină minte câte zile o mai avea de trăit. Numai să se întoarcă la cuib, numai să vină. Simt în gură un gust amărui-dulce de cireşe! Eu vreau să mă răzbun pe el, şi el nici gând să-i pese de mine,  nici gând să vină.
Epilog:
Coţofana e tare veselă şi  vorbăreaţă. A şi uitat de coţofanul ei. N-o mai interesează giugiuleala lui şi nici pe unde şi cu cine se giugiuleşte el. Pe cuc îl mai aude, dar, tot mai rar şi tot mai răguşit: Cu-cu!… Cu-cu! Cântecul lui monoton şi tâmp  n-o mai înnebuneşte. A uitat până şi de ţeapa ce i-a tras-o cândva! E fericită că are două sufleţele în cuib, doi pui, deşi sunt tare mici şi urâţi. Deocamdată nu ştie cu cine seamănă. Când îi hrăneşte se simte şi ea  împlinită, aşa ca o mamă de pui. Nu asta şi-a dorit?
Anunțuri

2 gânduri despre „Dulce razbunare

  1. Nicu, ce -am mai zâmbit când am văzut pe Reader că ai postat ceva! Mi-am zis: ahaaaa, e rost de citit ceva cu umor! Şi nu m-am înşelat!
    Aşa cum cotofana n-are pretentia să înţeleagă lumea oamenilor, nici eu n-am pretentia s-o înţeleg pe a păsărilor.
    Aşa că, necunoscându-le moravurile, nu-mi rămâne decât să te cred pe cuvânt că aşa s-a întâmplat!
    Faină poveste, în stilul tău unic!
    Ti pup şi ti îmbrăţişez, cu mare drag!

    Apreciază

    • Theo, să ştii că nu mi-a fost uşor să intru în pielea unei coţofene, eu n-am furat în viaţa mea nici măcar un lănţic de aur, dar, văzând că ţi-a plăcut, asta e pentru mine o dulce încurajare, şi preţul efortului depus… 🙂 Ti pup şi-ţi doresc multă inspiraţie la scris!… sunt cu ochii pe Reader! 🙂

      Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s