Tare-n gură


Cum vi se pare? Nu-i aşa că e o propoziţie fără subiect şi predicat? Eu zic să nu vă grăbiţi! Să o luăm încet-încet, metodic! Cine poate fi tare-n gură? La prima vedere, „tare-n gură” ne pare destul de accesibilă şi vulnerabilă ca o cetate fără străjeri, sau de ce nu, ca o damă fără valet, adică fără companion într-un restaurant sau salon, şi avem tendinţa de a o ataca din prima, fără niciun plan tactic. Mai repede o citim în cheia unei etichete, şi ne repezim să o lipim pe fruntea… pe fruntea cui? Pe fruntea unei bârfitoare, nu? (există şi bârfitori, are balta peşte!): „Dom-le, ai văzut ce tare-n gură e?” Pe fruntea unui bun orator nu se lipeşte, oricât ai încerca, nu merge nici cu prenadez ( pe româneşte -elastomeri sintetici): „Eşti tare-n gură maestre?” Pe fruntea unui avocat, e de încercat, încercarea moarte n-are: „Eşti tare-n gură!, i-ai dovedit!, să ştii că meriţi toţi banii!”. Abandonăm aceste căi de atac, “tare-n gură” cu sens peiorativ, ce ne duce cu gândul la unul care foloseşte vorbe grele, jignitoare. Lăsăm subiecţul uman în pace, pe bârfitor să se odihnească. Să căutăm subiectul lipsă, dacă o fi!, printre lucruri.
Sunt două căi de atac:
“Tare” ca adjectiv, ca ceva rezistent, neelastic, puternic.
În cazul acesta “tare-n gură” nu poate fi decât definiţia dintelui, a smalţului dintelui, şi de ce nu şi a piercingului, se poartă, e la modă… şi o mai fi şi alte lucruri, dar nu deviem… de la subiect.
“ Tare” ca un substantiv la plural, iar la singular “tară” ca defect fizic, sau moral(ereditar), meteahnă.
De-abia acum venim acasă! “Tare-n gură” este definiţia substantivului carie, cu pluralul CARII!
E tare, nu? O fi, dar, e mult mai bine fără tară!

P.S.
Eu am avut satisfacţia de a găsi soluţia. Definiţia “tare-n gură” este proprietatea intelectuală a Clubului rebusit “Grila” – Brăila. Sunt tari, băieţii!, nu tari în gură cât tari la minte, da în sensul cel bun, adică sunt sclipitori, inteligenţi!

Anunțuri

13 gânduri despre „Tare-n gură

    • Theo, e ca după o beţie când încerci să revii la mersul drept… nu ştiu alţii cum au fost afectaţi, însă mie îmi era teamă ca de la drob şi ouă să nu mi se depună colesterol pe neuroni şi i-am testat prin acest exerciţiu… sper să nu mă oblige să trec la exerciţiul doi… Îţi mulţumesc că ai trecut pe la mine şi m-ai trezit… 🙂

      Apreciază

  1. Punctul de echilibru | Gabriela Savitsky

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s