Linii curbe


linii-curbe-creatie
Sursa foto


Am intrat în barul de lângă Teatrul Dramatic şi negâsind o masă liberă am ieşit  pe terasă. M-am aşezat la o masă, cred că la aceeaşi masă unde îl reîntâlnisem într-una din zilele trecute pe amicul meu, Florin.

Nu-l mai văzusem din toamnă, când jucam  fotbal de sală, când alergam ca nebunii pe iarba sintetică, ca să ne menţinem în formă pentru fetele noastre. De cum l-am văzut, nu mi-a trebuit mult timp să-mi dau seama că nu-i în apele lui. Ce mai încolo şi încoace, parcă i se înecase corăbiile. Nici nu a schiţat gestul de a se ridica de pe scaun, când i-am întins mâna. După ce i-am adresat câteva politeţuri, aşa de convenineţă: „Ce bine îmi pare că te văd! Intrasem la bănuieli, n-ai mai ieşit prin oraş, telefonul sună tot timpul ocupat”, m-a privit lung, fără lumină în priviri, cu niciun surâs pe faţă, şi fără nicio tresărire mi-a răspuns: „Salut, bătrâne!” apoi a scuturat ţigara în scrumieră, lovind-o uşor de trei ori cu degetul, a dus-o cu încetinitorul la gură, a tras din ea, nu aşa cu sete, ci lent, nici nu ziceai că fumează, ci doar mimează. Îşi privea absent urmele uşoare de fum ce-i ieşeau din nările dilatate. Văzând eu care îi era starea, nu l-am atacat cu artileria grea, l-am tatonat – am trimis un cercetaş mai aproape de cetate -,  l-am întrebat, aşa pe un ton voit vesel : „Când punem de un meci cu băieţii?” M-a privit mirat, de ziceai că atunci mă văzuse… Nu mi-a răspuns! Şi-a luat paharul de pe masă, l-a ridicat, l-a privit în zare – ce voia?, să vadă dacă mai era băutură în el?, paharul era plin cu un lichid incolor -, l-a dus la gură… şi l-a băut tot, dându-şi capul pe spate, fără să schiţeze niciun gest, că-i băutura bună sau rea, tare sau amară.” Băiatul de la bar se oprise la masa noastră, i-am făcut un semn să mai aştepte, fără să-mi iau ochii de pe amicul meu. Înainte de a-i mai pune vreo întrebare lui Florin, mă gândisem să nu i se fi întâmplat ceva grav, să fi pierdut pe cineva drag, deşi nu purta doliu, nu-şi lăsase barbă. L-am atacat cu cavaleria uşoară, trei alergări la trap: „Ce-ai făcut în iarna asta?… Ai stat şi ţi-ai lins labele, ca ursul în bârlog?… Ce mai face iubita ta, Ursula?”
Pe Ursula – aşa o alinta el-  o întâlnise pe litoral, la Teatrul de Vară din Mamaia. Florin mi-a povestit cum s-a întâmplat. Ea era înebunită după un actor, şi când l-a văzut pe Florin, ea s-a aruncat de gâtul lui, îl confundase. Şi au rămas împreună. Eu am cunoscut-o în toamnă, la o petrecere în grupul nostru de prieteni. Atât cât mi-am piermis să o privesc, mi s-a părut o fată frumoasă, o brunetă cu ochi verzi, avea… avea de toate, era bine înzestrată de la natură, era plină de viaţă! Îmi închipuiam cum ar arăta întinsă pe nisipul plajei. Pentru ei, acea petrecere a fost ca o logodnă. Firesc, urma să ne invite la nuntă.

Când a auzit numele ei, Florin a tresărit ca atunci când aţipeşti şi la cel mai mic zgomot te trezeşti, m-a privit scurt, a schiţat un zâmbet crispat, ca atunci când muşti dintr-o lămâie,  apoi şi-a lăsat privirea în paharul gol de pe masă. „Aretia m-a părăsit, bătrâne!”…  „Când? De ce?” l-am întrebat eu, nu găsisem niciun cuvânt de consolare.  (Aretia, nu ştiu dacă are pretenţia să-l scriu cu h -Arethia, „fata” lui Mircea Eliade). El a ridicat paharul gol, l-a clătinat de două ori…, a băut ultima picătură de pe fundul paharului…, a tras cu sete din restul de ţigară rămasă pe scrumieră, era gata-gata să se ardă la deget, şi-a scuturat mâna, şi fără să mă privească mi-a spus cu o voce sugrumată: „Parcă aş fi blestemat…De ce a plecat?… Chiar nu şi-a dat seama cât de mult o iubesc?”


M-am scuturat de gânduri, mi-am ridicat privirea: un picolo stătea lângă masa mea ca o santinelă în post. – O cafea şi un coniac mare?… – Da!… De unde ştii, ce voiam…?  – Nu aţi fost marţi, aici, la această masă cu domnul Florin? … – A! …da, ai dreptate,  marţi!   bine,  o cafea şi o sută de coniac, dar courvoisier să fie nu napoleon ca data trecută!

Până să-mi aducă consumaţia, mi-am aprins o ţigară uitându-mă în stradă, speram să-l văd din întâmplare pe Florin. La telefon nu-mi răspundea.  În schimb am văzut un domn la braţ cu o domişoară oprindu-se, ca apoi el să o ia de mână şi să vină cu ea spre terasă. Nu obişnuiesc să privesc cu insistenţă oamenii de pe stradă, însă acea pereche mi-a atras privirea ca un magnet. Domnul aducea cu Florin, aşa cum mergea, avea o  ţinută sportivă, doar că era un pic mai scund, şi mai avea ceva în comun, avea părul lung, avea plete pe umeri ca şi Florin. Fata era mai un pic mai înaltă decât el, poate din cauza tocurilor şi a părului ridicat sub formă de snop de grâu. Fata semăna şi nu semăna  cu Ursula. I-am  explorat  liniile curbe…, dacă i-aş fi văzut şi ochii –  n-aveam cum, ea  purta ochelari de soare -, aş fi recunoscut-o.
Ei s-au oprit la a doua masă aflată în faţa mea. Ea a dat să se aşeze, tipul, galant,  i-a ţinut scaunul, apoi  s-a aplecat şi a sărutat-o pe lobul urechii. Asta am văzut destul de clar, fata se aşezase cu spatele spre mine.

Când băiatul mi-a adus cafeaua şi coniacul, mi-a stat pe limbă să-l întreb dacă îl cunoaşte pe domnul acela de la masa din faţa mea, cel împreună cu fata aceea cu ochelari de soare. N-am făcut-o. Era sub demnitatea mea. Mi-am băut coniacul, apoi cafeaua, am fumat jumătate de pachet aşteptându-l pe Florin. Poate mâine, de ziua lui, dacă îmi va răspunde la telefon, o să-l felicit şi o să-i spun că am fost pe la terasă, l-am aşteptat… şi o să mă  gândesc dacă e bine să-i spun: „Am văzut-o pe Ursula!” … „Mi s-a părut că am văzut-o!” Văd eu! Noaptea e un sfetnic bun! …

Recomandări: Fericirea supremă, Duminica Floriilor, Tosca,

Anunțuri

18 gânduri despre „Linii curbe

  1. Nicu, ador cum scrii, prietene! Umorul tău inconfundabil se ascunde pe unde nici cu gândul nu gândeşti! Mi-a plăcut faza cu cercetaşul… 🙂
    Probabil că alta ca Ursula nu mai e de găsit sub soare, dar nici alta ca cea pe care o va cunoaşte şi de care se va îndrăgosti în curând…
    Vorba cumătrului Justin Timberlake, „what comes around, goes around”!

    Apreciază

    • Theo, cuvintele tale mă înalţă!… sper să nu mă lovesc!… 🙂

      Aşa de închis era Florin, încât nu aveam nici o şansă să intru cu bocancii în sufletul lui…

      Florin nu a înţeles de ce Ursula l-a părăsit taman acu, în zilele astea calde… şi nu astă-iarnă, când factura la întreţinere era mare de tot… 🙂

      Cumătrul :)) J. Timberlake! … nu cred să fi auzit Florin, de el! 🙂

      Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s