Astenie de primavara

carmen-electra-042410-1

Foto

Mult mi-am frământat gândurile până m-am decis să-ţi spun ce mi s-a întâmplat. Trei zile nu am fost bun de nimic, vorbeam de unul singur. Mi-am zis că dacă o să-ţi scriu, scrisul mă va vindeca. Să vezi cum a fost!
Ziua, cu pricina, nu a început deloc bine, parcă toate îmi mergeau pe de-a-ndoaselea. Eu, la micul dejun, dacă nu beau o cafea, neagră şi ferbinte, eu nu pot să mă trezesc, şi starea asta mă ţine toată ziua. Aşa că, adormit cum eram, pun  apa la fiert…  iau cutia de cafea, îi desfac capacul…  mă uit până în fundul ei… peste tot  numai aer… cu parfum de cafea. Am oftat, şi mi-am facut o fiertură din ce am găsit prin cămară, cred că am pus în apa ce clocotea, un pumn de  flori uscate de coada şoricelului, fiindcă avea un gust de… nu pot să găsesc, să scriu, cuvântul potrivit.

Nu ştiu cum se face, că de la un timp încoace, banii nu-mi ajung de la o chenzină la alta… Colega de cameră nici sandvici nu-mi făcuse de cuseară, aşa cum îi era bunul obicei. Când ea este supărată, din te miri ce pe mine, mă flituieşte în felul ăsta, adică nu-mi pune pacheţelul şi se preface că doarme profund. În rest, n-am ce zice, e o doamnă!

Înainte de a ieşi din casă, am privit pe geam, cu privirea unuia netrezit. Afară ploua marunt, sâcâitor. M-am hotărât să iau maşina… I-am dat o cheie … N-a vrut s-o ia, ceva îi lipsea şi ei … Am repetat manevra până am dedus că nu mai era benzină-n rezervor. Dacia porneşte din prima atunci când scânteieşte şi benzineşte. De data asta doar a scânteit, săraca! Dacă tot s-a întâmplat asta, am notat kilometrajul ca să-i socotesc  consumul, să ştiu şi eu cât îmi papă la sută, să mai am un motiv, dacă va fi să o vând… Am plecat spre birou, pe jos, în compania unei ploi cu picuri mărunţi, mărunţi, stropi puricoşi şi reci, ei   îmi făcuseră mii de draci…Nici nu am intrat bine în birou că a şi început rutina,  roboteala… Când mergeam spre biroul şefului, simt o vibraţie în buzunarul de la spate al pantalonului. Eu acolo, de regulă, ţin mobilul sau celularul, acolo zic eu că e o zonă mai puţin sensibilă… pentru microunde (mici unde, dar al dracului de pătrunzătoare).

– … Da!… Da, domniţă! Eu sunt! Eu, în persoană. Sărut-mâna! … Da, acesta este numele meu… Daaa!… E correct!… Cum ?… CNP-ul?…  Să nu vi-l mai dau?… Îl ştiţi şi pe ăsta ? Da!… Îl verificaţi!… Este al meu! Îl ştiu fără să mă uit în buletin, doar l-am folosit mult timp ca parolă… Da, aşa e, nu este relevant… Da!… Am şi uitat, domniţă, dragă! Am atâtea pe cap! Am uitat că m-am înscris prin sms la  concursul ăsta… Da,  îmi aduc bine aminte!… MAŞINI LUXOASE, FEMEI FRUMOASE!… Cum? Eu!… Nu se poate! M-aţi ales chiar pe mine?… Aaa! Computerul m-a ales!… Eu nu sunt norocos de felul meu, se lipeşte norocul de mine ca apa de gâscă… Să nu vă mint, am câştigat o singură dată,  la loz în plic, scria “mai trage odată”…  Mă scuzaţi, nu este relevant, nu vă interesează, aşa-i! Timpul costă bani! Învăţ greu asta! Vă dau dreptate!… Cum? … Am cîştigat o maşină? … Lamborghini!!… Woau! Staţi să mă aşez, mă strânge de gât …cravata, am legat-o mai strâns de dimineaţă… Să nu mă grăbesc?… Am câştigat-o dar nu-i a mea, încă?… Ce spuneţi?… Am mai câştigat şi un weekend în Mayami… Cu cine?… Nu vă aud bine, repetaţi vă rog!…  „Carmen Electra”… Eu şi Carmen Electra!!! Nu se poate! E o greşeală! N-o fi altul?… Tot eu!… Norocul când vine, vine cu carul…  Alo! Mai sunteţi la telefon?… Da! Tot eu sunt!… Nu, nu s-a întâmplat nimic, am alunecat, m-aţi prins pe hol, linoleumul abia spălat, se întâmplă… Cum? Trebuie să aleg?… Lamborghini sau un weekwnd cu Electra… Deci nu le-am câştigat pe amândouă?… da! În loc de „şi” e „ori”, da, am priceput! Mă scuzaţi domniţă, m-am zăpăcit… Cum? Nu am timp mult de gândire?… Robotul aşteaptă răspunsul?… Cât timp?… Un minut?… Adică 60 de secunde!… Aşa de mult?… Adică aşa de puţin!… Sunt zăpăcit rău… Staţi, nu închideţi!… Da, nicio problemă, pot să mă gândesc în online!… Din acest moment?… Da!Vă spun! Gata! Vă spun!… Imediat!… Nu! ….Lăsaţi-mă să mă gândesc…
Lamborghini!! Waw! Numai în vis mă vedeam cu aşa maşină. Ce-mi trebuie weekend în Maiami!! Cu o maşină luxoasă repede găsesc şi o femeie frumoasă. Ce mă fac, că nu am garaj! Nici nu intru bine în scara blocului, că mi-o şi fură … Nuuu! Mai bine în Maiami, două nopţi cu Carmen Silva! Chiar şi o noapte, ar fi super! Carmen Electra!! Trebuie să fiu prost ca să o refuz. Energie, scântei ! Ce ochi, ce buze ! Ce picioare, şi ce femeie aţâţătoare! Da, o şi văd, pe coperta Playboy, tolănită pe o blană de jaguar… Deci, repede să recapitulez: avion special, numai pentru mine, până la vila ei din insula… Câte secunde au mai rămas? … Ajung pe insulă. O văd! Mă vede! Două nopţi  cu Carmen Electra… Eu mă mulţumesc şi cu o noapte… O noapte! şi după? … Mă şi văd aruncat afară pe geam, nici măcar pe uşă, aruncat  ca pe o coajă de banană sau ca pe o zdreanţă, ce mai contează, totuna e! Desigur aşa o să mi se întâmple! Şi apoi cu ce mă întorc eu în ţară?… Nu!… Mai bine Lamborghini! Waw!, mă şi văd în ea. Invidie pe mine, în jur pe distanţă de o mie de kilometri … Viteză! … 200!… 300!!… Se stinge lumina… Doi îngeri mă iau pe sus… Nu!!! … Mai bine o noapte cu Carmen…

“Oferta noastră a expirat! Ne pare rău! Rămâneţi în baza noastră de date. Mai avem concursuri … Piu! Piu! Piu! …”

Se uscase linoleumul şi eu încă priveam mobilul ca un tamp. Îmi venea să-l calc în picioare.
Când o zi începe prost se termină şi mai prost. Nici a doua zi nu-mi revenisem. Auzi tu! Lamborghini şi Carmen Electra! Ca să fiu correct, Lamborghini sau Carmen Electra!
De ce, în puii mei! mi-au cerut să aleg? Şi de mi-ar fi  lăsat două minute, sau trei … Îţi spun acuma, după ce mi-au trecut toate visurile, toate fumurile, cred că si o oră nu-mi era de ajuns. Aşa sunt eu, îs prea prudent, nu vreau să risc nimic, de aia, nici la Loto nu joc… şi în general nu cred în jocurile de noroc.

Uite, asta e tot ce mi s-a întâmplat. Dar, m-am învăţat minte, când o să cumpăr cafea, o să cumpăr două cutii… să nu mai fie dimineaţă fără cafea!… Cum vrei să gândeşti repede după ce bei ceai de coada şoricelului!

4 gânduri despre &8222;Astenie de primavara&8221;

  1. Aliosa 05/04/2013 / 8:07

    Salut !
    ” Mult mi-am framantat gandurile pana m-am DECIS sa-ti spun………………” !
    Dar daca tot e vorba de ” Astenie de PRIMAVARA „,
    mi-am ” luat inima-n dinti ” si-ti spun :
    – M-ai STERS din BLOGROOL sau N-AM FOST niciodata ???
    Weekend placut !
    Aliosa.

    Apreciază

  2. Theodora 31/03/2013 / 12:21

    Doamne, cât m-a amuzat povestirea ta! 😆

    Eu aş fi luat maşina! Dar dacă…cealaltă opţiune ar fi fost Channing Tatum…hmmmm!

    Atunci l-aş fi ales pe el! Dar, stai! El e însurat! După o noapte sau două se va întoarce la nevastă, iar eu voi păstra amintirea, care mă va înţepa mai ceva ca un ghimpe în coastă!

    Nu! Mai bine iau maşina! Dar dacă…

    Dar dacă se va îndrăgosti de mine si-o va lăsa pe matracucă?

    Dar dacă nu?

    Cum? A expirat timpul alocat gândirii? La naiba!

    Nicu, mai pune de-o cafea! Acu` viu!

    Apreciază

Bine ai venit!