Scrisoare de acasa (6)

Era o zi geroasă. Neculai îşi frecă palmele, scuipă în ele, luă toporul şi se apucă de treabă. El ferea zăpada de pe movila de lemne de fag, resturi de la defrişările din toamnă, şi în degetele butucănoase ale palmei prindea, ca în cleşte, o cracă groasă, o proptea în zăpadă, şi începea a o fasona, gospodăreşte, aşa cum îi plăcea lui, chiar dacă lucrul acesta era mult mai lejer decât construirea unei case. Scoatea icnete scurte, cu fiecare lovitură de topor. Înainte de a o da deoparte, o mai privea o dată de sus în jos, făcea aşa şi pentru a lua o mică pauză înainte de a lua altă creangă din stivă. Când crezu că a strâns destule lemne, atâtea cât încap pe sanciu, Neculai implântă toporul într-un lemn din grămadă, îşi luă căciula de pe cap, o privi, o puse la loc, scuipă peste locul de unde luase lemnele, se uită în jur, îi căuta pe nepoţii, Ştefan şi Traian.
– Măăă! Unde v-aţi dus după lemne? În Patagonia? strigă după băieţi, apoi fluieră de două ori, scurt şi tare, aşa cum fluieră ciobanul la oi.
Neculai văzu un iepure, ţopăia prin zăpadă, venea chiar spre el în salturi acrobatice. Zăpada era adâncă pentru iepure. În urma urecheatului venea Ştefan, alergând cu o creangă în mână, şi mai în urmă venea Traian.
– Luceafuru cui l-o închinat. Lăsaţi-l în pace! Ce v-a făcut vouă, iepurele? îi certă Neculai.
Ştefan se aruncă în zăpadă peste urecheat. Iepurele fuse mai iute cu o secundă decât Ştefan. Acesta căzu cu faţa în zăpadă. Traian se oprise şi se distra văzând cum iepurele nu era aşa de prost să se lase prins cu una cu două. Urechilă dispăruse după un morman de lemne.
Mai întâi un şuierat prin aer şi imediat un zgomot puternic ca o detunătură sparseră în ţăndări, liniştea. Neculai se aruncă în zăpadă, strigând:
– Culcat pe burtă!
Se lăsase o tăcere ca de mormânt. Aceasta nu ţinu mult, fiindcă deodată se auzi un urlet prelung, înfricoşător. După ce se făcuse linişte, Neculai se ridică şi o luă la fugă până la locul unde băieţii se trântiseră în zăpadă.
– Mă, aţi păţit ceva? îi întrebă Neculai. Băieţii păreau speriaţi. Neculai le vorbi pe un ton bland:
– Mă, copchii, aşa este la pădure. Lupii se strâng în haită când vor să atace. Pe undeva pe aproape o fi şi un vânător, sau poate chiar pădurarul.
Cădea cerul pe ei. Nori negri alergau înghiţând albastrul cerului. Unul câte unul, ei se ridicară. Mai întâi se ridică Neculai. Când la urmă se ridică şi Traian, privirea acestuia se opri pe un brad stingher aflat pe coama dealului. Crengile din partea de jos a bradului, aflate aproape de nivelul zăpezii, se leagănară uşor, stârnind neaua de pe ele. De după crengi se ivi un viţeluş, mai întâi capul, apoi gâtul îngust şi lung, spinarea şi picioarele din faţă pe jumătate afundate în zăpadă. Traian voi să strige la ceilaţi doi, de lângă el, dar nu reuşi să scoată niciun sunet. Acel animal încercă să meargă. Se bâţâi pe picioare, ca un viţeluş de-abia fătat. Se aplecă în faţă, nu voi să îngenuncheze, îşi ridică încet un picior… dar, nu mai reusi să-l pună în zăpadă, se opri o clipă, se lăsă pe picioarele din spate, apoi căzu secerat.
– Bunicule!… uite!… acolo!… exclamă Traian, arătându-i locul unde viţeluşul căzuse în zăpadă.
Neculai alergă, sărind prin stratul gros de omăt, până la locul unde se vedea un animal căzut în zăpadă. Cum ajunse se lăsă în genunchi, băgă mâinile sub animal, îl ridică din zăpadă ţinându-l pe braţe. Pe zăpadă, în locul rămas gol,  înfloreau macii,  stropi de sânge picurau de sub puiul de animal.
– E  pui de căprioară! spuse Neculai. E rănit! A fost împuşcat.
Puiul de căprioară nu avea puterea să se zbată, doar mugea slab, plângăcios. Neculai îl aseză încetişor pe covorul de zăpadă.
– Este impuşcat în piciorul din spate…. Uite, aici, de unde curge sange! L-au atins bobiţele de plumb. Luceafăru cui l-o închinat pe cel care o tras în el. Mă, cine a făcut treaba asta, ăla nu este om, este un criminal!
Traian se apropie de puiul rănit, se aplecă şi-l mângâie pe frunte. Ştefan luă o mână de omât şi o puse peste locul însângerat. Omătul, de îndată se înroşi şi se topi. Puiul se zbătea, gemea.
– Hai, bunicule, fă ceva! Curge sângele din el! spuse Ştefan, vorbind precipitat.
Neculai tăie câteva crengi din bradul singuratic, şi din ele făcu repede un pat, ca o targă, pe care aşeză, cu grijă,  puiul.
Neculai se aplecă, îngenunche în zăpadă lângă căprioară, îi pipăi rana deschisă.
– Trebuie să fac ceva să nu mai curgă sânge, altfel o să se prăpădească, spuse el.
Îşi aminti de ceea ce văzuse în timpul războiului, în spitalele cu răniţi. El îşi scoase cuţitul de la cingătoare.
– Mă, Ştefan, nu sta şi te uita! Acu trebuie să fii tare ca Ştefan cel Mare! Aşază-te colea, şi ţine-l bine de grumaz!… Aşa! Lasă-te cu toată greutatea pe el!
Traian stătea în genunchi în faţa căprioarei. Nu mai văzuse aşa ceva. Întinse mâna uşor şi o atinse pe bot. Vâzând că ea nu face nici o mişcare, încercă să o mângâie. Ea avea două corniţe de abia crescute printre smocuri de păr maroniu. Pielea şi pleoapele se mişcară. Căprioara tresărise când băiatul o mângâiase. Traian îşi strânse ochii, ochii i se umpluseră de lacrimi. Îşi şterse repede ochii cu dosul palmei. Nu voia să-l vadă bunicul că-şi pişă ochii. O să râdă de el cum mai făcuse şi altădată.
Neculai, după ce văzu că Ştefan se aşezase bine pe grumazul căprioarei, el intră în rană cu vârful briceagului. Puiul zvâcni din tot corpul, încercând să se ridice, apoi se potoli, scâncind ascuţit, semn că nu mai avea nicio putere… Neculai îi scoase, rând pe rând, plumbii ucigaşi de mărimea unor boabe de mazăre. Le adunase şi le puse în buzunar. Se ridică. Îşi dădu jos pufoaica. Se dezbrăcă pâna la cămasă, şi îi rupse o mânecă. Cu ea, Neculai legă piciorul rănit al puiului de căprioară. Strânse tare ca să nu mai curgă sânge, puţinul sânge ce îl mai avea.
– Asta e tot! L-am ajutat atât cât m-am priceput eu. Se uită la cer şi îsi făcu semnul crucii, apoi spuse:
– Mă, n-aveţi voi norocul ăla mare să mâncaţi carne de căprioară!
– Nuuu! Mie, nici nu mi-e foame! Eu… o să mă rog să trăiască, spuse Traian cu tristeţe în glas.
– Mă, mincinosule! Nu vrei nici măcar să vezi ce gust are? Bunicule, eu, de felul meu sunt norocos! spuse Ştefan cu voioşie în glas.
– Mă, pasărea mălai visează! Şi nu vă mai împungeţi că o să vă rupeţi coarnele! O trăi, n-o trăi, tot la Ocolul Silvic îl ducem. Mai bine să ştiu că mânănc numai mămăligă cu fasole, decât să am de-a face cu legea. Mă, miliţianul nu ştie multă carte, el ştie doar să aplice legea. Hai, gata! Unde aţi lăsat sania voastră? Mă, puturoşilor, trebuia să o umpleţi cu lemne! Acu, în loc de lemne o să duceţi pe sanie o căprioară. Mă, voi ştiaţi că dintre toate lighioanele pădurii căprioara este cea mai frumoasă? Mă, ea este mireasa pădurii!
Neculai luă căprioara cu tot cu targa din crengi brad şi o aşeză, ca pe un om rănit, pe sanie. Trecu o funie pe sub sanie, apoi peste căprioară unde o înnodă. La margine, deoparte şi de alta, mai puse câteva leţuri de fag, ca sprijin pentru ea.
– Hai! La vale cu voi! Şi să nu lăsaţi proţapul din mână, să nu scăpaţi sania în râpă. Vă ajung şi eu din urmă, după ce o să încarc sanciul cu lemne.
Ştefan apucă sanie de proţap şi porni cu ea la vale, scoţind un chiot. Traian alergă după sanie, şi când o ajunse din urmă se aruncă pe marginea ei lângă puiul rănit. Neculai le strigă:
– Mă, dacă vă întâlniţi cu cineva pe drum şi o să vă întrebe de sănătate, să-i spuneţi că mai bine l-ar întreba pe pădurar. Mă, aţi priceput?
Traian îl privi pe bunică-su dându-i de înţeles că l-a auzit. Apoi privi în faţă către frate-su şi spuse:
– Dacă mă întreabă pe mine, eu zic că o căzut din cer…, şi… dacă nu întindeam braţele să-l prind, el praf se făcea, da, praf şi pulbere se făcea, ca făina de grâu!…, ba nu!…,  ca zahărul!, sau mai degrabă ca  omătul, da!, ca omătul! că doar am văzut eu că pe omăt am căzut amândoi!
De sus începuse să cadă fulgi mari de nea! Un muget tânguitor de animal ce-şi caută puiul, se auzi de undeva din crângul de după coama dealului Ruptura.
Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s