Iubirea ca un pacat


Înainte de a ieşi din casă, te mai priveşti încă o dată în oglinda mare din hol. Te admiri, îţi vezi ochii strălucind, îţi place cum rochia îţi scoate în relief, sânii, cum lasă vederii genunchii rotunzi. Te răsuceşti pe tocuri, îţi priveşti linia zveltă a picioarelor,  revii.  Îţi îndrepţi o şuviţă de păr căzută pe frunte. Îţi priveşti buzele nerujate, astăzi intenţionat le-ai lăsat aşa, le umezeşti,… în oglindă vezi icoana lui, simţi că te cuprinde un fior, repede schiţezi semnele sfintei cruci. Te auzi vorbind: „Doamne, păcătoasă mai sunt! Astăzi este sfânta Duminică!” Auzi dangătul clopotelor de la mănăstire. Te uiţi la ceas, mai ai zece minute, timp în care să ajungi, mergând pe jos, la slujba de la ora zece. Părăseşti pensiunea, unde te-ai cazat aseară şi te îndrepţi spre lăcaşul mănăstiresc ascuns într-un crâng de pădure.
Intri în biserică, îţi faci semnul crucii, cumperi lumânări şi prescuri, le aşezi pe o farfurioară, din restul de bani primiţi pui două hârtii între pomelnice, şi te îndrepţi spre icoanele din faţa altarului. Vezi cum oamenii din faţa ta se foiesc, se îndreaptă cu faţa spre culoarul din mijlocul bisericii. Te opreşti,  cauţi cu privirea un loc între femei, nu găseşti, rămîi pe rândul din faţă, puţin aplecată,… simţi privirile bărbaţilor de cealaltă parte a culoarului. Auzi sunetul cristalin al cadelniţei. Ridici privirea, te uiţi spre uşa altarului. Este chiar el, cel pentru care vii să-l vezi, duminică de duminică. Vine spre tine, e tot mai aproape, şi cu el fumul de tămâie, fumul îţi gâdilă nările, simţi cum îţi bate inima, simţi o furnicătură în stomac. Aproape de tine el  se opreşte, o creştină   îi pune în cadelniţă boabe de tămâie, ca un  obol în schimbul iertării păcatelor. Ridici încet privirea: are  degetele strânse pe inelele de argint ale cadelniţei,   vinişoare albăstrii se întretaie pe dosul mâinii, părul negru luminos din barbă, buzele roşii, nasul, obrajii lucioşi, pleoapele lăsate…Nu-i vezi ochii. O cerţi în gând pe  femeia de lângă tine, fiindcă  tocmai acum s-a găsit să pună tămâia în cadelniţă. Te închini cu evlavie.

Primeşti cadelniţa, diaconul îţi sărută mâna. Te închini aplecându-te în faţa altarului, începi rugăciunea, – Psalmul 50 -, te rogi cu glas tare, glasul tău se amestecă cu al celor din strană. Îţi întorci faţa de la icoane  spre creştinii din biserică. Nu ai curajul să priveşti femeile aflate în faţă, în dreapta ta. Ar trebui să ai puterea de a o privi în ochi pe acea fată care de câteva duminici la rând te urmăreşte cu insistenţă, nu te slăbeşte din ochi. Ochii ei te-au îmbolnăvit. Nu ai rezistat, ai privit-o, dar nu ca un slujitor al Domnului. De când ai descoperit-o cu privirea pentru prima dată, sufletul tău s-a îngreunat, ca o haină haină îmbibată de apă. Erai bolnav deşi nu te durea nimic. Te-ai rugat la Tatăl Ceresc să-ţi dea puterea de a trece peste acest păcat. Ai cerut să fii mutat la un schit de călugări, oriunde, chiar şi în pustiu. Răsufli uşurat, astăzi ispita nu a venit. Cânţi Psalmul 50, îţi simţi sufletul uşurat, simţi că zbori. Te opreşti, o enoriaşă stă cu mâna întinsă, vrea să-ţi pună tămâie în cadelniţă. Îi urmăreşti mişcările. Ridici privirea şi continui să cânţi, să legeni cadelniţa, păşind rar pe intervalul lăsat liber. Ai simţit o privire, ai simţit-o ca pe o arsură, aşa cum te arde soarele de vară. Ai văzut imaginea ei ca într-o străfulgerare. Până la uşa de la intrarea în biserică drumul îţi pare lung cât o zi de post. Închizi ochii, te rogi cu glas tare, te bâlbii, reiei Psalmul 50. Te întorci cu privirea spre altar. Fără să vrei o priveşti. Este ea. Ea are privirea aplecată. Aduci laudă Celui de Sus Zici: ”Slavă ţie Doamne!” Treci prin dreptul ei păşind mai repede ca de obicei; veşmintelor tale se umflă de aerul stârnit, faldurile lor o ating şi pe ea. O laşi în urma ta, o laşi în paza Celui de Sus.

Veşmântul părintelui te-a atins ca o mângâiere. Atingerea te-a tulburat. Pleci în urma lui, pe intervalul lăsat liber. După ce el intră în altar, tu începi să te închini la icoane. Te închini şi te rogi ca Domnul să-ţi dea puterea şi curajul de a-i vorbi. Nu mai poţi îndura acest chin sufletesc. Ai ajuns la uşa altarului. Îl aştepţi să vină, eşti tulburată, ai emoţii ca la prima întâlnire, vei avea puterea să-l priveşti în ochi? O să întinzi mâinile spre el, farfurioara cu daruri, el o să-ţi ia mâinile tale în mâinile lui. Te gândeşti cum să-i spui, ce să-i spui în acest timp scurt. În spatele tău aşteaptă alţi credincioşi. Vezi cum uşa altarului se mişcă. Inima ta o ia razna. Simţi că te doare pieptul. Gura o simţi uscată. Simţi transpiraţia mâinilor. Mâinile lui îţi ridică mâinile tale. Îl priveşti în ochi. Simţi un cutremur din inimă până în picioare. Simţi că eşti luată în braţe. Buzele tale se mişcă. Vrei să-i vorbeşti. „Să-i spun că-l iubesc, că nu am somn? Cum să-i spun aşa ceva, aici în faţa altarului?” Simţi că timpul s-a oprit în loc. Simţi tâmplele zvâcnind.Te auzi vorbind: „Părinte, te rog să mă primeşti după slujbă, vreau să mă spovedesc!” Părintele îţi vorbeşte. Îi vezi buzele mişcându-se. Nu-l auzi. Îţi spune: „Şi eu vreau să mă spovedesc!” …

Anunțuri

5 gânduri despre „Iubirea ca un pacat

  1. Mărţişor | Gabriela Savitsky

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s