Scrisoare de acasa (2)

Dintre cele opt fete ale lui Neculai Pavel, Ileana este a doua ca vârstă. Este o femeie zdravănă, ambiţioasă, nu dă înapoi în faţa greutăţilor vieţii. Ea seamănă, în multe privinţe, cu tatăl ei. De mică a fost învăţată să muncească, nu a fost cocoloşită, făcea şi treabă de bărbat. La pădure, a participat alături de tatăl ei, şi de alţi bărbaţi, la tăieri de arbori din parcelele luate în concesiune. În anii războiului, când Neculai a fost mobilizat, ea a fost ca un tată pentru surorile şi fraţii ei mai mici. A răzbit şi prin anii de foamete de după război. Când a împlinit douăzeci de ani s-a măritat şi a plecat din casa părintească. Nu a plecat departe, părinţii ei i-au dat şapte prăjini pentru loc de casă la marginea grădinii unde în loc de gard era un început de crîng, iar pământul era plin de piatră de râu. Tatăl ei nu i-a arătat niciodată dragostea de părinte. Neculai se pricepe să ridice case, şi câte nu a ridicat şi nu ridică în satul lui şi în satele învecinate. Însă pentru fata lui, când venise vremea să-i facă casă mare şi frumoasă cum alta nu-i, el, după ce a ridicat camerele din bârne încheiate şi a pus acoperişul, a lăsat-o pe Ileana să-şi termine casa. Neculai a plecat prin sate, acolo unde oamenii îl chemau să le construiască case.
Cum bărbatul eiera angajat şi nu putea să-şi ia multe zile libere, de fapt el asigura venitul bănesc al familiei, Ileana a muncit de una singură, ca un salahor; alegea nisipul din albia râului, îl punea în saci, îl căra cu spatele, balega de cal o aduna de pe imaşul satului, amesteca cu picioarele, lutul, nispul, balega şi pailele, căra apoi amestecul cu găleata şi-l izbea de pereţii interiori ai casei. A tencuit o cameră. Iarna era aproape. Ca să se mute trebuia să facă sobă de încălzit. Nu a mai avut nici timp, nici bani ca să plătească sobarul. A doua iarnă după căsătorie a petrecut-o la o femeie din vecini – o femeie văduvă dar şi harnică şi pricepută, era croitoreasa satulu. În mijlocul acelei iernii, Ileana a născut, ajutată de moaşa satului, un băiat, primul ei copil, pe Ştefan.Ileana ieşi afară din casă, avea în mână găleata de muls vaca. Se opri pe scări, privindu-l pe tatăl cum năcăjea câinele.
– Mă, nătângule, mă! Mă, da prost mai eşti!, alinta Neculai pe câţelul scos din minţi.
– Tataie, vii cu noaptea în cap, şi hârâi la căţel? Trebuie să ştie tot satul că vii la noi? îi spuse supărată, deşi nu era prima dată când tatăl ei făcea asta.
– Nu i-am făcut nimic! tu Ileană? Ce i-am făcut? Am venit să-l iau pe Fănel, să mă ajute să aduc lemne din pădure. S-a sculat, s-o îmbrăcat? Uite, acu se face ziuă, şi eu n-am ajuns în pădure.
– Acu se scoală, trebuie să mânânce ceva, să nu plece cu burta goală.
– Fa, Ileană, da, eu ce am mâncat? îi vorbi cu reproş Neculai, de parcă Ileana se făcea vinovată de asta.
El sprijini toporul de gard, adună zăpadă de pe jos, cât să încapă în mâinile lui mari, făcu din ea un bulgăre mare, şi cu el, aruncându-l dintr-o mână în alta, de parcă îl frigea, intră în casă. Ileana abia că avu timp să se ferească, să nu o dea jos de pe treapta scării.
– Tataie!

– Neaţa bună! V-aţi sculat, v-aţi închinat, cine merge cu mine la pădure? vorbi repede şi cu glas tare, fără a căuta pe cineva, cu privirea.
– Bună dimineaţa, bunicule, îi răspunse Traian, sunt gata, m-am îmbrăcat!…
Neculai intră în odaie.
– Unde e leneşul leneşilor? Unde eşti puturosule?
Fănică, buimac de somn, auzi ceva, dar nu-l văzu pe bunică-su decât în clipa când simţind lovituri reci pe faţă, deschise un ochi. Bunică-su îl bombarda cu bulgări mici de zăpadă. Băiatul se desmetici, încercând să-şi acopere faţa cu plapuma. Bunică-su i-o luă înainte aruncându-i pe faţă tot omătul din mână. Şi nu se mulţumi cu atât, îi frecă, bine, faţa.
– Aşaa! Na! Nu-ţi mai trebuie apă ca să te speli.
Băiatul ţipă, se zbătu să scape din prinsoarea degetelor butucănoase. Nu reuşi decât după ce bunică-su topi toată zăpada pe obrazul lui cald.
– Ajutoor! A intrat ursu în casă! se alarmă Ştefan. Ceilaţi fraţi ai lui, mai mici, se treziră, erau speriaţi de acea nălucă ce se mişca de colo colo prin întunericul odăii.
– Nu staţi şi vă uitaţi. Aruncaţi cu perna în el! Ştefan îi îndemnă la luptă pe fraţii lui.
Zbura o pernă prin aer. Neculai o prinse şi-o aruncă îndărăt.
– Asta vă învaţă la şcoală, ăsta-i respectul vostru faţă de bunici? Halal de voi! Degeaba mergeţi la şcoală.
Traian auzise tărăboiul din odaie, deschise uşa şi spuse:
– Bunicule, ia-mă pe mine la pădure!
Neculai îl privi pe băiat ca şi cum nu-l văzuse până atunci.
– Tu unde ai fost? De ce te-ai trezit aşa de dimineaţă? îl întrebă bunică-su.
– Nu vezi că eşti cât un ţâr? În loc să tragi tu sania, o să te tragă ea pe tine, direct în şanţ!
Neculai privi peste umăr, în odaie şi exclamă:
– Dormiţi, mă, să vă săturaţi, somnul o să vă ţină de foame!
Neculai ieşi afară. Ileana era în grajd, mulgea vaca. Câinele lătra uşor, se gudura, dădea din coadă.
Neculai luă toporul de lângă gard, îl puse sub braţ şi înainte de se întoarce acasă pe cărarea din grădină, strigă ca să-l audă şi Ileana:
– Am plecat, fa, Ileană! Iau săniile şi mă duc la pădure. Fa, dacă vouă vă trebuie lemne, să mă ajungă din urmă, careva dintre voi… şi nu-i înghesui cu mâncare aşa de dimineaţă, o să aibă ei poftă de ea, când s-or întoarce la amiază.
Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Scrisoare de acasa (2)&8221;

    1. Unde creşte un copil mai cresc şi doisprezece… Eu ti-am dat viaţa, e treaba ta cum te descurcu cu ea! Dacă se va duce careva, îl vom zări pe uliţa satului…

      Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s