Regasire


Îmi cer iertarea ei,  deşi ea nu mai este printre vii, pentru gestul meu, nevinovat, asta îmi spun doar mie!

Mama a citit o carte, o carte nouă pentru ea. I-a luat câteva zile.  Nu a citit-o repede,  ea  are atâţia ani lăsaţi în urmă.   Nu am grăbit-o.  Am aşteptat să o termine. Nici mie nu-mi place când cineva mă sâcâie în timp ce savurez o carte, mai ales că nu orice carte are plăcerea de a se lăsa savurată.

Pomul de Crăciun, arătos  chiar şi neîmpodobit, nu voia să stea drept, avea o tendinţă uşoară de aplecare. Puteam să-l las aşa, dar, mi se părea că se umileşte. Am luat o carte din bilbliotecă, o carte la întâmplare, fără să mă uit la ea, şi am strecurat-o sub unul din picioarele suportului de brad.  Aşa da! Altă viaţă!  Pomul împodobit îşi căpătase demnitatea lui de brad. Era chiar prea demn.

Şi-au trecut şi zilele lui de glorie când toţi din casă îl admiraseră. Venise vremea să-l arunc la lada cu gunoi, devenise istorie. Iau cartea de sub piciorul de metal. Cartea stătuse într-o poziţie chinuită. Pe copertă rămăsese o amprentă de la efortul ei de a ţine pomul drept. O netezesc. Trec mâna peste copertă. O uitasem… O răsfoiesc, fug cu privirea peste  interviul ei din prefaţă ca să ajung la prima filă de roman, sa văd cum începe.

Era primăvară. Soarele cald; strada aproape pustie. Ana îşi auzea pasul sunând desluşit pe caldarâm. Îşi simţea trupul diafan, fără importanţă. Pasul ei avea ceva nostalgic, umblet de pasăre aşezată pe picioarele înalte şi subţiri purtat pe liniştea unui câmp gol şi pustiu.

Mă gândesc că o  să-mi fac timp de ea, după ce termin treaba începută. Mă uit la mama şi o văd cum stă cu privirea adâncită în vechea ei carte de rugăciuni. Îi întind cartea şi-o întreb dacă ar vrea să citească şi altceva. Cum să nu! exclamă ea.  Îmi ia cartea din mână şi începe să citească…

Mamei, pesemne, că  i-a plăcut cartea Între zi şi noapte, dacă nu mi-a lăsat-o şi mie decât după ce a terminat-o de citit.

Am citit-o şi eu, pe alocuri am recitit-o. Între zi şi noapte a fost ca o  călătorie printre alte vieţi.  Ana este de o sensibiltate rară, cred că aşa o  fi fost şi autoarea ei, Henriette Yvonne Stahl:

Am să trăiesc ca să ajut. Măcar în mine să ştiu că e milă şi puritate. Orice durere alinată e totuşi ceva. Voi începe cu lucrul imediat posibil: cu mine. Nu mă voi despărţi de oameni niciodată. Îi voi iubi oricum crezând în ei până la sfârşitul zileleor mele. Chiar dacă aceasta nu va avea sfârşit. În vecii vecilor. N-am făcut eu viaţa. Eu nu pot decât să o trăiesc în puritate. Restul nu mă priveşte. Mă depăşeşte. Întrebările care mă depăşesc , nu fac decât să mă slăbească şi să-mi pierd timpul. Măcar eu, începând de la mine şi imediat să nu pricinuiesc durere.

coperta-intre-zi-si-noapte

Anunțuri

Un gând despre „Regasire

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s