Datină


catun-iarna-700

Cand văd ninsoarea, când vine Crăciunul, mi-aduc aminte de un obicei de pe vremea când eram copil. Prin faţa ochilor îmi trec imagini ca şi cum aş răsfoi un album cu poze.

Sunt în bucătărie, sub perdeaua de la geam. Mă uit să-l văd pe tata. Porcul fuge prin curtea de lângă grajdi. Tata după el. Este şi vecinul acolo. Aleargă şi el după porc. Găini speriate fug care încotro. Porcul guiţă ca şi cum ar fi înjunghiat. Îl aud, dar nu-l mai văd. Geamul se abureşte. Pe plită sunt oale cu apă la fiert. Şterg geamul cu mâna… Îl văd pe tata stând cu genunchii pe capul porcului, şi pe vecin îl văd cum se chinuie să-l ţină, să nu-l scape. Geamul se abureşte. Nu mai apuc să-l şterg. Intră în casă mama şi mă ceartă. Mă întreabă de ce nu o ascult. Îmi spusese să stau cuminte în odaie până o să mă strige tata că pot să ies afară. Mă trimite înapoi, în odaie, să citesc, să scriu. Din odaie nu mai aud ţipete. Rup o foaie din caietul de citire şi îmi fac o jucărie. Nu-mi place cum zboară. Rup altă foaie. De data asta jucăria de hârtie pluteşte mai mult timp în aer. Le culeg de pe jos şi mă uit la ele ca să mă lămuresc de ce una zboară şi celălată nu. Mă strigă mama. Mă strigase tata. Mă chemase afară. Ies. Câinile latră. Găinile cotcodăcesc. Simt miros de păr ars. Aud vorbe. Tata şi vecinul sunt dincolo de gard. Văd fum ridicându-se deasupra grădinii. Intru pe portiţa dată în lături. Văd, pe o masă din scânduri sprjinită pe taburete, un porc stând pe burtă. E liniştit aşa cum stă cu limba scoasă din râtul afumat, cu ochii închişi, fără păr, cu pielea arsă. Din el ies aburi. Tata îl acoperă cu o pătură groasă. „Urcă sus, pe porc, haide, ce mai stai!” mă îndeamnă el. Eu rămân pe loc. Vine el la mine, mă ia pe sus şi m-aruncă pe spatele învelit al porcului. Simt căldură sub fundul meu. Caut să mă ţin de ceva…Caut şi nu găsesc. Porcul o fi viu? Tata şi vecinul beau ţuică fiartă adusă de mama. Ciocnesc pahare, se cinstesc, sunt tare veseli. Deşi porcul nu se mişcă, de le îmi este frică. Aştept să mă dea cineva jos de pe el. Mă uit spre tata. El nu se uită la mine. El cu vecinul s-au luat cu vorba, sar de la una la alta, parcă acum se văd pentru prima dată. Nu-i mai ascult. După un timp, ei tac şi nu mai beau. Tata se uită la mine. Râde! Nici gând să mă dea jos de pe porcul de o cuminţenie sfântă. Nu mai simt sub mine cald. Vecinul îmi spune mie: „Dacă îţi place poţi să mai stai!” şi tatei: „Hai, Vasile, că de-acu începe treaba! Ia-l de pe porc!”
Tata, înainte de a mă da jos, îmi zice o urare: „Să fii puternic, să fii sănătos, voinic, şi să nu-ţi mai fie frică de nimic!”
Cum mă văd jos, nu stau mult pe gânduri, o zbughesc spre casă. Tata mă striga să mă-ntorc, să-mi dea o bucată de şoric, şi din codiţa porcului să gust.

Aşa era obiceiul, pe atunci, şi cred că o mai fi şi astăzi!

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s