Dama adusă în poziţia de pat

Dana se trezeşte prima, ca în fiecare dimineaţă de când s-a angajat ca menajeră a celui mai renumit doctor chirurg din oraşul învecinat. Intră în baie.  După un sfert de oră iese  şi intră în camera  fetei pentru a o trezi. Iese şi  intră în dormitorul în care soţul ei, încă  mai doarme. Îi spune bună-dimineaţa!  Trage draperia. Deschide larg ferestrele. Iese şi intră  în bucătărie. Scoate din frigider cutia cu lapte,  untul,  două ouă, caşcaval, brânză dulce, cărnăciori,   roşii,  castraveţi, ardei. Pune laptele la încălzit. Sparge ouăle într-o farfurie adâncă. Pune tigaia pe ochiul mare al aragazului. Bate ouăle, cu telul,  până   când lasă o spumă groasă. Toarnă în tigaie câteva picături de ulei. Taie cârnăciorii în felii. Îi răstoarnă  în tigaia încinsă. Peste ei varsă ouăle bătute. Până se rumeneste omleta, ea  aşează pe masă farfuriile şi tacâmurile, fix  pentru două persoane. In  coşul împletit pune câteva felii de pâine integrală. Întoarce omleta, foloseşte  o paletă de teflon, aşteaptă  să se rumenească,   apoi o dă deoparte.  Pe ochiul nestins al  aragazului, aşează  ibricul cu apă pentru cafea. Într-un castron de plastic adună feliile de  roşii, ardei, castraveţi, peste ele preară o mână  cu seminţe de floarea soarelui, adaugă puţină sare, toarnă din belşug  ulei de măsline,  extra-virgin. Pune tigaia în mijlocul mesei pe un fund de lemn. Toarnă laptele în căni. Gustă din omletă.  Gustă din salată. Pe o felie  de pâine întinde unt , cât încape pe un vârf de cuţit, peste care lipeşte  câteva bucăţi de brânză. În timp ce muşcă cu poftă, din felia acoperită cu unt şi brânză dulce, se îndreaptă spre aragaz. Apa din ibric clocoteşte. Ia ibricul de pe foc. Pune cafea în ibric, cam două linguriţe cu vârf şi a treia rasă. Pune ibricul la loc, în cercul din limbi albastre. Îl lasă până ce dă în clocot. Il ia de pe foc, îl pune  pe un suport rotund, o împletitură din paie. Aroma cafelei o mai păstrează în nări şi după ce iese din bucătărie. În timp ce se îmbracă, îi pofteşte la masă pe cei doi leneşi ai casei. Revine  în bucătărie, îşi toarnă  cafea în ceaşcă, o gustă. I-ar fi plăcut mai mult dacă ar fi băut-o împreună cu el. În  seara trecută  avusese o discuţie aprinsă.  El o întrebase:  ” De ce nu  renunţi de a mai merge în casa doctorului acela? Ştii că lumea din jur  începe să ne bârfească?” Ea a trecut greu de  întrebarea  lui,   se simţea ca o ţintă prinsă  în vizorul puştii de un vânător cu permis pentru vânat de căprioare. Aseară nu, dar  în această dimineaţă ar şti ce să-i spună. El s-a culcat cu inima grea, aşa l-a simţit ea, deşi îi sugerase cumva, că mâine va fi  ultima zi în care va mai merge în casa doctorului.
Soarbe în tăcere cafeaua din ceaşcă. I se pare tare amară. Gândul îi fuge  la drumul lung  ce-l are de făcut. Se uită la ceasul din perete.  Niciodată nu a întârziat. Iese în hol. Îşi ia haina, îşi pune tenişii în picioare, ia rucsacul în spate, îşi aranjează părul în oglindă, ia cheile şi deschide uşa casei. Înainte de a ieşi, le mai strigă o dată,  celor doi din casă,  să meargă la masă. Ia bicicleta din şură.  Până la poartă, merge pe lângă ea, ţinând-o de coarne. Câinele o latră.  Câinele latră cu ciudă, nu şi-a primit porţi ade dimineaţă.  Iese pe poartă. Încalecă pe bicicletă, pedalează repede pentru a prinde viteză. Drumul este în pantă. Trece dealul. La coborâre nu mai pedalează până la şoseaua asfaltată. Vântul îi umflă haina.   Aşa pare ca  un gogoşar.  Până în oraş drumul este fără urcuş. Când ajunge aproape de casa doctorului, vede o maşină îndreptându-se spre centrul oraşului. O recunoaşte de la distanţă. Este maşina doctorului, o maşină luxoasă, o limuzină cu geamuri fumurii.Intră, pe poarta rămasă deschisă , în curtea mare a vilei. Duce bicicleta lângă garaj. Scoate cheile din rucsac, deschide uşa din spatele casei. Intră direct în bucătărie. De aici îşi începe ea munca în fiecare zi.  În bucătărie nu are prea multă treabă. De când i-a murit nevasta, doctorul mânâncă te miri ce. În schimb bea multă cafea şi fumează trabuc.După ce Dana termină  de făcut curat în bucătărie, urcă la etaj cu aspiratorul în mână …

După câteva ore de muncă prin camerele şi băile de la parter şi etaj, o prinde oboseala.  Se aşează în fotoliul din salon. Ia telecomanda. Porneşte televizorul. … O prinde somnul… Deschide ochii. Se uită speriată în jurul ei. Aude zgomotul cheii în uşa de la intrare. Dana sare din fotoliu, ia cârpa de pe masă  şi şterge praful imaginar de pe rafturile dintre cărţi…  Prin uşa întredeschisă, Dana îl vede pe doctor. Omul acesta îi impune respect şi teamă.  Nu este înalt, dar este lat în umeri, are capul mare, acoperit de un păr vâlvoi, are faţa înconjurată de o barbă căruntă, are ochii acoperiţi de sprâncene stufoase.

Cu coada ochiului  îl vede trecând  dintr-o parte în alta a biroului său. Dana, plimbând cârpa de praf  pe lemnul de mahon al bibliotecii, aşteaptă, ca de fiecare data,  un mic semn, numai de ea înţeles, ca să pătrundă  la el în birou. Aşa îmbrăcată cum este,  în halat alb, Dana pare  a fi sistenta  doctorului. Are faţa îmbujorată. Ochii îi sunt umezi. De data aceasta va avea ea iniţiativa.  Îi va arăta dotorului acesta, destul de arogant, taciturn şi prea înfumurat, că nu-i va cădea pradă. Ea nu vrea să mai îndure umilinţa de a fi tratată ca  o  menajeră. Astăzi el  se va înşela. Ea îl va dovedi.

Doctorul deschide larg uşa. Doctorul îndreaptă privirea spre ea, de jos în sus… El are privirea pierdută, obosită.   Dana schiţeză un  zâmbet, apoi acel început de zâmbet dispare de pe faţa ei. Ea stă nemişcată, ca o statuie. Într-un târziu, faţa  întunecată a doctorului pare că se luminează. El întinde spre ea o mână, apoi îi face semn  să intre.

După ce Dana închide uşa biroului,  ea  îi zâmbeşte, un mic semn  de mulţumire, fiindcă el o invitase în biroul lui. Doctorul o priveşte de jos, aşezat  fiind în fotoliul de lângă masa scundă …  El se uită la ea, dar, ei i se pare că el se uită  dincolo de ea.  El o urmăreşte cum ea îşi descheie unul cîte unul nasturii halatului. Ea  nu-şi ia ochii din  privirea  dotorului. Pune halatul pe speteaza unui scaun. Îşi îndreaptă rochia, îşi aranjează părul. Vrea să-i spună din capul locului că nu mai este  menajera lui. Îi va dovedi de îndată.

Doctorul îi face semn să se apropie. O invită să se aşeze în fotoliul din partea opusă lui, dincolo de măsuţă. Între ei, pe acea măsuţă din mahon, sunt dispuse, faţă în faţă,  ca  două oşti înarmate, piesele de şah.

Lupta dintre ea şi el stă să începă. De data aceasta el întoarce tabla de şah cu  albele spre el. Vrea să aibă el prima mutare. La ultima partidă jucată a simţit că Dana este   periculoasă. Doctorul nu concepe ca o menajeră să-i fie superioară.

Nu mai ştie când şi cum a început acest joc între ei. La început, el termina  partida cu ea, destul  de repede.  Apoi partidele se lungeau tot mai mult.
Astăzi el trebuie să fie atent la fiecare mutare a ei.
Dana acceptă necondiţionat. Simte cum sângele îi invadează faţa. Se abţine. Strânge pumnul pe sub masă, îl  desface, îşi duce mâna la frunte, ca şi cum ar îndrepta o şuviţă  rebelă.

Mutările curg repede una după alta. Se aude doar bătaia, a ei, apoi a lui, pe  butonul ceasului de pe masa de joc.
Doctorului îi place cum luptă ea. El nu mai întrevede mişcările ei. Asta îl incită şi mai mult. Îi place de ea. Deşi avusese gândul de a renunţa la ea, acum nu ar mai vrea să facă lucrul ăsta. De mult nu a mai avut un aşa adversar. Doctorul are şi El şi-a făcut un plan, în legătură cu viitorul ei. Poate că astăzi i-l va spune.

Lupta dintre ei este strânsă. Dana nu cedează. Doctorul simte că el este stăpânul.  Nu concepe să fie învins. Doctorul, cu dama departe de regele lui alb. Dana, cu un pion legat de regele ei de culoare neagră. Cu o mişcare bine gândită, Dana îi oferă singurul ei pion rămas. Râmîne doar cu regele. Doctorul exultă. Nu se abţine, râde în barba lui sură. Simte că Dana i se va înclina, cu regele ei, pe masa de joc…  Deodată zâmbetul îi îngheţă pe buze. El priveşte năuc  în colţul acela al mesei. Îşi dă seama de îndată că-i fuge pământul de sub picioare. Oriunde mişca ea, regele, acesta  intra în şah cu dama   doctorului. Un timp doctorul nu-şi ridică privirea de pe masă. Este nedumerit. Lui nu-i este clar   cum de a ajuns cu  dama în poziţie de pat…

Se dezmeticeşte. Ridică privirea. Cu palmele ridicate, cu privirea agăţată de ochii Danei, el pare un apostol. Dana se îmbujoreză la faţă. Îşi stăpâneşte zâmbetul. Nu ar vrea să-l supere cu ceva.  Doctorul se ridică, întinde mâinile în sus, făcând acel gest că se dă bătut. Apoi îi zâmbeşte. Dana râde.

– Dana, ştii ce m-am gândit? Îţi dau o recomandare către cel mai bun prieten al meu. Organizează concursuri de şah. Tare aş vre a să participi şi tu. Eu am încredere în tine. Eşti talentată.

Dana,  speriată la auzul acestor cuvinte, face ochii mari. Îi dispare orice zâmbet de pe faţă.

–  Cum? Cine sunt eu să particip la concurs? Nici nu mă gândesc.

Doctorul se apropie de Dana. Întinde mâinile spre ea… Ea acceptă oferta lui.

Ping:   Casa alba, Parfum interbelic

Anunțuri

6 gânduri despre &8222;Dama adusă în poziţia de pat&8221;

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s