Cuvântul de onoare


Sursa foto: Mircea Teorean .

În camera mare, unde urma să se întrunească întreaga familie pentru masa de dimineaţă, din a doua zi de Paşti, deşi orele erau târzii, prin ferestre pătrundea o lumină slabă, palidă. Din lumina trimisă, fără zgârcenie, de bunul Soare spre Pământ, norii groşi şi negri furaseră o bună parte din ea. Şi pentru ca decorul să fie complet, ploaia bătea darabana în tabla de pe acoperişul casei.
Am fost nevoit să aprind lumina din lampa agăţată de tavan pentru a ne vdea şi a se vedea bucatele de pe masă… Erau aceleaşi ca în prima zi de Paşti, cu mici diferenţe, de cantitate şi de prospeţime.
Mă aşezai în capul mesei, nevasta în partea opusă, şi băiatul nostru pe latura mesei. El venise acasă, pentru a sărbători împreună Paştele, tocmai din Italia, de la cea mai veche universitate din Europa, unde îşi finalizează studiile.
Eu îmi turnai un deget de whiskey, fiindcă pe ţuica de prună o băusem toată, nu ştiu de ce, carnea de miel îmi păruse a fi prea grasă.
Nevasta stâmbă din nas când mă apropiai să-i torn şi ei. Băiatul, făcu o grimasă, o imita pe maică-sa. Cred că este împotriva alcoolului. Nu e un lucru rău pentru un student!- Cum poţi să bei, aşa pe stomacul gol? Nu te arde gâtul, stomacul nu se strânge ghem?

– Dimpotrivă. Am stomacul adormit şi vreau să-l trezesc, să-l pregătesc pentru a primi drobul şi friptura de miel.

– Eu o să mănânc un ou cu o bucăţică de pască, înainte de a bea cafeaua îm amestec cu o linguriţă de lapte. Spunând asta, cu atâtea detalii, în fond, nimicuri culinare, ea voia să dea un semnal că e spre binele nostru şi a frigiderului, să fim mai cumpătaţi.

– Eu încep cu o salată, spuse băiatul nostru, cu emfază de vegetarian convins.

– Atunci, haideţi să ciocnim!… Hristos a înviat! Adevărat a înviat!… Hristos a Înviat!… Am rămas cu oul teafăr. M-am servit din bunătăţile de pe platou, atâtea câte erau.

– Dacă mânânci totul astăzi, mâine n-o să am ce-ţi mai pune pe masă? O să fac un borş de leurdă şi un spanac cu ou şi hrean…

– Am o rugăminte: dacă pentru a treia zi de Paşti găteşti un curcan la cuptor, îţi promit că nu te vei mai apropia de bucătărie cel puţin o săptămână.

– Care curcan? De unde iei curcan, în a doua zi de Paşti!? se întrebă şi mă întrebă soţia, nedumerită.

– Cum? Curcan să nu găseşti! Peneş e deschis astăzi! Îi vorbii cu atâta siguranţă, încât credeam şi eu.

– Hai, să zicem că o să găseşti curcan, deşi mă îndoiesc, dar, cum se va întâmpla ca eu să nu mai intru în bucătărie? De când ştii tu să găteşti? sau angajezi o bucătăreasă tânără!

– Mami nu te lua după ce spune el. Promite marea cu sarea!

– Hai, nu da înapoi.  Spune, cum vei face?

– Să ştii, că eu nu glumesc! E cât se poate de simplu!  Am locuri rezervate (minţeam, nu aveam!)  pentru un circuit turistic !
Mă aşteptam la o reacţie spontană de bucurie. M-am înşelat. Nevasta îşi cenuzarase, bine, sentimentul de bucurie vecin cu extazul.

– Mami, tu chiar crezi ce spune? Să-ţi arate biletele, înainte de a te apuca să găteşti curcanul! Glumeşte!

– Să zicem că e adevărat ce spui!…

– Crede şi nu cerceta! Parcă aşa spune evanghelia!

– Lasă, nu te da popă. Dă-mi detalii. Pe unde şi până unde mergem? Europa e mare.

– Îţi spun după ce te apuci să găteşti de curcanul!

– Nu-l crede! Tata joacă la cacealma!

– Pe cuvânt de onoare!

Am apelat la asemenea formulă, pentru a pune capăt speculaţiilor pe seama propunerii mele. Astfel, masa, din dimineaţa celei de-a doua zi de Paşti, se terminase mai repede decât mă aşteptam.
Nevasta s-a dus în bucătărie, probail să vadă ce-i trebuie pentru a pregăti curcanul promis. Căpătase un tonus bun. Se vedea că îi revenise cheful de a găti. Uitase de oboseala din Sâmbăta Mare.
Eu am ieşit din casă. M-am dus spre piaţa de lângă gară. Ştiam că acolo e un magazin, Peneş, special pentru curcani.

Când am revenit şi am intrat în bucătărie, soţia mă aştepta cu satârul în mână. Pentru a o dezarma, am lăsat curcanul pe masă, am ridicat mâinile în semn că mă predau, am ieşit cu spatele, spunându-i, precipitat, să mă aştepte, că mă întorc cu promisunea făcută contra curcan la cuptor.
Am deschis laptopul, am intrat pe Google, am scris: circuit turistic spania. Din două clikuri am găsit ce căutam. Am ales o perioadă aprilie-mai, am trimis un e-mail. Aşteptam. Timpul trecea. În caz de răspuns negativ, mă gândeam la ce putea să fie mai rău: nevasta de supărare, că a fost tradusă, să arunce curcanul pe fereastră!  După un sfert de oră am primit contractul şi factura proforma. Yes! Le-am tipărit, gândindu-mă, în acel timp, câţi bani mai am pe pe card, şi cu ele în dinţi am intrat în bucătărie. Soţia bătea darabana, cu satârul, pe fundul de lemn de pe masă. Curcanul era neatins.

– Dovada! Unde e dovada?, ea a îmi cerea pe un ton autoritar să-i arăt biletele de călătorie sau orice altceva, proba călătoriei promise.

Ce a urmat e lesne de imaginat! Bucătăria prinsese din nou viaţă! nevasta  gătea de zor curcanul.

Recomandări:
Ioan Usca, Cella, Sandu

Anunțuri

11 gânduri despre &8222;Cuvântul de onoare&8221;

  1. @ Nicu,
    HRISTOS A ÎNVIAT !
    Frumoasă povestea CURCANULUI !
    Dar mai frumoasă va fi POVESTEA ce-o vei scrie după EXCURSIA din SPANIA !!!
    Încă de pe acum îți urez :
    VÂNT BUN DIN PUPA
    ca la pontonieri !
    Cu prietenie,
    Alioșa.

    Apreciază

    1. Adevarat a înviat!
      Cât priveşte povestea, şi eu aş vrea să fie adevărată!
      Mulţumesc pentru urare, însă, în caz de, prefer autocarul, pentru peisaje…

      Apreciază

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s