S-a nascut langa Amur (2)


2.

Deşi pe dinafară casa îţi pare a fi sărăcăcioasă, pe dinăuntru nu este chiar aşa. Dacă ai intra, mai întâi ar trebui să deschizi o uşă masivă din lemn de stejar, apoi te-ar lovi imaginea a două paturi mari – acoperite de cuverturi din pânză ţesută, viu colorate, plapume şi perne- iar între paturi o masă din lemn gros, lustruit. În stânga dai cu ochii de o sobă din cărămizi roşii, lucioase, cu prichici şi cuptor, toate de-a lungul peretelui. În dreapta, în spaţiul dintre pat şi uşă ai putea zări un dualp din lemn masiv – pătat, murdar, i se mai vede luciul doar pe ici pe colo, cândva fusese ceva de lux- şi o bancă pentru găleţile de apă, deasupra lor, agăţat în perete, un dulăpior, cu două uşiţe, pentru tacâmuri. Pe partea opusă, în spaţiul dintre celălat pat şi cuptor vezi un leagăn pentru copii- o covată agăţată în furcile a doi stâlpi de lemn înfipţi într-o blană de lemn arcuită, astfel ca la cea mai uşoară atingere el să balanseze, ca pendula unui ceas de perete. Covoarele ţesute, bătute în cuie pe cei doi pereţi opuşi, cum priveşti de la uşă, au şi menirea de a acoperi denivelările pereţilor coşcoviţi. În mijlocul tavanului, de un cui îndoit, stă agăţată de trei lanţuri din zale de aramă o lampă de iluminat, cu gaz. Privind pe jos, te-ai aştepta să vezi pământ, lut, cum sunt în acest sat  mai toate casele de oameni nevoiaşi. Dar, nu, este pardosită cu scânduri de brad vopsite într-o culoare maro-închis. În colţul camerei, sus lângă tavan, spre răsărit, e agăţată o icoană, acoperită  de o pânză cu semne ciudate. Icoana aceasta  e un semn că în această casă a locuit cândva un creştin. Casa fusese a unui rus get-beget, un marinar hoinar, care îşi risipise averea prin lumea largă. În ea se mutase o familie de pescari, dintr-un neam străvechi numit nani. Bărbatul Yuan, femeia  Zhena şi fetiţele lor,  Chani  şi  Shuni alcătuiau familia Liu.
Lângă casă, perete în perete, spre nord, se află o încăpere ce adăposteşte  trei capre şi un ţap. Casa are o cameră mare ce ţine loc de dormitor şi de bucătărie.
Pe marginea plitei e un samavoar. Ai putea distinge, dacă ai privi mai atent, aburii cum ies sub formă de fuioare, iar lângă samavoar e o oală de lut cu lapte fiert, laptele de capră muls de dimineaţă. Pe mijlocul plitei încinse e pusă la copt  o foaie de aluat, un amestec de făină, apă şi sare.. Aceasta este pâinea lor  cea de toate zilele.
Cu turtă şi  cu lapte de capră, femeia astâmpă şi  în această dimineaţă foamea celor  două fetiţe, drăguţe în felul lor, cu  feţele ovale  şi ochii înguşti ca de pisică.
Pe când Zhena pregătea bucatele pentru fetiţele ei auzi  câinele lătrând de mama-focului, era semn că cineva intrase în ograda casei. Ea lăsă turta pe plită şi ieşi afară să vadă cine  stârnise lătratul căinelui ei şi a celor din vecini.
Fetiţele ei smiorcăindu-se  se luară după mama lor ţinându-o  strâns de pantalonii  largi, deoparte şi de alta.
Zhena nu mai făcu  nicun pas de acolo de unde era pe prag. Auzea un plâns de copil mic, dar nu ştia de unde venea. Străina care stătea în faţa sa era speriată, groază se citea pe faţa ei. O văzu că scoate de sub pufoaică un  copil gol-goluţ.  Copilul plângea de se învineţea. „Fie-ţi milă. Acum  s-a născut. Mama lui nu cred că mai trăieşte.”
Străina nu mai aşteptă de la stăpâna casei nici măcar un semn de acceptare, îi puse copilul în braţe, mai mult aruncându-l. Zhena l-ar fi înapoiat, dacă nu ar fi văzut că  o namilă de om, un soldat cu armă, intrase val-vârtej în ogradă,  o luase pe străină,  o scoase afară din ogradă, mai mult târâind-o. Aşa cum era trasă pe jos, ca pe un câine, acea femeie a mai apucat să strige că pe copil îl cheamă Mihail. Soldatul se îndreptă cu femeia spre pădure,  o împungea cu vârful baionetei,  femeia ţipa, câinii din sat lătrau ca nişte turbaţi. Un timp, Zhena rămase în prag,  privea copilul ce-l ţine aîn braţe şi nu ştia ce să facă cu el, unde să se ducă.  Un foc de armă, venit de undeva dinspre pădure, o sperie într-atât de tare încât ea  strânse copilul la piept şi intră în casă cu spatele, pentru a le trage mai repede după ea şi pe Chani şi Shuni  care se ţinuseră tot timpul strâns de şalvarii ei.
Se îndreptă spre cel mai apropiat pat, ca să aşeze pruncul –el arăta ca un copil nou născut, pe faţă, pe corp, avea urme de sânge, era roşu şi vânăt, avea ochii închişi, pumnii strânşi, faţa schimonosită. Era băiat.  Plângea  aşa cum plâng copiii mici, de-abia născuţi: Oaaa! Oaaa!
În casă se făcuse mult fum de la turta uitată pe plită. Fetiţele plângeau şi ele, nu se ştie de ce , de foame, sau ca să-i ţină isonul pruncului de-abia sosit în casa lor.
Mama luă samavoarul de pe plită, turnă apă caldă  în copaie, o încercă cu cotul mâinii.Căută în dulap ceva de înfăşat copilul. Găsi cârpele care fuseseră cândva ale fetiţelor ei. Întinse una pe pat, lângă copaie. Luă copilul şi-l lăsă uşor în apa călduţă ţinându-l tot timpul pe palmă. Cu celaltă mână rămasă liberă îl spălă cu mângâieri uşoare pe cap, pe faţă, pe piept, pe mânuţe şi picioruşe. Copilul nu mai plângea tare, scâncea uşor, căutând cu guriţa să prindă ceva. Era timpul să i se servească prima masă de la venirea lui pe lume.
În tot acest  timp, fetiţele se opriseră din plânset. Aveau feţele palide, ai fi spus, privindu-le, că sunt anemice. Dar, nu! aşa le era felul. Cu părul negru cărlionţat, cu faţa ovală, cu nasul mic şi drept, cu ochii puţin deschişi-două linii negre sub frunţile lor înguste- fiecare dintre ele aduceau mai mult cu tatăl decât cu mama. Părinţii lor se trăgeau dintr-un neam de chinezi, o etnie de pe pământul de dincolo de Amur.
Fetiţele priveau uimite la omuleţul din copaie.
„ Ce mă fac eu cu tine, Mihail, puiule de rus? Mişa, dragă, n-are mama lapte!” îi vorbi cu un glas mieros mama vitregă, Zhena.
Îl înfăşă într-o cârpă, mai mult galbenă la culoare decât albă, îl legă fedeleş cu un cordon, o panglică cândva de culoare albastră, rămasă de la cea mai mică dintre fetiţele ei. Copilul reluă plânsetul de acolo de unde îl lăsase înainte de a fi îmbăiat.
Femeia îl luă în braţe, se duse cu el până în dreptul icoanei, aceea din spatele pânzei cu semne, îl ridică  cât putu, femeia era mică de satură, îl legănă în sus şi în jos, spunându-i câteva cuvinte în graiul ei, apoi se întoarse şi-l aşeză pe pat, cu mişcări lente, de frică să nu se spargă ca un obiect din porţelan. Se duse după oala cu lapte lăsată pe marginea plitei. Din ea turnă în două farfurii, pe care le aşeză pe masă. Luă turta arsă, o răzui cu un cuţit pe acolo pe unde avea scrum negru, şi o rupse în două bucăţi, aproape egale. Fetiţele nu mai avură răbdare, după ce smulseră, fiecare, câte o bucată de turtă din mâna mamei, se urcară pe băncuţa de lângă masă, prinseră câte o farfurie în mână şi cu gurile pline de acel aluat ars pe plită, băură cu lăcomie lapte cald de capră.
Mama mai luă din dulăpior încă o farfurie  în care turnă laptele care mai rămăsese în oală. Ea ţinea copilul pe un braţ,  înmuie degetul ei  în farfuria cu lapte şi-i dădea copilului să sugă. Aşa chinuidu-se, reuşi cumva să-i astâmpere foamea. Boţul înfăşat nu mai plângea, doar gângura.
Cât timp copilul se linişti, se gândi să se ducă prin sat să caute femeia care născuse de curând, şi să o roage să-i dea şi lui Mişa o ţâţă de lapte. Dar, cu ce să cumpere o ţâţă de lapte de mamă? Se uită roată prin toată camera. Ochii îi poposi pe legătura cu peşte afumat, atârnată de un cui în grinda de deasupra cuptorului. Mai erau câţiva peşti. Yuan, bărbatul ei era plecat de acasă de mai mult timp, peste două luni urma să se împlinească anul. Înainte de a pleca, el apucase să pună peşte la afumat. Dacă ar fi ştiut că se va întoarce după un an, le-ar fi lăsat provizii mai multe şi mai mari, nu numai de peşte afumat. Le-ar fi lăsat şi icre negre, chiar dacă se găsesc foarte greu. Da, a fost o vreme când ei mâncaseră icre negre întinse pe turtă. Era înainte de a se da vremurile peste cap. În vremea ţarului, el lucrase pe un vas de pescuit în apele fluviului Amur. El aducea acasă peşte, icre negre, şi bani. Când a trebuit să alegă de ce parte să treacă, a Roşilor sau a Albilor, nu a stat mult pe gânduri. Dacă bolşevicii confiscaseră vapoarele de pescuit, şi uciseră proprietarii fabricilor care trimiteau lăzi cu icre negre spre capitala imperiului, înseamnă că noua conducere, asta de culoare roşie, nu va mânca icre negre în vecii vecilor. Nu poţi să dârâmi o orînduire ale căror reprezentanţi de frunte agreaseră delicioasele icre negre, şi să contruieşti o nouă orânduire a cărei reprezentant de frunte, proletariatul, să poftească tot la icre negre. Toate vechile obiceiuri, în care se lăfăiau ţarul, nobilii, monarhii, moşierii, fuseseră stârpite într-un mod belicos, sângeros.
Yuan lăsase familia sa în satul de pescari, pe malul stâng al fluviului Amur, şi plecase cu armata Albilor spre apus, de unde acum femeia lui, Zhena, îl aşteapta să se întoarcă. Ea credea asta în fiecare dimineaşă când se trezea fără el alăturea în aşternutul cald.
Din această zi, de sfârşit de aprilie, pe locul bărbatul ei doarme Mişa, copilul neaşteptat, parcă căzut din cer, trimis de Dumnezeu. De fapt, Zhena îşi amintea că omul ei, Yuan, îşi dorea tare mult un băiat, ca să-l înveţe tainele pescuitului.

Recomandări:Caius,CELLA,Gabriela Savitsky,Lucia Verona,Maria Barbu,Oana,Octavian Blaga,Vania

Anunțuri

14 gânduri despre „S-a nascut langa Amur (2)

    • Şi eu stau pitit, pe lângă gardul de nuiele, aştept să se întoarcă acasă Liu Yuan, fiindcă nu ştiu cum arată! Dar, aş vrea să se bucure că are un băieţel.

      Apreciază

  1. Relansare « Ioan Usca

  2. Tainicul vârtej | Caius

  3. Cuvinte de vară | Gabriela Savitsky

  4. Fulguraţii | Gabriela Savitsky

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s