Fata din oglinda


El nu văzuse clanţa uşii mişcând, el aţipise în fotoliu aşteptând-o. Din ţâţâni uşa scârţie jalnic … EL tresare, privirea-i iute-n golul uşii s-agaţă. Din mieunat, uşa sfârşeşte. Cine, în cameră, a pătruns nevăzut? Îşi întinde picioarele amorţite. Se retrage-n fotoliul moale şi vechi. Se pipăie pe faţa nerasă. Îşi acoperă ochii cu palmele transpirate, le dă îndărăt, clipeşte des…Uşa rămâne deschisă… Unde eşti, fata mea dragă? – prin cameră gându-i zboară nevăzut. Inima lui, ca un cal la galop, dă să-i spargă pieptul.
– De ce nu-ţi văd chipul ? Iveşte-te! Cu fiecare zi fără tine, viaţa alunecă pe lângă mine. Nu-i regăsesc ritmul. Nu-i disting culoarea. Este tot mai puţină lumină…
O lumina tresare în oglindă. O umbră o străfulgeră ! În oglindă se ivşete un nor alb ca de vată! … Dispare! … Reapare!… Din nor izvorăsc, cum răsar zorii din noapte, ochii ei albaştri! Ochii varsă lacrimi, din lacrimi cresc pleoapele, nasul, buzeele, obrajii, faţa de culoarea gutuii, gâtul, umerii … Lacrimi curg pe sânii ei plini ca perele văratice… lacrimile curg … cad … se pierd sub oglindă.
Este Ea! … aidoma celei pe care a ţinut-o cândva în braţe … De unde să fi ştiut atunci că era pentru ultima dată.
În oglindă EA este aievea! Pe fata din oglindă El ar vrea în braţe să o cuprindă. Oglinda îi prea mică să i-o arate pe EA întreagă.
EL se ridică încet, face spre Ea un pas. EA, fata din oglindă, s-a depărat atât cât EL s-a apropiat. Mai face un pas, … mai face doi, …lacrimi curg pe oglindă, oglinda pe Ea o arată toată din cap până-n picioare.
În oglindă ea e nudă ca o sculptură antică.
EL se opreşte, nu vrea să o piardă în hăul din oglindă, ca-n adâncul unui lac de munte.
Mergând cu paşi îndărăt, spre fotoliu, EL o piveşte cum EA în oglindă spre EL vine. EL se lasă cuprins de braţele fotoliului, se simte vlăguit.
Oglinda e plină de ochii ei, de un albastru ca seninul cerului în zi toridă de vară. Când era în depărtare, forma ei născută din lacrimi părea o nimfă. Acum, aşa cu ochii ei pe toată oglinda, pare că-i vie.
La câte avea EL să-i spună, renunţă. O imploră! Un cuvânt, doar unul, de la EA, să audă… Cu acest gând, dorinţă neîmplinită a lui, ochii fetei dispar în acel abur ca un nor alb din care adineauri se ivise. Sau poate lacrimile lui să-i fi împăienjenit vederea.
De fiecare dată când fata din oglindă dispare, acelaşi gând în mintea lui încolţeşte: să ia paharul, cu vin negru, de pe masă, de oglindă să-l spargă, oglinda ţăndări să o facă. Dar nu! Ceva sau cineva îl opreşte… Fata din oglindă, oglinda din odaie, odaia din casa veche de la ţară?
Din ţâţâni uşa se tânguie … EL într-acolo priveşte uimit… clanţa uşii se mişcă… uşa se lasă deschisă, apoi la loc de toc se lipeşte. EL îşi întoarce privirea căutând un răspuns la oglindă… Oglinda îl arată mai îmbătrânit decât ultima dată. În oglinda din odaie – joc, taină, zălog- EA la El se va întoarce!
Anunțuri

Un gând despre „Fata din oglinda

  1. Ajun de Praznic « Ioan Usca

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s