Parentalia

toamna aşterne pe pământ covor din frunze ruginii,
frunze sărutate de brumă, frunze cafenii …

în prima sâmbătă a lunii brumar, e sărbătoare-n ţintirimuri,
se deschid cavouri, se grijesc mormânturi…

lângă crucea de sub nuc, fiului ei, o mamă murmură un cânt,
cu mâinile tremurânde aprinde lumânări, lumini luate de vânt,

îi aşează pe crucea de piatră,
din flori cerate şi crenguţe de pin,
cunună de lauri…

pe mormânt înşiră colaci copţi pe vatră,
mere, nuci, căni pline cu vin,
sacre daruri …

îi îndeamnă pe vii să se înfrupte, să bea ,
sufletului pâine şi apă să-i dea …

vorbele ei duioase,
împletite cu fire de lacrimi,
cad laolaltă cu stropii de ploaie, mii ,
pe pământul plin de oase…

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s