Piratul desertului

Intr-o tara minunata, cu munti, dealuri si campii, cu un subsol plin de  bogatii, ar trebui ca oamenii sa fie la fel de minunati, de bogati. Dar nu, de parca saracia ar fi  intiparita in gena neamului.De cand in tara s-a instaurat noua democratie, la patru ani o data Alesii promit sa starpeasca saracia. In ultima campanie cu pomeni electorale, oamenii si-au pus increderea, pentru scoaterea tarii din marasmul ce o cuprinse, in candidatul la functia de Sef al Statului, care ii seduse cu sloganul « Sa traiti bine ! » , de fapt ii hipnotizase pe cei saraci cu duhul.

Asa ajunge un fost pirat, chiar si infatisarea il tradeaza, Sef de Stat.
Nu se inscauneaza bine, ca isi da arama pe fata, se inchipuie imparat, parca ar fi castigat tara la mezat.

De partea urata a sufletului, s-au convins oamenii cetatii, cand intre despot si alesi – cei care trebuie sa faca in Camere legi – au aparut divergente, poate si din motivul ca ei, cei alesi , se lafaiau intr-un palat luxos, mai mult grandios, fara egal in lume. Faceau legi de mantuiala ,- un alt motiv sa se supere Imparatul -, citeau textele pe diagonala, dupa care le aprobau apasand pe butoane, asezati in fotolii, ce pe multi neobisnuiti cu asemenea intesitate de munca intelectuala , ii anestezia in pauza dintre doua votari. Fostul pirat , dupa un trai auster din anii petrecuti pe mari si oceane, si-ar fi dorit ca resedinta un palat luxos, ca pentru un imparat, si nu un vechi castel, mai mult muzeu, un banuit motiv de avea invidie pe alesi.

Treaca-mearga asta, dar nu se intelegea mai bine nici cu cel pe care il numise sa conduca treburile curente ale tarii, banuindu-l de apucaturi oligarhice. Tara trebuia condusa de un om cu mana de fier si nu de un oligarh.
S-a ajuns intr-un final, de altfel previzibil, la o mare confruntare, o tranta nationala, dintre Imparat cu apucaturi de despot, intruchipat in balaur si o cohorta de trei sute douazeci si doi dintre alesii neamului, intruchipata in Sfantul Gheorghe, cu armura, sulita si cal pe masura. Aceasta analogie este pe jumatate valabila, fiindca balaurul nu a fost rapus, si nu a fost nimeni declarat invingator, din cauza regulamentului, ce nu prevede cum se procedeaza, in caz de calaretul o ia la fuga pe calul speriat de o torta aruncata-i intre picioare, de un tembel-pedeleu, un derbedeu ce privea lupta dintre boscheti.

Nu numai din aceasta pricina, poate si datorita unui blestem la scara nationala sau a defrisarilor, sau a efectelor incalzirii globale, din cauza prostiei ridicata la rang de noblete, oricare ar fi cauzele, cert e ca pamantului acestei tari nici iarba nu-i mai creste. Pamntul din sudul tarii este desertificat, zone tot mai intinse sunt inundate de nisip. Oamenii frumosi dar saraci cu duhul , cu durere in suflete, se retrag din calea nisipului desertului, in zonele deluroase si muntoase. Nu credeau ca vor ajunge iarasi sa-i spuna codrului frate.

Desertul se intinde ca o caracatita si cuprinde castelul-muzeu, iar fostul pirat nu vrea nici in ruptul capului sa-l parasesca.

Nu stiu cum de oamenii mai aveau puterea sa se bucure, de nenorocirea abatuta asupra Imparatului, care a fost pur si simplu inghitit de un ocean de nisip. N-aveau a sti ca bucuria n-o sa-i tina mult.

Apar tot felul de povesti fabuloase cu disparitii de garnituri de trenuri, care dupa ce pleacau din gara de la marginea desertului, erau inghitite de un monstru ce se repezea tocmai din zona castelului-muzeu.

Monstrul, un vierme lung de sute de metri, simte vibratiile trenului, se onduleaza nisipul ca unda de apa, creasta valului se deplaseaza cu viteza unui vultur spre prada.

Ce mai, sunt semne clare ca fostul pirat s-a adaptat la noul mediu, s-a intrupat in vierme de nisip.

Viermele de nisip sesizeaza sursa de hrana dupa vibratiile mecanice care se transmit prin nisipul desertului, manaca mult si din cauza supararii si a stresului.Se hraneste cu garnituri de trenuri in mersul lor pe sine, cu avioane inainte de decolare, cu tiruri si autoturisme insirate pe autostrada.

Intre Alesii, ce continua sa muncesca cu acelasi spor in palatul lor fabulos, un templu de facut legi in desert, si cei slabi cu duhul, retrasi in munti, legatura se face numai pe calea aerului cu elicopterul, care poate sa decoleze de pe terasa acoperisului.
Este riscant pentru alesi, sa calatoreasca cu trenul , dupa cateva garnituri ingurgitate de vierme, Camerele sunt ca si dizolvate.
Dupa ce desertul a acoperit soselele, liniile de cale ferata, garile, aeroporturile, deplasarea pe sus cu elicopterul ramane singura solutie, dar nu cu orice tip de elicopter , numai cu cel adaptat la conditiile desertului, cu filtre antinisip si doua motoare, altfel elicopterul devine o sursa sigura de hrana si delicioasa pe deasupra, pentru vierme.

Se lasase o liniste sinistra, viermele tot mai rar invalurea nisipul, nu mai avea mai nimic de hamesit, nu se satura numai cu un amarat de tractor , ce se deplasa la marginea desertului acolo unde incepea dealul.

Singura sursa de hrana pentru monstru ramane palatul cu cele doua Camere, care de la agitatia din timpul zilelor de creatie legislativa, ii produce viermelui unde telurice, care il streseaza si ii stimuleaza
glandele gustative.

Intr-una din zile, joi pe la orele amiezii, – stia viermele, din baza lui de date, ca alesii nu muncesc decat de luni pana joi-, ca din senin se invalureste nisipul desertului, o creasta uriasa se deplaseaza spre singura cladirea ramasa in marea de nisip, cu o precizie in directie, de zici ca viermele este dotat cu gps, oricum se pare ca sigur avea telefon-mobil, ca o parte dintre Alesi au parasit fara motiv sedinta, si au plecat cu elicopterele acasa, dincolo de munti.

Palatul este inconjurat de valuri inalte de nisip, ca un vartej de ape, ca o bulboana, insotite de un zgomot dat de frecarea nisipului pe nisip, se zgaltie cladirea, se inclina, sar sigurantele din tablourile electrice, miroase peste tot a ars, peretii se fisureaza, Alesii fug incolo si-n coace, unii cu ochii iesiti din orbite, de groaza, altii cu ochii inchisi, din cauza prafului nisipului sau fumului, unii incearca disperati sa urce pe terasa sa o zbugheasca cu elicopterele, ce mai nici nu mai au timp sa se inchine, ca totul este inecat intr-o mare de nisip, gura viermelui, o roata uriasa ce margineste haul, unde intunericul inghite lumina.

Dupa ce s-a retras monstrul, mult timp s-a vazut, chiar de la distanta, de pe inaltimea muntilor, o ciuperca uriasa de praf, nisip si fum de culoare cenusie unii zic portocalie, de s-a intunecat cerul.

Intr-o tara minunata , cu toate formele de relief dotata, cu un subsol plin de minerale si comori, ar trebui ca oamenii sa fie minunati si pe masura de bogati. Dar nu, parca ii urmareste blestemul sau saracia este intiparita in gena neamului.De cand in tara s-a instaurat democratia, din patru in patru ani, Alesii se lauda ca starpesc saracia. In ultima campanie de pomeni electorale, oamenii si-au pus increderea, pentru scoaterea tarii din marasmul ce o cuprinse, in candidatul la functia de Sef al Statului, care ii seduse cu sloganul « Sa traiti bine ! » , de fapt ii hipnotizase pe cei saraci cu duhul.

Asa ajunge un fost pirat, chiar si infatisarea il tradeaza, Sef de Stat.
Nu se inscauneaza bine, ca isi da arama pe fata, se inchipuie imparat, parca ar fi castigat tara la mezat.

De partea urata a sufletului, s-au convins oamenii cetatii, cand intre despot si alesi – cei care trebuie sa faca in Camere legi – au aparut divergente, poate si din motivul ca ei, cei alesi , se lafaiau intr-un palat luxos, mai mult grandios, fara egal in lume. Faceau legi de mantuiala ,- un alt motiv sa se supere Imparatul -, citeau textele pe diagonala, dupa care le aprobau apasand pe butoane, asezati in fotolii, ce pe multi neobisnuiti cu asemenea intesitate de munca intelectuala , ii anestezia in pauza dintre doua votari. Fostul pirat , dupa un trai auster din anii petrecuti pe mari si oceane, si-ar fi dorit ca resedinta un palat luxos, ca pentru un imparat, si nu un vechi castel, mai mult muzeu, un banuit motiv de avea invidie pe alesi.

Treaca-mearga asta, dar nu se intelegea mai bine nici cu cel pe care il numise sa conduca treburile curente ale tarii, banuindu-l de apucaturi oligarhice. Tara trebuia condusa de un om cu mana de fier si nu de un oligarh.
S-a ajuns intr-un final, de altfel previzibil, la o mare confruntare, o tranta nationala, dintre Imparat cu apucaturi de despot, intruchipat in balaur si o cohorta de trei sute douazeci si doi dintre alesii neamului, intruchipata in Sfantul Gheorghe, cu armura, sulita si cal pe masura. Aceasta analogie este pe jumatate valabila, fiindca balaurul nu a fost rapus, si nu a fost nimeni declarat invingator, din cauza regulamentului, ce nu prevede cum se procedeaza, in caz de calaretul o ia la fuga pe calul speriat de o torta aruncata-i intre picioare, de un tembel-pedeleu, un derbedeu ce privea lupta dintre boscheti.

Nu numai din aceasta pricina, poate si datorita unui blestem la scara nationala sau a defrisarilor, sau a efectelor incalzirii globale, din cauza prostiei ridicata la rang de noblete, oricare ar fi cauzele, cert e ca pamantului acestei tari nici iarba nu-i mai creste. Pamntul din sudul tarii este desertificat, zone tot mai intinse sunt inundate de nisip. Oamenii frumosi dar saraci cu duhul , cu durere in suflete, se retrag din calea nisipului desertului, in zonele deluroase si muntoase. Nu credeau ca vor ajunge iarasi sa-i spuna codrului frate.

Desertul se intinde ca o caracatita si cuprinde castelul-muzeu, iar fostul pirat nu vrea nici in ruptul capului sa-l parasesca.

Nu stiu cum de oamenii mai aveau puterea sa se bucure, de nenorocirea abatuta asupra Imparatului, care a fost pur si simplu inghitit de un ocean de nisip. N-aveau a sti ca bucuria n-o sa-i tina mult.

Apar tot felul de povesti fabuloase cu disparitii de garnituri de trenuri, care dupa ce pleacau din gara de la marginea desertului, erau inghitite de un monstru ce se repezea tocmai din zona castelului-muzeu.

Monstrul, un vierme lung de sute de metri, simte vibratiile trenului, se onduleaza nisipul ca unda de apa, creasta valului se deplaseaza cu viteza unui vultur spre prada.

Ce mai, sunt semne clare ca fostul pirat s-a adaptat la noul mediu, s-a intrupat in vierme de nisip.

Viermele de nisip sesizeaza sursa de hrana dupa vibratiile mecanice care se transmit prin nisipul desertului, manaca mult si din cauza supararii si a stresului.Se hraneste cu garnituri de trenuri in mersul lor pe sine, cu avioane inainte de decolare, cu tiruri si autoturisme insirate pe autostrada.

Intre Alesii, ce continua sa muncesca cu acelasi spor in palatul lor fabulos, un templu de facut legi in desert, si cei slabi cu duhul, retrasi in munti, legatura se face numai pe calea aerului cu elicopterul, care poate sa decoleze de pe terasa acoperisului.
Este riscant pentru alesi, sa calatoreasca cu trenul , dupa cateva garnituri ingurgitate de vierme, Camerele sunt ca si dizolvate.
Dupa ce desertul a acoperit soselele, liniile de cale ferata, garile, aeroporturile, deplasarea pe sus cu elicopterul ramane singura solutie, dar nu cu orice tip de elicopter , numai cu cel adaptat la conditiile desertului, cu filtre antinisip si doua motoare, altfel elicopterul devine o sursa sigura de hrana si delicioasa pe deasupra, pentru vierme.

Se lasase o liniste sinistra, viermele tot mai rar invalurea nisipul, nu mai avea mai nimic de hamesit, nu se satura numai cu un amarat de tractor , ce se deplasa la marginea desertului acolo unde incepea dealul.

Singura sursa de hrana pentru monstru ramane palatul cu cele doua Camere, care de la agitatia din timpul zilelor de creatie legislativa, ii produce viermelui unde telurice, care il streseaza si ii stimuleaza
glandele gustative.

Intr-una din zile, joi pe la orele amiezii, – stia viermele, din baza lui de date, ca alesii nu muncesc decat de luni pana joi-, ca din senin se invalureste nisipul desertului, o creasta uriasa se deplaseaza spre singura cladirea ramasa in marea de nisip, cu o precizie in directie, de zici ca viermele este dotat cu gps, oricum se pare ca sigur avea telefon-mobil, ca o parte dintre Alesi au parasit fara motiv sedinta, si au plecat cu elicopterele acasa, dincolo de munti.

Palatul este inconjurat de valuri inalte de nisip, ca un vartej de ape, ca o bulboana, insotite de un zgomot dat de frecarea nisipului pe nisip, se zgaltie cladirea, se inclina, sar sigurantele din tablourile electrice, miroase peste tot a ars, peretii se fisureaza, Alesii fug incolo si-n coace, unii cu ochii iesiti din orbite, de groaza, altii cu ochii inchisi, din cauza prafului nisipului sau fumului, unii incearca disperati sa urce pe terasa sa o zbugheasca cu elicopterele, ce mai nici nu mai au timp sa se inchine, ca totul este inecat intr-o mare de nisip, gura viermelui, o roata uriasa ce margineste haul, unde intunericul inghite lumina.

Dupa ce s-a retras monstrul, mult timp s-a vazut, chiar de la distanta, de pe inaltimea muntilor, o ciuperca uriasa de praf, nisip si fum de culoare cenusie unii zic portocalie, de s-a intunecat cerul.

Anunțuri

Bine ai venit!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s