O nălucă

“Miau!… Miau!… Miau!” Mă oprisem! O priveam cu multă uimire. Oare ea mieunase? “Miau!… Miau!… Miau!” O, chiar ea mieuna! Deşi după felul cum miorlăia- mieunatul ei era un falset-, ea reuşise să-mi stârnească râsul. Dar, ce râs! Îmi dădură lacrimilie. Ea văzându-mă că mă prăpădesc de râs, a prins, parcă, mai mult curaj. “Miau! Miau!”, şi încă o dată, “Miau! Miau!”, apoi iar şi iar până se înecase. Îndată ce o văzusem cum înecul o chinuia, îmi pierise râsul şi mă rugai întruna: “Ajut-o Doamne, e nevinovată, şi e atât de frumoasă! N-o lăsa să se ducă!”
Nu-mi dau seama cum s-a întâmplat, tocmai voiam să-i sar în ajutor, când de îndată un băiat- cu părul creastă, cercei într-o nară, şi-n blugi cu turul lăbărţat- se ivise de după o tufă, o luă în braţe şi-o scutură ca pe o păpuşă…
Şi ca şi cum nimic din toate astea nu s-ar fi întâmplat, ei se luară de mâini, se priviră intens (aşa cel puţin mi se păru mie)… se sărutară!
I-am lăsat! Atfel, era şi păcat!

Astăzi, nu cu mult timp în urmă, trecând ca din întâmplare prin parcul acela cu alei acoperite de frunze multicolore, o întâlnesc iară. O şi uitasem. M-o fi recunoscut? O fi fost semn bun că înainte de a o vedea, o pisică îmi tăiase calea? “Mai să nu te recunosc”, îi spun în gând, de îndată ce ea mă zărise. Chiar mă îndatorează cu o privire galeşă de sub genele grele, în parte acoperite de o juviţă verde, rebelă, căzută din părul roşu-sângeriu, şi mă serveşte- îl iau ca pe un un aperitiv- cu-n surâs abia schiţat în colţul buzelor cu-n contur frumos. O văd cum întinde mâna şi trage, mai aproape de ea, poşeta- un săculeţ dintr-o pânză de culoare vişinie. Ea îmi dă de înţeles că eu pot să mă aşez? Am făcut-o, spunându-i o vorbă voit politicoasă (din multele pe care le port cu mine). M-o fi auzit? Tot ce se poate. De îndată, ea îmi caută privirea, voind, pesemne, să se dumirească dacă eu îmi mai aduc aminte, de ziua aceea, când ea era să se înece. O, Doamne, nu o lăsa să miaune, iară!
“Miau! Miau! Miau!” … Mă uit ca un nătâng la ea, şi nu-mi dau prea bine seama, dacă ea este într-adevăr aceea care mieunase. Să nu se fi lecuit? O văd cum deschide gura, aşa cum ar vrea să spună “A!”, apoi o închide la loc.
“Miau! Miau! Miau!” aud, iară. “Măi să fie!” (un gând în loc de înjurătră) Îmi păru un mieunat de-adevăratelea. “Miauuuu!…” Caut cu privirea, ca un disperat! Acest mieunat prelung nu m-a speriat mai mult decât arătarea de pe alee. Se uită şi ea- fata cu şuviţa verde- într-acolo. Un motan, înalt cât un stat de om, stătea drept pe labele din spate, pe cele din faţă le încrucişase la piept. Aşa cum stătea, el părea ca o ţaţă de pe uliţă! Era mai mult decât o ţaţă. Era o nălucă! Şi continua, neruşinatul, să ne privească! Şi cum? Uite aşa! Din ochi îi ţâşnesc două lumini verzi, ca două raze laser. Pe una o vâd cum se plimbă tremurând pe faţa fetei, pe cealaltă o bănui că se plimbă pe faţa mea. Bine că nu are pistol, sau poate că are şi nu-l văd eu. Numai gândul că nu pot să mă apăr mă înspăimântă. O simt, pe ea, cum se înghesuie în mine. Sigur că o prinse şi pe ea groaza. Nu mi se pare, simt cum ea tremură ca varga. Îmi dă şi mie vibraţii.
“Miauuuuu!…” un zgomot ca un şuierat de alice sparse tăcerea.
Deodată – eu vrând să o apăr, de!, eram singurul ei salvator, ea poate că de teamă, sau poate că nu- eu şi ea ne luăm, de înadată, în braţe. După o vreme, ce mie mi se păru lungă cât o noapte de iarnă, nu ştiu ei câtă de lungă i se păru – îl căutăm cu privirea. Ne trecuse groaza? E greu de spus. Eu cu ochiul cel din partea dreaptă, ea cu ochiul stâng (numai atât, cu jumătate din feţe eram lipiţi) îl căutăm… pe alee… nimic… ba nu, în capătul aleii îi zăresc spatele… ca o haină de blană cenuşie… Un vânt se stârnise. Pe alei frunzele dănţuiesc prinse ca într-o horă. A fost o nălucă?…A fost o nălucă!…

Sursa foto: Lia M. Hohn
Pinguri de 1 Noiembrie:
Maria Barbu, Cella, Gabriela Savitsky, Ioan Usca.

Ham şi Miau

Sunt doua fapturi minunate, diferite in felul lor, care traiesc pe langa casa omului. In ultimul timp, la tara in mod deosebit, copiii pleaca-n lume, părintii , batranii se duc pe rand, casele parasite mai ramn un timp in picioare , martore stinghere a vietii de odinioara.
Daca in oras nu-i musai, in sat nu exista curte fara un caine sau casa fara o pisica.
Cainele nu are ce cauata in casa omului, nu ca ar avea pureci sau ca omul nu ar vrea sa-l spele, dar patrupedul are scris in fisa postului (scrisa in celulele lui din cap ) sa latre, nu la luna si la stele, ci ori de cate ori crede el (nu prea il inseala simturile) ca cineva (om sau animal) se apropie numai, sau chiar da buzna in curtea mosului si a babei. O face, culmea dezinteresat , nu-i trebuie confort sau nu stiu ce bunatati .
Sa-l vedeti cum se bucura si da din coada cand mosul (un om bun dar nu todeauna il tine bunatatea) se apropie de cusca lui (simpla fara termopane si parchet pe jos) cu un castron cu ceva mamaliga inecata in zoaie si cateva ciolane (rar sa aiba carne , atunci cand stapanului ii prisoseste).
Nu se arunca ca nemancatul , asteapta sa se intoarca stapanul spre a pleca, ia un os in gura si-l piteste in spatele custii, in camara pentru zile negre (daca stapanului i se intampla sa aiba zile negre, atunci are si el), sau pentru noptile albe cand ii vine in vizita o catea de prin vecini , pe care o ademeneste cu osul si pana la ziua o tine pe catea in vizita, nu ca l-ar incurca lantul, asa este obiceiul la caini.
Pisica (animal din gasca feline ) isi petrece cel mai mult timp in casa (nu are ceva anume de pazit ), nu are cusca , unde sta baba sta si ea (mosul are treaba mai multa pe afara), nu-i pretentioasa (in aparenta ), pe o cuvertura curata, tocmai ce a fost intinsa pe pat, pe langa soba , pe dulap (e mai greu la urcat), pe sub pat cand ii vine pofta sa se ‘joace‘ cu un soarece (din cauza ca la tara exista chiar un surplus de soareci , raportat la numarul de pisici).
Dar asta n-o impidica sa iese fuguta de sub pat daca ii miroase a smantana sau a lapte , de carnita chiar nu da inapoi . Nu asteapta sa fie servita (ea nu are in acest caz pretentii de printesa), pandeste momentul cand stapana pleaca de langa masa si se da la borcanul cu smantana , uneori da cu laba si-l rastoarna, sa-i fie mai usor. Acesta este unul din motivele de cearta cu stapana si se finalizeasa cu expulzarea prin spatiul lasat liber de usa deschisa, direct afara, unde daca o fi cald sau frig , e treaba ei nu a stapanei.
Este adevarat ca nu sta tot timpul in casa , uneori iese ca asa vrea ea, sau ca se innaduseste in casa (nu ca ar fi prea cald), ci isi aduce aminte de motan, de cotoi (nu neaparat un anume motan).
Nu-i displace sportul extrem , cand vrea sa faca dragoste (sex de fapt, nu are timp de tandreturi) cu un cotoi , o gasesti tocmai pe varful casei, de fapt de acolo incepe telenovela si se termina miorlaind langa un acaret undeva, departe de cusca cainelui (tine la intimitate) .
Ce diferente de comportament!
La tara cainele si pisica nu au aceleasi indatoriri si nici aceleasi drepturi. Libertati ( de miscare) au, dar si acestea total diferite. Cainele are libertate atat cat ii permite lantul . Nu am vazut pisica legata in lant ( este vorba de casa cu oameni zdraveni la cap).Il inteleg pe caine de ce este invidios pe pisica, ar fi in stare sa o faca zdrente daca ar prinde-o in canini.
Iata diferente de comportament , de tratament , dinte cele doua patrupede, este adevarat ca nu apartin aceluiasi club (de animale ).
Totul este bine si frumos pana cand mai intai mosul , apoi baba (nu este bligatoriu in ordinea aceasta) pleaca de acasa pe un drum fara de intoarcere ( asa vrea bunul Dumnezeu).
Casa ramane intr-un fel pustie , deoarece singurul lor baiat este legat de maini si de picioare undeva intr-un oras (a prins, fericitul, perioada industrializarii si apoi saracul de el, perioada privatizarii), de unde vine o data pe luna cel mult, sa vada de casa, daca nu a luat-o intre timp la vale ( mai ales vara cand vin ploile ).
La plecare lasa un sac de malai vecinului , rugandu-l sa-i duca de mancare cainelui.
Va incerca pisica sa se apropie de caine si sa imparta cu el din putinul malai adus de vecin?
Cine credeti ca va suferi mai mult , cainele sau pisica?