Crăciun… doar un vis

Sursa foto: descopera.ro

El scoate capul afară de sub plapuma călduroasă. Îi vede pe bunici cum trebăluiesc prin casă. În sobă arde focul. Lemnele trosnesc. O aromă de portocale… sau de scorţişoară îi gâdilă nările. Ar dori să mai doarmă, doar este în vacanţă.

- Nu mai aveţi somn? Ce atâta grabă!

Nici el, nici ea nu-şi dau interesul să-i răspundă. Copilul rămâne cu privirea îndreptată spre bunic. Îi urmăreşte fiecare mişcare. „De când, oare, nu l-am văzut? De-aseară? Parcă a trecut un veac”. Bunicul îşi trage bocancii în picioare… se îmbrăcă în cojocul de oaie… îşi îndeasă căciula brumărie pe cap. Înainte de a ieşi pe uşă, bunicul îi zâmbeşte, îi face cu ochiul, ca un ştrengar altui ştrengar. Până să se închidă uşa, aerul rece de afară năvăleşte ca o nălucă şi iute se pupă cu cel cald din casă.

- Unde pleacă, aşa cu dimineaţa-n cap? o întreabă copilul pe bunica.

- Se duce după Moş Crăciun!

- A, da… îmi aduc aminte… cândva mi-ai spus că se duce…

- să-i spună că noi mai trăim şi poate să vină, îi răpunde bunica, fără să-l fericească cu o privire.
Ea, cu basmaua albă pe cap, cu şorţul prins pste bluza şi fusta neagră, frământă aluatul pentru cozonaci, în covata aşezată pe băncuţa din lemn de brad.

- Ce faci acolo bunico? Ea nu-i răspunde.

- Tu crezi că nu ştiu? Hm! Îi simt mirosul… Azi o să mânânc cozonac cu lapte.

- Ai venit în vacanţă să stai ca un leneş în casă? Du-te afaă şi vezi ce frumos ninge! Ia un măturoi şi fă cărare pân-la poartă. Să vadă lumea că-l aşteptăm pe Moş Crăciun!

El se dă jos din pat, se apropie tiptil până în spatele ei…caută din ochi strachina cu umplutură pentru cozonaci… se repede ca un uliu cu mâna întinsă, şi până să-l simtă ea, el fură cu degetele cremă cu nucă…

- Ni, la el obrăznicătura. Of! Ai noroc că am mâinile prinse-n aluat!

El fuge şi se ascunde în spatele cuptorului. Îşi linge degetele cum îşi linge motanul lăbuţa băgată în oala cu smântână…

Stă cu picioarele afundate în zăpada pufoasă. Din cerul ascuns de nori ninge cu fulgi mari. Aleargă să-i prindă. Fulgii se împrăştie în văzduh, iar cei care se lasă prinşi se topesc de-ndată în căldura palmelor. Ţopâie prin zăpada adâncă, se-nvârte cu mâinile întinse spre văzduhul din care curge, curge întruna, stele argintii … Se ridică din zăpada pufoasă… Zboară ca o pasăre. Ajunge lângă streaşina casei. Se lasă mai jos, până în dreptul luminii din fereastră. O zăreşte, ca prin ceaţă, prin geamul plin cu flori de gheaţă…Bunica aşează cu grijă, ca pe un copil, colacul în tavă… moaie pana de gâscă în gălbenuşul de ou…

Simte cum o forţă nevăzută îl ea şi-l ridică… deasupra casei… peste livezile acoperite de nea… peste dealuri… peste munţi…
Priveşte, speriat, în jos. Vede fuioare de fum cum se ridică din ogeagurile caselor. Nu mai ştie care dintre ele este căsuţa bunicilor.
Dă din mâini şi din picioare. Vrea să scoboare. Fără voia lui se-nalţă tot mai sus… deasupra norilor… deasupra Pământului… Aude un cântec… duios ca o colindă…Se linişteşte ca prin minune. Pluteşte…

Anton deschide ochii. „Vizez?… Aud acelaşi cântec!”
Bună dimineaţa la Moş Ajun…

Cu greu se dezmeticeşte. Ofteată lung! Nu este acasă, pe Pământ! Se află pe nava spaţială agăţată de un satelit al planetei Saturn. Îl poticneşte plânsul. Îşi acoperă faţa cu palmele. Nu vrea ca robortul Koko să-l vadă în această stare de slăbiciune umană. „Cum de-am uitat că astăzi este Ajunul? Nu pentru mine – ce sens mai are Crăciunul aici în această cuşcă departe de Pământ? – ci pentru cei rămaşi acasă. O mai trăi cineva pe Pământ după acea cumplită catastrofă? Datoria mea era să le transmit câteva cuvinte, ca o felicitare. De mare ajutor mi-i omul ăsta fără suflet, Koko! De aia e robot, să nu uite să mă trezească, în ziua de Ajun, cu o colindă.”

- Ce stai şi te uiţi la mine ca un viţel la poartă nouă! N-ai mai văzut un om să plângă?
Eşti o creatură fără suflet!

- Boss, Crăciun fericit! Marry Christmas! Buone Feste…

- Opreşte discul, hodorogule!

- Disc stop.

- Spune-mi dacă ai recepţionat hologramele…

- Nu există … Pământ.

- Ce-ai spus? Repetă!

- Nu există legătură Pământ…

- Cheamă-l pe deşteptul ăla de Kapa să repare senzorii…

Camera se umple cu imaginea unui brad îmbodobit… cu sunetele unui cânt… O ce veste minunată…
Toate astea sosite… tare de departe!

Ping în Ajun de Crăciun:
Vania, Luminiţa, Gabriela, Aliosa.

Camelii si cameleoni

Sursa foto, aici!

Doamna Roberta A., directoare a Colegiului Sf. Elefteria, îşi făcu un plan mintal pentru şedinţa lunară cu profesorii. Se uită la ceasul de la mână, deşi exista în biroul ei un ceas de perete. Îşi examină fugitiv mâinile, degetele, unghiile… “Mai am un ceas”. Îşi scoase trusa de manichiură. “Am timp să-mi fac şi unghiile”. În timp ce şi le pilea, din multele gânduri ce-i treceau prin minte, doar unele se focalizau într-un punct luminos ce se mărea de la o clipă la alta. “Mai am eu, oare, vreun sentiment pentru ăştia de la putere? Îi interesează soarta mea? Îi dau dracului pe toţi, cu tot cu politica lor. Nu a mai rămas mult timp, niciun an… Trebuie să mă clarific, or mă înec cu ei de gât, or mă salvez! dar, cum să mă salvez? Oricum, la cei din opoziţie nu mă-ntorc. Nu cred au uitat figura ce le-am făcut-o, ei spuneau că i-am trădat. Gata!Fruntea sus! N-am nevoie de sprijin! Eu nu-s cameleon!… O fi existând şi cameleon de genul feminin? Un cameleon, două cameleoane…! Hm! Nu sună bine. Gata! Ducă-se! Fie ce-o fi. Merg pe picioarele mele.”
Şi le privi!… Îşi aminti de o mârlănie a unui coleg, când în timpul unei şedinţe îi şoptise la ureche : “Ai intrat pe picioarele tale în partid?” “Cum dracu’ i-am răspus mârlanului? Îmi amintesc că mă cuprinse un val de căldură. Cred că mă înroşisem deşi mă străduisem să nu mă dau de gol. I-am spus ceva de genul că n-am apelat la pile, cum fac unii şi nici n-am dat bani. El continua să râdă ca un tâmp, ca şi cum chiar în acel moment îşi amintise de un banc. Eu şi-acuma cred că el de fapt ar fi vrut să-mi spună că am picioare frumoase. Gata! O rup cu trecutul. Ce a fost a fost. Trebuie să-mi schimb comportamentul în faţa corpului cadrelor didactice. Mi-ar trebui un pic de dibăcie. Am informaţii că unii profesori, mascat, fac politică în orele de clasă.”
Ceasul trecuse repede. Se ridică. Simţi furnicături în picioare. Se gândi că ar trebui să reia orele de întreţinere prin gimnastică, masaj, saună… Se privi în oglindă. Îşi aranjă părul. Îşi făcu conturul buzelor cu un ruj de un roşu închis. Renunţase la cel de culoarea bananei. Îşi puse pe umeri şalul de culoarea portocalei. Se mai privi o dată în oglindă. “Cred că lumina e de vină. Şalul era de un portocaliu pal, spre galben spălăcit. Plecă spre sala unde o aşteptau profesorii. Îşi controlă mersul, voia să aibă un mers ţanţoş ca a unui bărbat. Nu-i reuşi.
Domnul Victor P. profesor de istorie, mai tânăr decât doamana directoare, o întâmpină şi îi dărui un buchet de flori, de un roşu aprins.

- O, sunt pentru mine? Trandafiri roşii !?

- Sunt camelii, doamna directoare!

- Mulţumesc! Nu sunt camelii şi de altă culoare?

- De culoare portocalie, nu, doar albe.

Robertei îi rămase gândul la cameleon. “Deci camelia este de gen feminin, iar cameleonul este de gen masculin. Hm! Mă reîntorc la ăştia, fie ce-o fi, dar, nu trebuie să se vadă!”

…

- Nu are ce căuta în şcoală politica. De astăzi vă cer să vă distanţaţi. Nu trebuie să discutaţi, la ore, cu elevii, şi îndeosebi cu cei mai mari, cei care la anul vor vota pentru prima dată, ce face sau ce nu face cutare primar, consilier, premier sau ce dracu’ o mai fi… Scuzaţi-mi indignarea! M-am aprins!

- Da, de ce nu ne spuneţi mai clar la cine vă referiţi?

- Lasă că vă ştiţi voi. Desigur că nu o faceţi direct. Aveţi o pleiadă de metode. N-o să vă dau nume… La o oră, nu spun de care, profesorul foloseşte paralela ca metodă de studiu… Ce asemănări şi ce deosebiri sunt între luptele de la Mărăşeşti şi partidele din parlament. Bineînţeles că discuţiile au luat-o razna. Nu s-a ajuns la un consens. Se vede că elevii au opţiuni politice. Unii ţineau sus şi tare că nemţii sunt cei din partidul aflat la putere, alţii că soldaţii români care au luptat în izmene…
Ce m-a deranjat e că profesorul, nu-i dau numele, a rezolvat disputa, trădându-se, nu s-a mai ferit. Le-a spus elevilor că în simultanele de anul viitor cei din opoziţie îi vor bate pe cei aflaţi la putere, la fel cum soldaţii români i-au bătut pe nemţi la Mărăşeşti. Nu vreau să merg mai departe, să zic că este instigare la violenţă… Ce vreau să spun e că mi-aş dori ca acest profesor să se maturizeze…

- Doamna directoare, las totul de la mine, aici, vă dau dreptate. Trebuie să ne delimităm de politică, adică de partidul care vremelnic, nu-i aşa, se află la putere. Eu de pildă la orele de biologie, caut să dezvolt imaginaţia elevului. Bunăoară, i-am întrebat… O întrebare care pare banală. Ce sunt câinii maidanezi? Unul, credeţi-mă că nu pot să-i opresc să nu gândească şi politic, mi-a răspuns că câinii, scuzaţi cacofonia, maidanezi sunt asemenea parlamentarilor traseişti…

Din acel moment şedinţa se depărtă tot mai mult de la noua direcţie pe care voia să o impună doamna directoare Roberta A. Unii se revoltau şi pe bună dreptate, alţii lua totul ca pe o glumă…

- Vă rog, să ne păstrăm măsura! Continuaţi, domnule Crin. Cred că aţi primit şi răpunsuri mai serioase, mai interesante!

Profesorul Crin A. continuă de unde rămase.

- Desigur, la început aşa mi s-a părut şi mie. Ce credeţi că mi-a răspuns un alt elev? Câinii maidanezi sunt extratereştri! Auziţi, stimaţi colegi, ce imaginaţie poate să abă un elev!

- Şi nu i-aţi cerut să dezvolte idea, să treacă de la propozţi e la frază, să-i dea un sens logic? Interveni profesoara de astronomie, Anca B.

- Ba da! Din păcate a dat cu bâta-n … politică! V-am spus, mi-e greu să-i opresc!… N-are rost să vă reţin prea mult. Elevul îşi argumentă imaginaţia, cam aşa: “Până nu termină programul pe care îl au de îndeplinit, ei, câinii extratereştri, nu se vor lăsa impresionaţi de cruzimea la care sunt expuţi. Dacă sunt stârpiţi prin eutanasiere, peste noapte vor ateriza alţii la loc, vor împânzi maidanele şi străzile”. Aici, să ştiţi că elvul s-a apropiat de adevăr. Aşa se explică cumva cum de nu scăpăm de aceşti maidanezi. Continuând explicaţiile a juns din păcate la politichiile unor politicieni. “Extratereştrii vin sub înfăţişare de câini pentru a-i pune la încercare pe parlamentari. Vor fi aceştia capabili să rezolve fenomenul de migraţie de la un partid la altul? Dacă da, atunci se va rezolva şi problema câinilor maidanezi, în sensul că nu vor mai ateriza peste noapte alţii în locul celor închişi”…

Doamna directoare, Roberta A., ascultă cu privirea pierdută, ca pe vremea când era elevă. “Cât de deştepţi pot fi unii elevi. Şi câtă imaginaţie…” Dar, repede se trezi din reverie.

- Stimate colege, stimaţi colegi, astăzi v-am convocat pentru a vă da noile directive sosite recent de la minister, pe care va trebui să le implementăm în activitatea didactică din acest an premergător anului în care vor avea loc…

***
Recomandări:
Cella, Gabriela Savitsky, Maria Barbu, Ioan Usca.